Arhivă pentru ‘Psihologie’ categorie

Fobia. Tipurile de fobie

17.12.2010

Termenul de fobie este asociat cu o stare de frică legată de un anumit obiect sau vietate. Starea de frică de natură iraţională poate fi determinată de prezenţa sau de simpla anticipare a obiectelor, vietăţilor sau anumitor situaţii.

Fobia este considerată a treia tulburare ca frecvenţă după alcoolism şi depresie. Totodată se estimează că rata de apariţie a fobiilor este de două ori mai mare în rândul femeilor decât la bărbaţi.

O explicaţie pentru această stare anxioasă ar fi aceea că frica este o urmare firească a activării instinctului de conservare şi apare în raport cu anumite obiecte sau situaţii. Când frica devine iraţională şi incontrolabilă se numeşte fobie.  Pentru ca fobia sa fie diagnosticată trebuie să fie mai veche de şase luni şi trebuie să apară nu doar la expunerea cu stimulul, ci şi la simpla imaginare a lui.

De obicei fobiile din timpul copilăriei dispar pe măsura trecerii timpului, însă cele dezvoltate la maturitate necesită tratament.

Iată câteva dintre cele mai comune fobii: frica de şerpi, teama de păianjeni, teama de zborul cu avionul, teama de injecţii sau doctori, teama de spaţii închise.

În articolul “Fobia” de pe SănătateaTV.ro puteţi citi mai multe informaţii despre această afecţiune. De asemenea, în articol veţi găsi şi o listă a tuturor tipurilor de fobii existente.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 3.0/5 (3 votes cast)
Share on Facebook

Criza sentimentala

14.08.2009

Ah, viaţa, acest mare necunoscut! Cu suişuri, coborâşuri, scări rulante, mici, bere şi crize sentimentale. Poate că unii se consideră nişte stânci şi au impresia că nu vor avea niciodată probleme de natură sentimentală, dar ca să vezi – cu totţii avem parte de crize sentimentale, cel puţin o data în viaţă!

După cum puteţi afla şi de pe SănătateaTV.ro, “Criza sentimentală nu se manifestă strict la nivel psihic, ea având şi manifestări fizice. Simptomele fizice ale crizei sentimentale sunt: tulburarea de atenţie, tulburarea de memorie, scăderea tonusului, instalarea stării de oboseală şi de iritabilitate.”

Aşadar, dacă nu ai chef de muncă, te simţi fleoşcăit şi aşa mai departe, e posibil ca una din cauze să fie o criză sentimentală, chiar dacă nici nu vrei să recunoşti probleme, sau chiar dacă o reprimi. Cu alte cuvinte, oricât ai fi de profesionist şi oricât de tare ai încerca să îţi laşi problemele acasă, acestea te vor afecta, chiar şi în mod inconştient.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 4.7/5 (3 votes cast)
Share on Facebook

Părinţii acordă din ce în ce mai puţină atenţie copiilor

18.02.2009

Eheeee, pe vremea mea…

E logic că lucrurile nu stau pe loc şi că regulile societăţii se schimbă odată cu trecerea anilor aşa că nu voi pretinde că sunt stupefiat de diferenţele între ziua de azi şi 22 iunie de acum mulţi ani.

Ce este totuşi demn de mirare, este faptul că părinţii acordă din ce în ce mai puţină atenţie copiilor lor. Cum îţi dai seama? Păi, simplu, după faptul că mulţi se apucă de tâmpenii la care eu nu m-aş gândi să le fac nici acum, încă de la vârste fragede. Fumatul în şcoala generala e deja ceva banal.

Desfrâul societăţii româneşti aflată în continuă degringoladă (morală, intelectuală, dar şi financiară) nu mai e de mult timp un subiect de îngrijorare pentru mulţi, însă tot se poate face ceva.

În acest sens, cel mai bun lucru pentru a vedea o modificare în societate (afară de a fi tu însuţi schimbarea pe care o doreşti) este să îţi educi copilul corespunzător.

