Postări marcate ‘stres’

Ce ascunde celulita?

23.07.2010

Ştiaţi că celulita este mai mult decât o neplăcere estetică? Femei din toată lumea panicaţi-vă! Glumesc, evident. Totuşi, specialiştii ne avertizează că celulita nu este doar o problemă ce ţine de aspectul fizic.

V-am făcut curioase, nu-i aşa? Hai să vedem în ce condiţii celulita se transformă într-un simptom al unei afecţiuni. Întâi vom identifica principalele cauze ale apariţiei celulitei. Cele mai uzuale sunt: regimul alimentar dezechilibrat, sedentarismul, stresul, dar şi unele afecţiuni severe precum problemele hormonale, circulatorii sau digestive.

Aceste afecţiuni se asociează cu stilul de viaţă al fiecărei femei agravând, în acest fel, aspectul neplăcut al pielii.

Afecţiunile hormonale influenţează calitatea pielii, aceasta pierzându-şi elasticitatea. Problemele hormonale pot fi determinate de chisturile ovariene, de hipotiroidie, adenom de hipofiză sau de sarcină. O altă cauză poate fi administrarea excesivă a pastilelor contraceptive sau a pilulelor de urgenţă, după cum aflăm din articolul “Ce ascunde celulita” de pe SănătateaTV.ro.

Cum eviţi celulita?

Mănânci sănătos, faci sport şi eviţi consumul de pâine şi de dulciuri. Există şi câteva remedii naturiste pentru eliminarea celulitei pe care le găseşti în articolul “Remedii naturiste celulită”, tot de pe SănătateaTV.ro. Sau apelezi la procedeele cosmetice de îmbunătăţire a aspectului pielii precum electrostimularea sau drenajele limfatice şi venoase. Ţine de opţiunea ta.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 4.5/5 (2 votes cast)
Share on Facebook

10 alimente care te scapa de stres

23.06.2010

10 alimente care combat stresul

E aproape imposibil să ne imaginăm omul postmodern în lipsa conectării sale la stresul cotidian. Individul trebuie să dezvolte în permanenţă stimuli de reacţie în faţa asaltului agresiv al mediului în care trăieşte. Încordarea, tensiunea, constrângerea, forţa sau suprasolicitarea sunt principalele forme în care se manifestă stresul.

Consumul unui anumit tip de alimente se poate dovedi benefic în combaterea oboselii şi a celorlalte neplăceri cauzate de stres.

Iată 10 alimente recomandate în combaterea stresului:

  1. Mărul: se digeră extrem de repede, are un efect echilibrant al zahărului şi glucozei în sânge şi, de aceea, se ajunge la energia necesară organismului.
  2. Bananele: sunt recomandate pentru calmarea nervilor, vitamina B6 din aceasta este o substanţă chimică relaxantă ce reduce starea de nelinişte.
  3. Portocalele: conţin magneziu, acid folic, vitamina C şi fibra vegetală. Acestea ajută la schimbarea stării de spirit şi la refacerea structurilor din organism slăbite din cauza stresului.
  4. Căpşunele, zmeura şi afinele negre sunt cunoscute ca fiind surse importante de antioxidanţi. Afinele negre au în compoziţia lor de 3 ori mai mulţi antioxidanţi decât merele, broccoli, spanacul sau orice alte fructe sau legume.
  5. Drojdia de bere: conţine foarte multe vitamine din complexul B, care ajută la reglarea funcţiilor sistemului nervos şi scad tensiunea.
  6. Pâinea de secară este bună pentru sistemul nervos, dar şi pentru vasele de sânge, artere şi intestine.
  7. Consumul de cacao creşte secreţia de serotonină, una din substanţele care transmit semnale creierului şi centrilor nervoşi, ajutând astfel la o stare de spirit mai bună.
  8. Ovăzul este cereala energetică care conferă vitalitate.
  9. Orezul integral are un efect calmant, datorită vitaminelor din complexul B pe care le conţine din abundenţă.
  10. Păducelul este cunoscut pentru efectele sale calmante, fiind folosit în tratarea anxietăţii şi insomniei.
VN:F [1.2.2_602]
Rating: 4.1/5 (7 votes cast)
Share on Facebook

Infertilitatea, o boală la modă

14.07.2008

Infertilitatea a devenit o boală la modă, fiind una dintre problemele cu care se confruntă extrem de multe cupluri din Europa, Statele Unite şi Japonia. Studiile spun că, în majoritatea ţărilor europene, unul din şase cupluri are probleme de fertilitate. Şi afecţiunea este comună atât femeilor, cât şi bărbaţilor. Altfel spus, infertilitatea nu ţine cont de sex.

Perioada fertilă într-un ciclu de 28 de zile este ziua 12-14. Important este să existe contact în perioada ovulaţiei, şi este mai bine ca înainte de acel raport sexual “important”, să fie o perioadă de abstinenţă de măcar două zile. După raportul sexual se recomandă o jumătate de oră de relaxare totală, nefiind indicat un duş imediat.

Se poate vorbi de infertilitate dacă în decursul unui an în care are contacte sexuale regulate şi fără protecţie, cu un bărbat fertil, o femeie nu rămâne însărcinată. Cel care stabileşte însă diagnosticul este medicul, care va stabili care sunt problemele în cuplu.

Cele mai frecvente cauze ale infertilităţii sunt: dezechilibrele hormonale, tulburări ale ovulaţiei, infecţiile organelor genitale, trompe uterine nepermeabile, obstruate în urma unor infecţii, malformaţiile congenitale sau dobândite pe parcurs ale organelor genitale, cauze imunologice sau endometrioza.
Pe lângă aceste cauze, specialiştii susţin că femeile îşi pot face rău singure, devenind, pentru o perioadă, infertile. Între astfel de cauze care duc la lipsa ovulaţiei, sunt prea multe diete pentru slăbit însoţite de exerciţii fizice excesive şi făcute la voia întâmplării, medicamente luate în exces şi nu de fiecare dată la sfatul medicului. Şi ar mai fi o cauză majoră: toate formele de stres emoţional care persistă pe o perioadă de timp îndelungată.

Atunci când se prezintă la medic, femeia care doreşte să fie mamă trebuie să expună în detaliu stilul său de viaţă. Specialistul fiind cel care va prescrie atât medicamente, dar va indica şi posibilele aspecte din viaţă care ar împiedica conceperea unui copil. Stresul este incriminat în mai toate afecţiunile de azi. Medicul nu poate prescrie însă o reţetă pentru reducerea stresului. Soluţia ar fi în fiecare zi să existe măcar jumătate de oră de relaxare.

Alte cauze ale infertilităţii sunt alimentaţia. Nu trebuie făcut abuz de alimente suprarafinate: faină albă, zahăr rafinat, ulei rafinat, margarină. De asemenea, trebuie evitate produsele conservate cu substanţe chimice.
Nici cafeaua nu trebuie consumată în exces. Studiile arată că femeile amatoare de cafea au cu 50% mai puţine şanse de avea copii. Cea care vrea să devină mamă nu trebuie să fie sedentară, trebuie să meargă pe jos cel puţin jumătate de oră, recomandă specialiştii.

Tratamentul pentru infertilitate este în funcţie de cauză. Un tratament corect presupune tratamentul cauzei bolii. După ce s-a exclus factorul masculin, care este primul care se explorează în infertilitate, adică dacă spermograma soţului este în limitele normale, se trece la explorarea femeii.

Când cauza este una dintre următoarele: 1. trompe impermeabile; 2. tulburări de ovulaţie (ovare micropolichistice); 3. endometrioză; 4. cauze imunologice (anticorpi antispermatici), soluţia va fi tratament medicamentos şi/sau corecţie chirurgicală.
Când după tratament sarcina nu survine, se va trece la tehnici de reproducere umană asistata – FIV şi Embriotransfer.
Când problema este mai complicată, de genul: absenţa propriilor ovocite, ovare afectate în urma chimioterapiei pentru anumite tipuri de cancere, ovare îndepărtate chirurgical, anumite boli genetice, se va recurge la FIV cu donare de ovocite.

