Arhivă pentru ‘Psihiatrie’ categorie

Conversatiile simple stimuleaza memoria

28.01.2011

Pe măsură ce înaintează în vârstă calitatea memoriei oamenilor se diminuează. De cele mai multe ori, persoanele în vârstă îşi pierd capacitatea de a-şi aminti anumite lucruri cu uşurinţă sau nu mai pot asimila informaţii într-un mod facil. Totodată, se poate pierde şi capacitatea realizării anumitor planificări.

În astfel de cazuri se apelează de obicei la exerciţii de stimulare ale creierului. Oamenii de ştiinţă au făcut însă nişte cercetări care au adus în vedere faptul că o simplă conversaţie poate fi la fel de utilă ca şi aceste tehnici de stimulare a memoriei.

Potrivit articolului “O conversaţie simplă poate îmbunătăţi memoria” de pe SănătateaTV.ro,  mai mult de un milion de persoane cu vârsta peste 65 de ani se simt izolate în propriile lor case iar acest stil de viaţă poate fi lesne catalogat drept o “epidemie tăcută”. În acest context, conversaţiile sunt mai mult decât benefice, mai ales că declinul memoriei poate conduce cu timpul la demenţă.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Share on Facebook

Vaccin impotriva bolii Alzheimer

26.01.2011

O firmă spaniolă specializată în biotehnologie a dezvoltat un vaccin care ar putea stopa evoluţia bolii Alzheimer. Momentan cercetătorii testează acest vaccin iar dacă toate rezultatele vor fi pozitive, se aşteaptă comercializarea lui în anul 2017. Specialiştii susţin că vaccinul trebuie administrat în faze incipiente ale bolii pentru a putea fi stopate leziunile cerebrale.

Boala Alzheimer este una dintre cele mai comune forme ale demenţei ce se manifestă în special după vârsta de 70 de ani. Dezorientarea temporală sau spaţială, tulburările de vorbire sau de înţelegere, sau tulburări de memorie sunt principalele simptome ale acestei afecţiuni.

În România peste 350 000 de oameni suferă de Alzheimer iar partea cea mai gravă este că mulţi dintre ei sunt diagnosticaţi destul de târziu, evoluţia demenţei fiind foarte rapidă. Despre acest subiect puteţi citi şi articolul „Vaccin împotriva bolii Alzheimer” de pe SănătateaTV.ro.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Share on Facebook

Tratament nou pentru schizofrenie

24.01.2011

Pacienţii care suferă de schizofrenie pot beneficia de un nou tratament pentru boala lor. Este vorba despre posibilitatea de administrare a injecţiilor necesare pentru tratament în muşchiul deltoid. Metoda este aplicată de aproximativ un an de zile şi îl scapă pe bolnav de grija de a lua tratamentul zilnic, doar la anumite ore. Specialiştii spun că această injectare în muşchiul deltoid se va administra doar de două ori pe lună.

În România, se estimează că numărul persoanelor care suferă de schizofrenie se apropie de 100.000. Schizofrenia este o boală gravă. Specialiştii susţin că, dacă nu este tratată, pacientul îşi poate pierde, cu timpul, capacitatea de a se integra în societate. Totodată, nu-şi va mai putea câştiga existenţa în mod normal, şi riscă să devină o povară economică.

Reporterii SănătateaTV.ro au realizat materialul „Un nou mod de administrare a tratamentului pentru schizofrenie” pe care vă invit să îl accesaţi pentru a afla mai multe informaţii despre aceast subiect.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 3.0/5 (2 votes cast)
Share on Facebook

Afectiunile psihice pot avea la baza cauze genetice

21.09.2010

Stările depresive sau anxioase pot fi declanşate de factori de mediu, însă marile tulburări psihice au la bază şi alte cauze, de obicei de natură genetică. Există o predispoziţie care poate determina o afecţiune psihică, chiar şi în contextul existenţei unor factori stresanţi.

Cele mai cunoscute afecţiuni psihice sunt schizofrenia, boala maniaco-depresivă, atacurile de panică, boala obsesiv-compulsivă sau depresia. Cea din urmă poate fi considerată un fenomen cu cea mai mare răspândire în întreaga lume.

Specialiştii spun că boala obsesiv-compulsivă are o puternică componentă genetică. În cazul în care un părinte este afectat, atunci copilul prezintă un risc de 20% de a o dobândi.