De aceea, dacă vă interesează acest subiect, sunteţi invitaţii mei în a citi un articol despre copii, educaţia lor şi năzbâtiile pe care le fac.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 2.8/5 (2 votes cast)
Share on Facebook

Tulburări de alimentaţie şi greutate – bulimia şi anorexia

26.06.2008

Potrivit datelor Asociaţiei Medicale Europene, din 10.000 de persoane, 8,5 suferă de bulimie, 6 de anorexie, iar dintre pacienţii diagnosticaţi cu anorexie, 3 au şi episoade de bulimie. Aceste tulburări de alimentaţie se înregistrează cu precădere în adolescenţă, la tinerele femei extrem de preocupate de aspectul lor fizic. De la dietele ţinute cu regularitate şi exerciţiile fizice epuizante până la anorexia nervosa sau bulimia nervosa nu este decât un singur pas, făcut deseori de persoanele aflate într-o perioadă marcată de incertitudini.

Pot exista anumiţi marcheri biologici care, pe fondul vulnerabilităţii intrafamiliale să ducă la tulburări de alimentaţie, îndeosebi în cazul anorexiei nervosa. Predispoziţia pentru dezvoltarea acestor tipuri de tulburări poate fi transmisă genetic, cu amendamentul că nu vorbim despre o cauzalitate directă, ci mai degrabă de una circumstanţială, instalarea anorexiei sau bulimiei fiind de obicei asociată anxietăţii ori tulburărilor depresive. Mass-media pot alcătui în egală măsură o cauză psiho-socială, impactul modei, impunerea unui ideal feminin şi promovarea unui anumit rol al femeii în societate contribuind la dezvoltarea tulburărilor de alimentaţie la tinerele femei.

Cei mai importanţi factori de risc sunt însă cei psihologici, motiv pentru care tulburările de alimentaţie sunt subsumate tulburărilor psihosomatice, ceea ce înseamnă că manifestările de ordin psihic sunt strâns legate de cele somatice. Spre exemplu, de curând s-a remarcat la generaţiile noi o potenţială transmitere psihologică de la mamă la fiică a acestor tulburări, mai ales în cazurile în care obsesivitatea manifestată de mamă vizazi de siluetă este prezentă şi la fiică. La generaţiile vechi, afirmă psihologul, tulburările de alimentaţie pot surveni ca urmare a valorizării tradiţiilor familiale prin intermediul alimentaţiei.

De cele mai multe ori anorexia nervosa şi bulimia nervosă coexistă cu depresia şi cu tulburările afective (despărţiri, eşecuri, moartea cuiva apropiat). Acestea debutează împreună, iar mare parte dintre simptome sunt similare, ceea ce impune un diagnostic cât mai riguros.
Vârsta la care apar de obicei aceste tulburări este de 11 – 13 ani, în cazul anorexiei nervosa, manifestarea atingând apogeul la 12 – 14 ani. În cazul bulimiei, apogeul este atins în jurul vârstei de 16 ani, însă există şi femei de 20 – 30 de ani care maschează (cu succes) această tulburare.

Spre deosebire de anorectice, care se definesc doar prin siluetă şi transformă slăbitul în scop unic al vieţii şi principală prioritate, bulimicele sunt de obicei femei de carieră, inteligente şi competitive, punând pe acelaşi plan investiţia în carieră şi cea în siluetă.

Un risc major îl constituie şi dietele restrictive ţinute cu regularitate. Bulimia nervosa, spre exemplu, debutează după o istorie de diete şi este strâns legată de acest comportament alimentar. Un risc pe care multe dintre paciente nu îl cunosc este acela că dietele repetate duc în timp la mari dificultăţi de a pierde în greutate şi de a ajunge la o greutate normală, ceea ce înseamnă că silueta noastră are de suferit pe termen lung. De asemenea, modificările biologice şi endocrine semnificative care au loc în corpul unei anorectice se agravează, iar în timp duc la numeroase complicaţii, cum ar fi cele cardiovasculare, gastrointestinale, renale sau cele ale sistemului osos (osteoporoza este doar un exemplu). Cel mai mare risc la care se supun bulimicele îl reprezintă pierderea de potasiu, prin vomismente repetate, care le poate fi letală.
Raţionamentul care stă la baza tulburărilor de alimentaţie este următorul: pentru că mass-media promovează femei suple şi atrăgătoare, pacienta consideră că nu poate fi atrăgătoare decât dacă este suplă, iar dacă nu reuşeşte să fie suplă, devine nefericită. Pentru o persoană care suferă de astfel de tulburări de alimentaţie, obsesia supleţei este sinonimă cu şansele în viaţă şi cu competitivitatea.