• Cele mai răspândite teste de evaluare a fertilităţii pentru femei sunt: histerosalpingograma (radiografie a trompelor şi a uterului) şi laparoscopia (examen al organelor femeieşti)
Bolile cronice care pot afecta fertilitatea sunt următoarele: diabetul de tip 1 şi 2, hipertensiunea, afecţiunile glandei tiroide, anemia şi boli autoimune.
Evaluarea medicală pentru infertilitatea unui cuplu începe cu examinări fizice, cu istoricul medical şi sexual al ambilor parteneri, teste ale spermei şi teste hormonale în cazul bărbatului şi, pentru femei, teste de verificare a ovulaţiei.
• Printre metodele pentru îmbunătăţirea relaţiilor sexuale se număra şi alimentaţia sănătoasă, exerciţii fizice regulate şi odihna suficientă.
• Pentru ca ţelina să fie eficientă în tratarea impotenţei este necesară o cură periodică şi îndelungată.
• Năutul reprezintă un remediu natural foarte eficient în tratarea impotenţei. Luaţi o mână de boabe de năut şi lăsaţi-le o noapte într-o cană cu apa căduţă; a două zi, beţi zeama rezultată.
• În cazul bărbaţilor care au o virilitate generală scăzută sau sunt supraponderali, un efect benefic îl pot avea deopotrivă seminţele de floarea-soarelui, nucile şi sâmburii de caise. Graţie vitaminei E pe care o conţin, acestea sporesc fertilitatea şi protejează împotriva impotenţei vasculare.
• Principală cauza a impotenţei hormonale o constituie consumul excesiv de alcool, iar carnea şi prăjelile, pe lângă că dăunează circulaţiei sanguine, nu ajută la tratarea acesteia.
• De altfel, un alt tonic sexual sunt condimentele, cum ar fi cardamomul, scorţişoară, nucşoară şi ghimbirul.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Share on Facebook

Duşmanii libidoului la femei

26.06.2008

Stresul, oboseala, depresia, anxietatea, consumul de alcool sau unele boli sunt duşmanii recunoscuţi ai lipsei libidoului la femei.

Stresul reprezintă una dintre cauzele cele mai frecvente de inhibare, scădere sau mai grav de dispariţie a libidoului la femei. Expus la un stres prelungit, organismul nostru eliberează o cantitate mai mare de cortizon, hormon care inhibă axa normală de stimulare a glandelor   se­xuale şi apariţia dorinţei sexuale.

Stresul cronic poate afecta într-o măsură mult mai mare organismul femeii, căci poate cauza probleme menstruale – cicluri menstruale neregulate sau chiar de amenoree de stres (absenţă a menstruaţiei). Iar dacă stresul se asociază cu oboseala, dorinţa sexuală scade în intensitate, sau nu va mai exista deloc. Oboseala cronică scade nivelul hormonilor care stărnesc sentimentul de afectivitate şi dorinţa sexuală. Depresia, de care suferă un număr din ce in ce mai mare de femei, este o altă cauză de libido scăzut. Alţi factori care contribuie la scăderea libidoului la femei sunt reprezentanţi de probleme de anxietate, consum de alcool, sarcină, apropierea menopauzei, modificări hormonale sau boli ca diabetul sau cele cardiovasculare.

De cele mai multe ori, din rusine, sau crezând că se va rezolva de la sine, femeile nu discuta despre problema lor nici cu partenerul de cuplu, dar nici cu medicul curant . Problemele sexuale la femei apar si in urma unor boli ca diabetul si bolile cardiovasculare. Alte cauze care pot afecta libidoul sunt cele legate de sarcină, de apropierea menopauzei sau unele modificări hormonale. Lipsa libidoului sau diminuarea acestuia trebuie discutată neapârat cu medicul ginecolog care va depista cauza şi va prescrie medicamente sau o recomandare către un medic psiholog. Un alt impediment în buna funcţionare a relaţiei de cuplu este şi timpul limitat petrecut impreună de cei doi parteneri, pentru că in absenţa acestor momente nu poate exista comunicarea, tandreţea, înţelegerea.

O metodă eficientă de combatere a apatiei sexuale a femeii este acordarea unei atenţii mai mari clipelor de intimitate. Şi nu uitaţi - aproape orice problemă de cuplu îşi găseşte rezolvarea dacă discutaţi cu partenerul!

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook

Acneea şi principalele cauze de apariţie

26.06.2008

Acneea este o afecţiune cutanată caracterizată prin apariţia coşurilor prin obstruarea porilor. Apare la 4 din 5 indivizii cu vârste între 12 şi 24 de ani. În 3-5% din cazuri afectiunea poate dura mai mulţi ani, provocând cicatrici inestetice, cu impact serios asupra dezvoltării psihosociale a adolescentului şi tânărului, putând conduce la apariţia depresiei şi izolării de societate.

