Postări marcate ‘schizofrenie’

Tratament nou pentru schizofrenie

24.01.2011

Pacienţii care suferă de schizofrenie pot beneficia de un nou tratament pentru boala lor. Este vorba despre posibilitatea de administrare a injecţiilor necesare pentru tratament în muşchiul deltoid. Metoda este aplicată de aproximativ un an de zile şi îl scapă pe bolnav de grija de a lua tratamentul zilnic, doar la anumite ore. Specialiştii spun că această injectare în muşchiul deltoid se va administra doar de două ori pe lună.

În România, se estimează că numărul persoanelor care suferă de schizofrenie se apropie de 100.000. Schizofrenia este o boală gravă. Specialiştii susţin că, dacă nu este tratată, pacientul îşi poate pierde, cu timpul, capacitatea de a se integra în societate. Totodată, nu-şi va mai putea câştiga existenţa în mod normal, şi riscă să devină o povară economică.

Reporterii SănătateaTV.ro au realizat materialul „Un nou mod de administrare a tratamentului pentru schizofrenie” pe care vă invit să îl accesaţi pentru a afla mai multe informaţii despre aceast subiect.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 3.0/5 (2 votes cast)
Share on Facebook

Afectiunile psihice pot avea la baza cauze genetice

21.09.2010

Stările depresive sau anxioase pot fi declanşate de factori de mediu, însă marile tulburări psihice au la bază şi alte cauze, de obicei de natură genetică. Există o predispoziţie care poate determina o afecţiune psihică, chiar şi în contextul existenţei unor factori stresanţi.

Cele mai cunoscute afecţiuni psihice sunt schizofrenia, boala maniaco-depresivă, atacurile de panică, boala obsesiv-compulsivă sau depresia. Cea din urmă poate fi considerată un fenomen cu cea mai mare răspândire în întreaga lume.

Specialiştii spun că boala obsesiv-compulsivă are o puternică componentă genetică. În cazul în care un părinte este afectat, atunci copilul prezintă un risc de 20% de a o dobândi.

Dacă schizofrenia sau boala obsesiv-compulsivă nu afectează o persoană în funcţie de sex, lucrul acesta nu este valabil când vine vorba de depresia majoră unipolară care are o prevalenţă puternic individualizată de sexul individului, mai exact: 15% la femei şi 7-8% la bărbaţi.

Bolile care afectează psihicul uman au şi o altă caracteristică, şi anume imprevizibilitatea. Un bun exemplu în acest sens este atacul de panică.

SănătateaTV.ro vă propune să urmăriţi în perioada 20-24 septembrie 2010, o serie de emisiuni şi articole care aduc în prim-plan aceste afecţiuni ale psihicului uman. Printre acestea amintim: “Depresia – diagnoză şi tratament”, “Bolile psihice majore. Condiţii de transmitere ereditară.”, “Atacurile de panică” sau “Tulburarea obsesiv-compulsivă”.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook