Înainte de 1992, pentru a defini această disfuncţie sexuală, termenul folosit era cel de impotenţă. Acesta a fost înlocuit din cauza lipsei de specificitate şi cotonaţiei negative cu cel de disfuncţie erectilă, un termen medical mult mai exact.Disfuncţiile erectile sunt frecvente şi se pot trata în aproximativ 95% din cazuri. În România, Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii arată că prevalenţa disfuncţiei erectile peste vârsta de 35 ani este de 25% din populaţia generală, 1 din 4 bărbaţi suferind de disfuncţie erectilă. Disfuncţia erectilă este atât o afecţiune cât şi un simptom, delimitarea bazându-se pe relatarea pacientului.
Disfuncţia erectilă poate apărea la orice vârstă, iar după 35-40 de ani frecvenţa este mai mare. La tineri, cauza este cel mai probabil de natură psihogenă, în timp ce la bărbaţii în vârstă, cauza este mai degrabă una organică.
Disfuncţia erectilă poate fi depistată chiar şi de barbatul în cauză, prin analizarea de către acesta a actului sexual şi a erecţiei, dacă este mulţumit de durată şi de intensitate. Aceasta afecţiune sexuală poate avea două cauze principale: psihogene (80% dintre disfuncţiile erectile) şi organice. Cele organice pot fi la rândul lor de mai multe tipuri: vasculare (afectarea afluxului de sânge), neurologice (referitoare la corpii erectili ai organului sexual masculin) şi hormonale.
Trebuie ştiut faptul că nici circumcizia şi nici abstinenţa nu reprezintă cauze ale apariţiei disfuncţiei erectile. Dificultatea orgasmului nu poate fi considerată o disfuncţie erectilă, ci o disfuncţie sexuală. Actul sexual presupune mai multe etape şi, orice afectare a acestor etape intră la categoria disfuncţiilor sexuale.
Disfuncţiile erectile pot fi şi efecte secundare ale unor boli. Bolile asociate sunt hipertensiunea arterială, depresia, diabetul zaharat, boli neurologice sau ca urmare a unor intervenţii chirurgicale (cancer prostatic, coloana vertebrală lombară) sau chiar tratamente pentru cancer (radioterapia) şi traumatisme locale. Din păcate, de cele mai multe ori, disfuncţia erectilă ca efect a unor boli este trecută cu vederea. Pentru a trata global afecţiunea, trebuie consultat, pe lângă medicul urolog, un medic cardiolog, endocrinolog şi psiholog. Diabetul are efect inclusiv asupra nervilor (neuropatie diabetică), putând determina o disfuncţie erectilă mixtă de cauză vasculară şi nervoasă.
O alta cauză a disfuncţiei sexuale poate fi reprezentată şi de administrarea unor medicamente antidepresive, antihipertensive şi a altor medicamente psihoactive. Conform cercetărilor, mai mult de 200 de medicamente pot avea ca efect secundar apariţia disfuncţiei erectile. Există medicamente care produc disfuncţii erectile acţionand asupra sistemului central nervos, iar altele care afectează intensitatea aprovizionării cu sange la nivelul penisului.
Fumatul, consumul de alcool şi obezitatea sunt cauze majore ale apariţiei disfuncţiei erectile şi ale agravării acesteia. Obezitatea afectează în dublu sens: direct (e dificil ca bărbatul supraponderal să aibă un act sexual satisfăcător), dar şi indirect, ca factor de risc pentru bolile cardiovasculare.
Disfuncţia erectilă care are un debut brusc, sau apare doar in anumite circumstanţe, dar nu şi în altele sugerează o cauză psihologică. Cauzele psihologice ale disfuncţiei erectile includ: stresul şi anxietatea de la serviciu sau acasă, divergenţele şi dificultăţi conjugale şi insatisfacţiile sexuale, depresia, plictiseala sexuală sau orientări sexuale nesoluţionate.
Pentru a afla dacă disfuncţia erectilă la tineri este de natură psihologică sau nu, este recomandată rigiscanarea. Rigiscanarea este o metodă care relevă prezenţa erecţiei în timpul somnului. Dacă există erecţie în timpul somnului, atunci cauzele sunt psihologice şi nu organice.
Înaintea începerii unui tratament trebuie să luaţi în calcul toţi factorii cauzatori. Urologul trebuie să discearnă dacă este vorba de o disfuncţie psihogenă (stres, educatie, inhibiţii legate de religie, de mediul în care are loc actul sexual) sau somatică. De cele mai multe ori este necesară consultarea unui psiholog în paralel cu medicul urolog.