La vârsta adolescenţei coşurile sunt mai uşor trecute cu vedere, pot reprezenta un semn al pubertăţii şi al procesului de maturizare. Când trecem de 20 de ani şi faţa noastră este încă sub asediul coşurilor, această situaţie ni se pare inacceptabilă şi deprimantă, acneea afectând în mod semnificativ psihicul şi viaţa socială a individului. Afecţiunea poate apărea, însă, la orice vârstă. Aproximativ 1 din 5 adulţi cu vârsta între 25 şi 44 de ani au acnee şi aproape jumătate dintre toate femeile de vârstă adultă au acnee uşoară-moderată.

Acneea apare atunci când foliculii piloşi cutanaţi se obturează. Fiecare folicul conţine glande sebacee care secretă o substanţă grasă (sebum) ce lubrifiază părul şi pielea. Atunci când organismul produce sebum, iar celulele mor mai repede decât pot fi eliminate prin pori, cele două componente se solidifică sub forma unui dop moale, alb. Acest dop poate obstrua porii, ducând la umflarea peretelui foliculului şi la apariţia punctelor albe. Dacă porul rămâne deschis, suprafaţa externă a dopului se poate înnegri, ducând la apariţia punctelor negre. Coşul este o inflamaţie care apare atunci când un punct alb rupe peretele foliculului pilos sub suprafaţa pielii. După rupere, pielea va fi invadată de sebum, celule moarte şi bacterii. Rupturile produse în profunzime duc la apariţia leziunilor asemănătoare furunculelor, numite acnee chistică. În unele cazuri, glandele sebacee continuă să secrete material care nu iese din piele, în schimb, se formează sub piele o umflatură represibilă, plată. Acesta se numeste chist sebaceu.

Glandele sebacee sunt stimulate de hormoni pentru a secreta sebum. Tenul acneic poate fi şi o consecinţă a unei afecţiuni precum chisturile ovariene. Acneea reprezintă un semn al apariţiei chisturilor pe ovare atunci când este asociată căderii excesive a părului, apariţiei de păr în exces, menstruaţiei neregulate şi coşurilor apărute înainte sau după menstruaţie.

Un alt factor care cauzează apariţia acneei este alimentaţia defectuoasă. Specialiştii recomandă evitarea ciocolatei, a produselor de tip fast-food, a snacks-uri, a mâncărurilor grase şi a multor produse lactate sau celor care conţin mult zahăr. Este recomandată o alimentaţie cât mai naturală, bazată pe consumul de fructe şi legume proaspete, de carne cât mai slabă.

Cercetătorii de la Wake Forest University School of Medicine au realizat cel mai mare studiu realizat despre acnee şi nivelul de stres, ca factor cauzator al acneei. Acest studiu arată că tinerii care au fost sub niveluri mari de stres au cu 23% mai multe şanse să sufere de un grad mai sever de acnee. Studiul a cercetat modul în care nivelurile de sebum cresc în momentele de stres şi modul cum acestea sunt legate de severitatea acneei. Adolescenţii, de aproximativ 14 ani, au raportat nivelurile de stres singuri, iar severitatea acneei a fost măsurată în două momente diferite ale experinţei lor: în timpul examenelor de la jumătatea anului şi în vacanţa de vară.

Un rol important în apariţia acneei îl constituie factorul ereditar. Dacă o persoană prezintă istoric familial de acnee, atunci este foarte posibil să sa confrunte şi ea cu această afecţiune. Un alt tip de persoane predispuse la apariţia acneei sunt cele care utilizează medicamente pe baza de steroizi, cum este cazul culturiştilor.

Tratamentul acneei complexe trebuie stabilit în urma unui consult interdisciplinar între medicul dermatolog, endocrinolog, nutriţionist şi ginecolog. Tratamentul depinde de multe ori de vârsta pacientului, de tipul de acnee, de factorii cauzatori sau de asocierea cu alte afecţiuni din sfera ginecologică sau endocrinologică.