Dacă schizofrenia sau boala obsesiv-compulsivă nu afectează o persoană în funcţie de sex, lucrul acesta nu este valabil când vine vorba de depresia majoră unipolară care are o prevalenţă puternic individualizată de sexul individului, mai exact: 15% la femei şi 7-8% la bărbaţi.

Bolile care afectează psihicul uman au şi o altă caracteristică, şi anume imprevizibilitatea. Un bun exemplu în acest sens este atacul de panică.

SănătateaTV.ro vă propune să urmăriţi în perioada 20-24 septembrie 2010, o serie de emisiuni şi articole care aduc în prim-plan aceste afecţiuni ale psihicului uman. Printre acestea amintim: “Depresia – diagnoză şi tratament”, “Bolile psihice majore. Condiţii de transmitere ereditară.”, “Atacurile de panică” sau “Tulburarea obsesiv-compulsivă”.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook

Unde se termina viata?

10.09.2010

Fenomenul sinuciderii a căpătat o amploare globală. Indiferent de motivul care stă la baza deciziei unei persoane de a-şi lua viaţa, această realitate trebuie conştientizată. Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii raportează anual un număr de aproape 3000 de sinucideri, amploarea fenomenului fiind vizibilă şi prin creşterea ratei acestuia cu 60% în majoritatea ţărilor.

De cele mai multe ori motivaţia sinucigaşului faţă de actul său rezidă în greutăţile zilnice receptate ca un impediment destul de greu de depăşit. Oricum, a „depista” sensul gândurilor celor care recurg la sinucidere este aproape imposibil. Acţiunea sinucigaşului este, de  multe ori, imprevizibilă fiind rezultatul unui act disperat.

Există şi acea formă de sinucidere manifestată sub forma unui protest. Nu sunt puţine cazurile în care auzim de oameni care ameninţă că-şi iau viaţa dacă, statul, acest personaj blamat de cei mai mulţi cetăţeni, nu le rezolvă problemele ce par fără soluţie.

Lasând la o parte implicaţiile psihologice ale sinuciderii, acest fenomen a început să fie considerat o problemă de sănătate publică şi în România. Se pare că factorul care îi determină pe cei mai mulţi oameni să îşi ia viaţa este depresia.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii marchează în fiecare an data de 10 septembrie ca fiind Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului.

Aflaţi mai multe despre acest subiect şi din articolul “10 septembrie – Ziua Mondiala de Prevenire a Suicidului” de pe SănătateaTV.ro.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 3.7/5 (3 votes cast)
Share on Facebook

Scrasnirea dintilor – un obicei vicios

30.07.2010

Bruxismul sau scrâşnirea dinţilor este un obicei de a strânge şi a freca dinţii. Clasificându-l şcolăreşte, bruxismul este de două tipuri: diurn şi nocturn.

“Bruxismul diurn este un obicei de scrâşnire a dinţilor în timpul zilei, în special în situaţii emoţionale intense ce afectează structurile musculare; acesta poate cauza spasme şi durere musculară, dureri de cap. 10%-20% din populaţie suferă de această formă de bruxism”, aflăm din articolul “Bruxismul” de pe SănătateaTV.ro.

Ce ar determina o persoană sa scrâşnească din dinţi? E un tic nervos, o acţiune inconştientă?

Dacă vorbim de bruxismul diurn, acesta este cu siguranţă conştientizat, iar persoanei afectate i se recomandă, normal, sa încerce să se abţină.

Cât priveşte bruxismul nocturn, el poate avea diferite cauze, stomatologice şi psihologice. Printre acestea din urmă se numără necesitatea de a lua decizii, o anume formă de agresivitate reprimată, lipsa odihnei, anxietatea, frica, durerea, disconfortul, o întâmplare marcantă din trecut.

Este foarte important să apelaţi la un medic stomatolog, dacă vă confruntaţi cu această problema, intrucât bruxismul poate produce în timp brazarea dinţilor, spasme şi dureri musculare, dureri de cap, degradarea, din punct de vedere estetic, a dinţilor, sensibilitate dentară, migrarea, fisurarea şi fracturarea dinţilor.

O gutieră specială care se aplică pe dinţi îţi poate fi de folos pentru a-ţi proteja dantura în timp ce scrâşneşti din dinţi.