Durata tulburării este esenţială în garantarea eficacităţii tratamentului, deoarece există un prag de 3 – 4 ani după care dificultăţile de vindecare cresc, fără a mai menţiona faptul că o anorexie ce durează mai mult de 4 ani poate avea consecinţe somatice grave. Primele simptome ale anorexiei nervosa sunt pierderea semnificativă în greutate, obsesivitatea asociată refuzului alimentar şi amenoreea, adică absenţa a trei cicluri menstruale consecutive. Ceea ce este mai grav este că pacienta ignoră cu obstinenţă avertizările specialiştilor şi nu acceptă ideea că se supune unor reale riscuri somatice. Pe de altă parte, bulimia se manifestă prin episoade de vomismente cu o anumită frecvenţă, printr-o stimă de sine definită în funcţie de siluetă şi comportamente compensatorii – acestea sunt deseori trecute cu vedere, luându-se în calcul doar abuzul de laxative sau diuretice, însă tot în această categorie se încadrează şi dietele frecvente, exerciţiul fizic exagerat, clismele, masajele anticelulitice.

Pentru a putea pune un diagnostic competent şi a stabili cele mai eficiente direcţii de tratament, psihologul clinician recurge la un interviu clinic structurat care urmăreşte să stabilească frecvenţa, durata şi intensitatea comportamentului, imaginea de sine şi greutatea corporală. De cele mai multe ori, pentru a garanta un diagnostic cât mai riguros, psihologul clinician colaborează cu un medic endocrinolog, ale cărui competenţe sunt esenţiale atât pentru diagnosticare, cât şi pentru monitorizarea pe întreaga durată a tratamentului.

Datele de eficacitate, studiile de specialitate şi experienţa clinică confirmă psihoterapia, prin programele cognitiv comportamentale, ca metodă – princeps de tratament a tulburărilor de alimentaţie. Aceasta urmăreşte în primă fază să structureze un program alimentar, axându-se pe numărul de mese şi nu pe calcularea caloriilor: scopul este acela de a educa pacientele să mănânce sănătos şi să privească masa ca pe un ritual benefic alături de prieteni şi familie. În cea de-a doua fază a programului se trece la o re-evaluare a vieţii, punându-se accent pe rezolvarea de probleme, altfel decât prin apelarea la diete din ce în ce mai drastice. La fel de eficientă se dovedeşte şi terapia interpersonală, deoarece pacientele se află de obicei la vârsta la care sunt extrem de interesate de relaţiile interpersonale şi pot astfel compensa frustrările din domeniul siluetei şi alimentaţiei. De asemenea, în cazurile în care tulburările de alimentaţie apar pe fondul unei depresii, psihologul poate prescrie antidepresive, la fel şi în cazurile mai grave – însă această formă de tratament este negociată cu pacientul în timpul şedinţelor de psihoterapie.

Tinerele trebuie să reducă din diete, chiar dacă nu sunt foarte suple şi să ceară sfatul unui psiholog dacă simt că au pierdut controlul asupra dietelor. De asemenea, le este recomandat să mănânce la ore regulate, fără să facă excese şi să-şi impună un program alimentar de 4 – 5 gustări pe zi la intervale de maxim 4 – 5 ore.

VEZI VIDEO – Partea I şi partea II a emisiunii „Tulburările de alimentaţie şi de greutate”
Interviu realizat cu conf. univ. dr. Oltea Joja, psiholog clinician la Institutul C.I. Parhon.
Emisiunea poate fi urmărită la Categoria Alimentaţie.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Share on Facebook

Analiza Minerala Tisulara (AMT) – 3 parti

22.05.2008

SanatateaTV a postat astazi, 22 mai, serialul Analiza Minerala Tisulara, o serie de 3 interviuri realizate cu dr. Stefan Tiron, medic posturolog.

Toate cele 3 parti pot fi vizionate la categoria Analize Medicale.

Analiza minerala tisulara (AMT) – Partea 1

AMT este printre cele mai mai moderne, complete si neinvazive metode de laborator pentru evaluarea starii de sanatate a unui pacient. AMT se bazeaza pe o tehnologie de ultima ora, pusa la punct de NASA: spectrofotometria cu absorbtie atomica. Printr-o singura determinare, AMT evalueaza nivelul a celor mai importante 36 de minerale din organism: 30 esentiale pentru sanatate + 6 minerale toxice. Esantionul din parul pacientului se obtine prin taierea firelor de par, cat mai aproape de pielea scalpului. AMT determina prezenta in organism a metalelor toxice provenite din mediu (alimente, aer, apa, expuneri profesionale). Firul de par constituie tesutul de electie pentru depozitarea acestor substante, si reprezinta deci un material optim de analiza.