În timp ce tratamentul acneei juvenile este local, bazat pe creme şi geluri speciale, în acneea severă tratamentul este complex: se urmăreşte diminuarea seboreei, introducerea tratamentelor microchirurgicale, peelingului chimic, tratamentelor IPL (lumină pulsată). Cel mai nou tratament al acneei este cel cu laser Dye, care are dublă acţiune: urmăreşte distrugerea bacteriilor şi stimularea colagenului propriu fără a arde pielea. Este o procedură simplă care implică doar o uşoară iritaţie a pielii, fără riscuri şi cu rezultate spectaculoase. O altă metodă revoluţionară de tratament este reprezentată de terapia laser de joasă energie (LLLT). Procedura acţionează prin efecte bio-stimulante, anti-inflamatorii şi anti-alergice, regenerare şi reparare a tesuturilor. Pentru fiecare terapie cu laser sau fără trebuie să consultaţi medicul dermatolog pentru a fi sigure că nu prezentaţi contraindicaţii la acest tip de terapii.

Recomandarea dermatologilor este ca persoanele cu ten acneic să nu înţepe şi să nu stoarcă niciodată coşurile. Acest lucru poate duce la apariţia semnelor şi cicatricelor sau la infecţie prin interacţiunea dintre bacteriile saprofite şi o piele anormal de grasă. Este recomandată utilizarea produselor de curăţare antibacteriene, dar non-uleioase. Pentru a întări rezistenţa pielii sunt recomandate suplimentele de vitamina B complex şi zinc luate în fiecare zi.

VEZI VIDEO: Emisiunea “Acneea – aspecte generale”, interviu realizat cu dr. Bogdan-Dimitrie Niculae, specialist dermatolog, preşed. Asociaţiei Medicale Româneşti de Medicină “Anti-Aging”, director al Centrului Medical Lasermed. Emisiunea poate fi vizionată la categoria Dermatologie estetică.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Share on Facebook

Afectivitatea şi stresul pe perioada sarcinii

26.06.2008

Legătura strânsă dintre copil şi mamă în timpul sarcinii are loc atât la nivel celular cât şi la cel afectiv, al cărui centru neuronal este în creier. Mama şi copilul aflat în pântec dezvoltă astfel o relaţie care are o puternică bază biologică încă din primele luni de sarcină.
Conform ziarului El Mundo, o lucrare publicată de Universitatea din Navarra reuşeşte să explice ultimele progrese ştiinţifice asupra acestui fenomen natural care face ca embrionul, care este o entitate străină organismului matern să nu fie respins de corpul mamei ca un pericol şi să nu fie activate mecanismele de apărare corespunzătoare.
Autoarea lucrării, profesoara Natalia Lopez Moratalla, a explicat că această toleranţă imunologică se generează prin intermediul unor substanţe pe care le eliberează embrionul încă din primele zile de viaţă şi care dezactivează celulele materne care suscită respingerea.
Una dintre descoperiri este că femeile însărcinate au, în măduva osoasă, celule suşă multipotenţiale provenite de la făt, în proporţie de două până la şase unităţi la mililitru de sânge. Acest fenomen poartă numele de “microchimerism”. “S-a verificat că acestea apar din a patra săptămână de sarcină şi că rămân în corpul femeii pe întreaga durată a vieţii. Existenţa lor a fost dovedită şi după 20 de ani în regenerarea spontană a inimii mamelor care sufereau de cardiopatie sau în repararea hepatică”, a explicat Natalia Lopez Moratalla.
Manuel Gimenez Amaya, profesor la catedra de Embriologie la Universitatea Autonomă din Madrid, a subliniat că această descoperire poate avea “importante aplicaţii clinice având în vedere că este vorba de celule diferite care convieţuiesc”. Însă această parte moleculară este un complement important în legătura de afectivitate cu fetusul, care se produce în creierul mamei ca urmare a modificării hormonilor în timpul sarcinii.

Elementul-cheie este oxitocina, hormonul încrederii şi al plăcerii şi cortizolul, un hormon care este activat ca răspuns la stres. ”Într-o situaţie de stres, neuronii cerebrali ai hipotalamusului generează un factor care determină eliberarea de cortizol, însă la femeile gravide nu este aşa. Între luna a doua şi a patra de sarcină, ovarele de 10 până la 100 de ori mai mult progesteron şi se diminuează astfel răspunsul emoţional şi fizic la stres”, precizează Lopez Moratalla.