Tratamentele existente pentru disfuncţia erectilă sunt: psihoterapia sexuală, medicamentele administrate oral, injecţiile, dispozitivele cu vacuum, implanturile peniene şi chirurgia vasculară. Dispozitivele cu vacuum sunt recomandate pacienţilor care nu doresc tratament medicamentos sau au contraindicaţii pentru asemenea tratament. Dispozitivele cu vacuum au avantajul că se pot utiliza la nevoie, nu prezintă contraindicaţii. În schimb, acestea au un mod de utilizare stânjenitor şi pot produce efecte adverse locale. Injecţiile intracavernoase reprezintă o variantă cunoscută de tratament. Se administrează prin injectare peniană, substanţe care relaxează musculatura netedă cavernoasă. Această metodă este eficientă, intră in acţiune imediat, dar şi costurile sunt relativ ridicate. Prin chirurgia vasculară se realizează creşterea afluxului arterial şi scăderea reîntoarcerii venoase. Ultima opţiune de tratament al disfuncţiei sexuale este implantarea chirurgicală de proteze peniene semirigide sau gonflabile. Este o opţiune foarte invazivă şi ireversibilă şi se recurge la ea numai în cazurile speciale, când pacienţii nu au răspuns la celelalte metode de tratament. Este o soluţie pe termen lung, dar invazivă şi poate exista posibilitatea eşecului mecanic al protezei sau a complicaţiilor chirurgicale.
Cei mai mulţi medici preferă să înceapă tratamentul cu pilule de sildenafil citrat în cazul în care este vorba de o disfuncţie erectilă de natură organică. Pastilele “albastre, galbene” sunt utile în măsura în care se adresează disfuncţiilor erectile cu cauză vasculară. Explicaţia este că disfuncţia se agravează o dată cu vârsta pentru că vasele încep să îmbătrânească, devin mai puţin elastice, ducând la o erecţie slabă sau inexistentă. Medicamentele de acest fel dilată aceste vase, permiţând sangelui să circule mai bine şi să se producă erecţia. Pentru că aceste medicamente să fie administrate, este necesar avizul urologului şi al cardiologului. Există situaţii când este necesară o revascularizaţie a penisului, prin protezare. Protezarea peniană este o metodă extrem de eficientă, cu rate de succes de peste 90%, dar din păcate această operaţie este deosebit de costisitoare.
În tratamentul disfuncţiei erectile trebuie luate în calcul câteva schimbări principale în modul de viaţă al pacientului, pe lângă tratamentul medicamentos sau psihologic. Acestuia îi este recomandat să renunţe la fumat, să renunţe la kilogramele în plus în cazul în care obezitatea este un factor determinant, să reducă cantitatea de alcool, să elimine factorii de stres şi să facă mişcare fizică, dar nu înainte de a consulta un medic cardiolog.
Puteţi afla dacă suferiţi de disfuncţie erectilă răspunzând la câteva întrebări puse la dispoziţie de Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii din România. Dacă răspundeţi pozitiv la vreuna din afirmaţiile următoare, este posibil să aveţi disfuncţie erectilă şi trebuie să consultaţi medicul.
a. Câteodată am dificultăţi în obţinerea erecţiei în timpul activităţii sexuale
b. După stimularea sexuală, erecţia mea nu este întotdeauna suficient de puternică pentru penetrare
c. Uneori, în timpul actului sexual, nu pot menţine erecţia
d. Uneori, nu ajung la orgasm pentru că erecţia dispare prea repede
e. Nu sunt foarte încrezător că voi fi capabil să obţin erecţia în timpul activităţii sexuale.
Disfuncţia erectilă este o problemă ce trebuie discutată de cuplu, comunicarea şi sprijnul reciproc fiind esenţiale. Partenera trebuie să-şi încurajeze partenerul să se prezinte la urolog şi chiar să îl însoţească. Discuţia privind problemele disfuncţiei erectile trebuie duse pe 3 planuri: medic urolog, psiholog (dacă afecţiunea este de natură psihogenă) şi cuplu. Trebuie să existe o înţelegere globală a problemei şi este extrem de important pentru bărbatul care suferă de disfuncţie erectilă să aibă sprijinul partenerei şi să participe împreună cu ea la şedinţele de terapie psihologică. Ceea ce trebuie inteles de către cuplu este faptul că afecţiunea este tratabilă. În cazul netratării, ea poate evolua în timp cu repercusiuni asupra vieţii de cuplu. Disfuncţia erectilă nu este nocivă, decât dacă împiedică pacientul să aibă viaţa sexuală pe care şi-o doreşte.
VEZI VIDEO - emisiunea „Disfuncţia erectilă – între psihic şi somatic”.
Interviu realizat cu dr. Valentin Voinescu, medic primar urolog, GRAL Medical.
Emisiunea se regăseşte la Categoria Urologie/Cuplu şi Sex.