Analiza Minerala Tisulara (AMT) – Partea 2

AMT permite aprecierea nivelului mediu de minerale existente in celule si a principalelor metale toxice depozitate in organism. Cele mai frecvente metale toxice evidentiate prin analiza minerala tisulara sunt cadmiul, plumbul, arsenicul. Impreuna cu examenul clinic, AMT permite elaborarea unei strategii nutritionale strict individualizate si recomandarea unei scheme cu integratori (combinatie sinergica de vitamine + minerale + extracte din plante), conform necesitatilor particulare ale pacientului. AMT depisteaza dezechilibrele inainte ca boala sa se manifeste clinic sau paraclinic si indica tendinta catre dezvoltarea modificarilor metabolismului glucidic, infectiilor, osteoporozei, litiazei, anemiei, disfunctiilor tiroidiene si suprarenalice, patologiilor aparatului digestiv.

Analiza Minerala Tisulara (AMT) – Partea 3

Printre cele mai importante aplicatii ale AMT se numara si determinarea fazei de raspuns la stres si a tratamentului corespunzator, cresterea randamentului profesional printr-o corecta remineralizare a organismului (prin scheme individualizate) si determinarea tendintei la maladii grave si prevenirea acestora prin tratamentul cu integratori si prin dieta adecvata care se recomanda consecutiv analizei.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Share on Facebook

Sindromul oboselii cronice – caracteristici generale

29.02.2008

SanatateaTV va transmite in acest weekend, incepand de vineri, 29 februarie, serialul Sindromul oboselii cronice, o afectiune a omului modern, o serie de trei interviuri realizate cu prof. univ. dr. Florin Tudose, seful sectiei de Psihiatrie a Spitalului Universitar Bucuresti.
Vineri, 29 februarie www.sanatateatv.ro difuzeaza episodul
“Sindromul oboselii cronice – caracteristici generale” in care prof. univ. dr. Florin Tudose trage un semnal de alarma cu privire la incidenta din ce in ce mai mare a cazurilor de oboseala cronica si la informarea insuficienta a publicului cu privire la aceasta afectiune. Urmatoarele doua episoade vor putea fi urmarite in zilele de sambata, 1 martie, si respectiv, duminica 2 martie.
Sinopsis: Sindromul oboselii cronice este o tulburare care se caracterizeaza in primul rand printr-o constanta senzatie de oboseala profunda, la care se asociaza o serie de simptome fizice, sistemice si psihologice si care afecteaza activitatea obisnuita a individului, prin slabiri frecvente ale organismului. Simptomele sindromului de oboseala cronica se confunda cu un numar enorm de mare de boli si sindroame, cu debutul unor suferinte organice, sau cu perioada de convalescenta. La majoritatea pacientilor se constata o depresie usoara, asociata cu manifestari precum: senzatie perpetua de oboseala, mai ales oboseala matinala, tulburari ale ritmului alimentar manifestate prin lipsa poftei de mancare, stare generala proasta, concentrare dificila, scaderea libidoului sexual, tendinta de a ne imbolnavi usor de infectii, viroze.

Emisiunea poate fi urmarita la Categoria Psihiatrie.

Alte emisiuni din Categoria Psihiatrie:

  • Atacurile de panica
  • Anxietatea
  • Depresia – partea I si II
  • Serialul “Atentie la deficitul de atentie”Cauze si ipoteze, Simptome si factori de risc, ADHD-ul la varsta adulta, Consiliere si tratament
VN:F [1.2.2_602]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Share on Facebook

Stresul

28.02.2008

Joi 28 februarie a fost postata emisiunea Stresul, interviu realizat cu dr. Augustin Cambosie, medic psiholog, Presedinte al Federatiei Romane de Psihoterapie.

Sinopsis: Stresul poate fi definit ca orice factor provenit din mediul exterior, menit sa scoata organismul din starea de echilibru, altfel spus din homeostazie. In ciuda convingerilor generale, stresul nu este neaparat ceva negativ, deoarece modul nostru de actiune este de permanenta adaptare la situatii de nou, la rezolvarea unor conflicte - avem nevoie de stres pentru a ne dezvolta, afirma dr. Augustin Cambosie.

Emisiunea poate fi urmarita la Categoria Psihologie.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Share on Facebook