Cu toate acestea, cea mai bună terapie împotriva bruxismului, ca şi a altor afecţiuni “uşoare” este reducerea stresului şi a agitaţiei. Aşa că relaxati-vă ori de câte ori aveţi ocazia.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 4.5/5 (2 votes cast)
Share on Facebook

Diabeticii sunt predispuşi la apariţia demenţei

4.08.2009

“Persoanele de vârstă mijlocie care fumează, au hipertensiune arterială sau diabet zaharat prezintă un risc mare de a suferi de demenţă, spun cercetătorii americani, citaţi de BBC News. Astfel, fumătorii cu vârste sub 55 de ani au un risc de 5 ori mai mare de a se confrunta cu boala, iar diabeticii sunt de trei ori mai predispuşi la apariţia demenţei.”

Citatul de mai sus este extras dintr-un articol de pe SănătateaTV.ro, Demenţa – cauzată de hipertensiune şi diabet zaharat, după citirea căruia am început să îmi pun semne de întrebare…

Cred că e posibil să am diabet sau să sufăr de hipertensiune arterială… adică, dacă cele două pot cauza demenţa, dacă eşti deja dement (după cum zic colegii), e foarte probabil să suferi de bolile care pot cauza această afecţiune.

Conform unui alt articol,  diabetul zaharat poate fi cauzat de stresul cotidian. Aşadar, iată cum stresul, trecând prin diabet, poate cauza demenţă. Extinzând un pic, munca nu te înnobilează, ci te înnebuneste! Haha!

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 2.2/5 (3 votes cast)
Share on Facebook

Pericolul de obezitate la copii

24.07.2008

Copiii trec prin perioade în care sunt mai sensibili la pericolul reprezentat de obezitate către vârsta de 3 luni şi după 3 ani, vârste la care organismul poate crea predispoziţii spre o viitoare supraponderabilitate, conform unui studiu realizat de cercetători francezi şi publicat în numărul din luna iunie al revistei American Journal of Clinical Nutrition.

În cadrul studiului s-a ajuns la concluzia că diferitele perioade ale copilăriei nu prezintă acelaşi risc de a suferi de obezitate la adolescenţă. Două perioade însă sunt de o importanţă crucială pentru viitorii adolescenţi în ceea ce priveşte masa corporală – primele trei luni din viaţă şi apoi perioada de imediat după împlinirea vârstei de 3 ani.
Între vârsta de 2 şi 3 ani “viteza cu care organismul copiilor câştigă în greutate nu are nici o relevanţă pentru masa corporală ulterioară, de la vârsta adolescenţei.

Conform acestui studiu, pentru băieţi, viteza de creştere la vârsta de 3 luni este legată de masa corporală ulterioară dar şi de dezvoltarea masei musculare. De cealaltă parte, la fete, o creştere rapidă la această vârstă are corespondenţă ulterioară doar în creşterea masei de ţesut gras.
Conform unui alt studiu american, copiii din mame care au luat mai mult în greutate în perioada de sarcină, întâmpină un risc crescut de a prezenta un exces de greutate la vârsta de 7 ani.

Cauzele obezităţii sunt complexe şi includ factori genetici, biologici, comportamentali şi culturali. La bază obezitatea apare atunci când o persoană mănâncă mai multe calorii decât arde. Dacă un părinte este obez, există o şansă de 50% ca şi copiiii săi să devină obezi. Dacă ambii părinţi sunt obezi copilul are o şansă de 80% să fie obez. Deşi există anumite afecţiuni medicale care produc obezitatea, mai puţin de 1% dintre obezităţi sunt produse de probleme fizice.

Obezitatea la copil si adolescent poate fi legată de:
- obiceiuri alimentare proaste
- mâncatul în exces
- lipsa de exerciţiu fizic
- istoric familial de obezitate
- boli medicale endocrine sau neurologice
- medicaţie de tip steroizi, medicaţie antipsihotică, etc
- evenimente de viaţă stresante
- probleme cu familia şi colegii
- stima de sine scazută
- depresia sau alte probleme emoţionale

Indicele de greutate corporală poate determina gradul de obezitate la copii. Indicele de greutate corporală al unui copil sau adolescent se obţine prin împărţirea greutăţii la înălţime. Noile valori ale indicelui de greutate acceptate pe plan internaţional ca limită inferioară pentru obezitate sunt:

- 20.09 pentru băieţi şi 19.81 pentru fete, la vârsta de 2 ani
- 19.30 pentru băieţi şi 19.17 pentru fete, la vârsta de 5 ani
- 24.00 pentru băieţi şi 24.11 pentru fete, la vârsta de 10 ani
- 28.30 pentru băieţi şi 29.11 pentru fete, la vârsta de 15 ani
- 30 atit pentru băieţi, cât şi pentru fete, la vârsta de 18 ani sau mai târziu.