Pe de altă parte, cercetători de la Universitatea din Harvard au avertizat asupra pericolului pe care îl presupune starea de stres la femeile însărcinate. Ei au descoperit că o stare prelungită de stres şi contactul cu anumiţi alergeni pot predispune la sugarul hrănit la piept îmbolnăvirea de astm infantil. Cercetătorii americani au explicat că stresul la femeile însărcinate poate influenţa sistemul imunologic al bebeluşului. Una din concluziile studiului realizat în mediu urban asupra a 387 de mame lactante şi care au fost supuse la nivele diferite de stres, a fost că expunerea la alergeni (acarienii din praful locuinţei) în timpul sarcinii, duce la creşterea nivelului de imunoglobulină E, anticorpul care are legatură cu imunitatea.
Potrivit cercetătorilor spanioli, în timpul sarcinii, fetusul trimite semnale care stimulează producerea, începând din luna a cincea de sarcină, a unui neurotransmiţător denumit oxitocina, corelat cu încrederea. Profesorul spaniol a explicat că în urma acestui proces “se acumulează oxitocina în diferite zone ale creierului, iar acestea generează schimbări structurale şi funcţionale care au drept consecinţă creşterea afectivităţii faţă de copilul purtat în pântec”.
Această legătură afectivă a fost vizualizată cu ajutorul rezonanţei magnetice funcţionale a creierului în care se observă cum la vederea imaginii propriului copil se activează partea legată de afectivitate. Prin sistem s-a descoperit că răspunsul cerebral este mai intens în timpul plânsului copilului decât la cel al râsului, servind mai bine la recunoaşterea a ceea ce doreşte copilul. La fel se întâmplă şi când se prezintă o situaţie negativă, cum este de exemplu, cea de separare spre deosebire de cea a jocului.

Oxitocina, care se acumulează în timpul sarcinii, începe să se elibereze la fiecare mişcare a fătului înainte a se naşte /celebrele lovituri cu picioarele/ dar şi în timpul naşterii şi al alăptării, sau când nou-născutul suge la piept, intensificând afectivitatea mamei. “Aceste prime contacte fizice întăresc legătura dintre mamă şi copil, care rămân gravate în creier”, asigură cercetătorul spaniol. Ea a subliniat însă că această relaţie specială poate fi zdruncinată dacă apare o alterare emoţională care să rupă echilibrul şi atunci instinctul matern pierde din intensitate. În unele cazuri poate fi chiar patologic.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Share on Facebook

Sindromul oboselii cronice – caracteristici generale

29.02.2008

SanatateaTV va transmite in acest weekend, incepand de vineri, 29 februarie, serialul Sindromul oboselii cronice, o afectiune a omului modern, o serie de trei interviuri realizate cu prof. univ. dr. Florin Tudose, seful sectiei de Psihiatrie a Spitalului Universitar Bucuresti.
Vineri, 29 februarie www.sanatateatv.ro difuzeaza episodul
“Sindromul oboselii cronice – caracteristici generale” in care prof. univ. dr. Florin Tudose trage un semnal de alarma cu privire la incidenta din ce in ce mai mare a cazurilor de oboseala cronica si la informarea insuficienta a publicului cu privire la aceasta afectiune. Urmatoarele doua episoade vor putea fi urmarite in zilele de sambata, 1 martie, si respectiv, duminica 2 martie.
Sinopsis: Sindromul oboselii cronice este o tulburare care se caracterizeaza in primul rand printr-o constanta senzatie de oboseala profunda, la care se asociaza o serie de simptome fizice, sistemice si psihologice si care afecteaza activitatea obisnuita a individului, prin slabiri frecvente ale organismului. Simptomele sindromului de oboseala cronica se confunda cu un numar enorm de mare de boli si sindroame, cu debutul unor suferinte organice, sau cu perioada de convalescenta. La majoritatea pacientilor se constata o depresie usoara, asociata cu manifestari precum: senzatie perpetua de oboseala, mai ales oboseala matinala, tulburari ale ritmului alimentar manifestate prin lipsa poftei de mancare, stare generala proasta, concentrare dificila, scaderea libidoului sexual, tendinta de a ne imbolnavi usor de infectii, viroze.

Emisiunea poate fi urmarita la Categoria Psihiatrie.

Alte emisiuni din Categoria Psihiatrie:

  • Atacurile de panica
  • Anxietatea
  • Depresia – partea I si II
  • Serialul “Atentie la deficitul de atentie”Cauze si ipoteze, Simptome si factori de risc, ADHD-ul la varsta adulta, Consiliere si tratament
VN:F [1.2.2_602]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Share on Facebook