Apariţia obezităţii se datorează faptului că nivelul de activitate fizică este în continuă scădere. Foarte mulţi copii preferă să petreacă ore întregi în faţa televizorului sau în faţa calculatorului, în defavoarea practicării unui sport.
Un dispozitiv de monitorizare care reduce cu 50% timpul petrecut în faţa televizorului şi a computerului îi poate ajuta pe copiii supraponderali să mănânce mai puţin şi să piardă în greutate, conform unui nou studiu. Dispozitivul a fost testat în cadrul mai multor experimente, el dând rezultate fără a crea conflicte prea mari între părinţi şi copii. Numeroase studii precedente au demonstrat că tinerii din întreaga lume industrializată cresc nesănătos în greutate, lucru cauzat de stilul de viaţă sedentar, de alimentaţia tip fast-food şi de reclamele de la televizor care îi îndeamnă să mănânce dulciuri şi să bea băuturi carbogazoase. Alte studii au constatat o legătură directă între obezitate şi timpul petrecut în faţa televizorului.
Cercetători din cadrul Universităţii din New York au dorit, astfel, să vadă dacă un dispozitiv creat pentru limitarea perioadei de vizionare TV îi poate ajuta pe copii. Cei 70 de subiecţi monitorizaţi, cu vârste între patru şi sapte ani, aveau obiceiul de a petrece cel puţin 14 ore pe săptămână la televizor sau în faţa monitorului. Dispozitivul a fost ataşat televizoarelor şi computerelor a aproximativ 50% dintre micuţi, astfel încât timpul pierdut astfel să fie redus cu jumătate. Copiii din acest grup au fost nevoiţi să introducă un cod de acces pentru a se uita la TV sau a se juca pe computer. Când timpul care le era alocat se epuiza, aparatele încetau să mai funcţioneze.

Rezultatul a fost ca, după doi ani, 30% dintre aceştia au scăzut considerabil în greutate, fără a se constata însă o intensificare a activităţii fizice. Explicaţia ar putea consta în reducerea momentelor în care copiii mâncau haotic, în timp ce se uitau la televizor, sau a consumării de alimente intens promovate în spoturile publicitare.

O altă încercare de a combate obezitatea la copii este propunerea Comisiei Europeane de a distribui gratuit fructe în şcoli pentru încurajarea bunelor obiceiuri alimentare în rândul elevilor, astfel încât aceştia să nu devină supraponderali. Circa 22 de milioane de copii din spaţiul Uniunii Europene sunt supraponderali, dintre care cinci milioane sunt obezi, iar acest număr ar urma să crească cu 400.000 în fiecare an.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă un consum net zilnic de 400 de grame de fructe şi legume de persoană. Majoritatea europenilor nu ating acest obiectiv. Consumul este în scădere, în special în rândul tinerilor. Experţii coincid asupra faptului că o alimentaţie sănătoasă poate juca un rol fundamental în reducerea fenomenului obezităţii şi a riscului ca, la o vârstă mai avansată, să apară grave probleme de sănătate precum bolile cardiovasculare şi diabetul.

Iată câteva măsuri care pot fi preventive, dar si curative care pot ajuta copilul predispus la obezitate:
- Limitarea consumului de lichide carbogazoase îndulcite
- Evitarea alimentaţiei de tip fast-food.
- Micşorarea porţiilor consumate la fiecare masă, astfel se micşorează şi numărul de calorii.
- Copiii nu trebuie să fie fortaţi să “cureţe farfuria”.
- Încurajarea activităţii fizice zilnice: plimbări cu părinţii sau bunicii, joaca afară din casă, mersul pe bicicletă, practicarea sporturilor în echipă.
- Limitarea timpului acordat televizorului şi calculatorului şi evitarea consumului de alimente în timpul acestor activităţi.
- Comunicarea şi discuţiile referitoare la alimentaţia sanatoasa. Parintele trebuie să fie un model pentru copil prin modul sănătos de alimentaţie şi prin activitatea fizică zilnică.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 2.8/5 (2 votes cast)
Share on Facebook

Tulburări de alimentaţie şi greutate – bulimia şi anorexia

26.06.2008

Potrivit datelor Asociaţiei Medicale Europene, din 10.000 de persoane, 8,5 suferă de bulimie, 6 de anorexie, iar dintre pacienţii diagnosticaţi cu anorexie, 3 au şi episoade de bulimie. Aceste tulburări de alimentaţie se înregistrează cu precădere în adolescenţă, la tinerele femei extrem de preocupate de aspectul lor fizic. De la dietele ţinute cu regularitate şi exerciţiile fizice epuizante până la anorexia nervosa sau bulimia nervosa nu este decât un singur pas, făcut deseori de persoanele aflate într-o perioadă marcată de incertitudini.

Pot exista anumiţi marcheri biologici care, pe fondul vulnerabilităţii intrafamiliale să ducă la tulburări de alimentaţie, îndeosebi în cazul anorexiei nervosa. Predispoziţia pentru dezvoltarea acestor tipuri de tulburări poate fi transmisă genetic, cu amendamentul că nu vorbim despre o cauzalitate directă, ci mai degrabă de una circumstanţială, instalarea anorexiei sau bulimiei fiind de obicei asociată anxietăţii ori tulburărilor depresive. Mass-media pot alcătui în egală măsură o cauză psiho-socială, impactul modei, impunerea unui ideal feminin şi promovarea unui anumit rol al femeii în societate contribuind la dezvoltarea tulburărilor de alimentaţie la tinerele femei.

Cei mai importanţi factori de risc sunt însă cei psihologici, motiv pentru care tulburările de alimentaţie sunt subsumate tulburărilor psihosomatice, ceea ce înseamnă că manifestările de ordin psihic sunt strâns legate de cele somatice. Spre exemplu, de curând s-a remarcat la generaţiile noi o potenţială transmitere psihologică de la mamă la fiică a acestor tulburări, mai ales în cazurile în care obsesivitatea manifestată de mamă vizazi de siluetă este prezentă şi la fiică. La generaţiile vechi, afirmă psihologul, tulburările de alimentaţie pot surveni ca urmare a valorizării tradiţiilor familiale prin intermediul alimentaţiei.

De cele mai multe ori anorexia nervosa şi bulimia nervosă coexistă cu depresia şi cu tulburările afective (despărţiri, eşecuri, moartea cuiva apropiat). Acestea debutează împreună, iar mare parte dintre simptome sunt similare, ceea ce impune un diagnostic cât mai riguros.
Vârsta la care apar de obicei aceste tulburări este de 11 – 13 ani, în cazul anorexiei nervosa, manifestarea atingând apogeul la 12 – 14 ani. În cazul bulimiei, apogeul este atins în jurul vârstei de 16 ani, însă există şi femei de 20 – 30 de ani care maschează (cu succes) această tulburare.

Spre deosebire de anorectice, care se definesc doar prin siluetă şi transformă slăbitul în scop unic al vieţii şi principală prioritate, bulimicele sunt de obicei femei de carieră, inteligente şi competitive, punând pe acelaşi plan investiţia în carieră şi cea în siluetă.

Un risc major îl constituie şi dietele restrictive ţinute cu regularitate. Bulimia nervosa, spre exemplu, debutează după o istorie de diete şi este strâns legată de acest comportament alimentar. Un risc pe care multe dintre paciente nu îl cunosc este acela că dietele repetate duc în timp la mari dificultăţi de a pierde în greutate şi de a ajunge la o greutate normală, ceea ce înseamnă că silueta noastră are de suferit pe termen lung. De asemenea, modificările biologice şi endocrine semnificative care au loc în corpul unei anorectice se agravează, iar în timp duc la numeroase complicaţii, cum ar fi cele cardiovasculare, gastrointestinale, renale sau cele ale sistemului osos (osteoporoza este doar un exemplu). Cel mai mare risc la care se supun bulimicele îl reprezintă pierderea de potasiu, prin vomismente repetate, care le poate fi letală.
Raţionamentul care stă la baza tulburărilor de alimentaţie este următorul: pentru că mass-media promovează femei suple şi atrăgătoare, pacienta consideră că nu poate fi atrăgătoare decât dacă este suplă, iar dacă nu reuşeşte să fie suplă, devine nefericită. Pentru o persoană care suferă de astfel de tulburări de alimentaţie, obsesia supleţei este sinonimă cu şansele în viaţă şi cu competitivitatea.

Durata tulburării este esenţială în garantarea eficacităţii tratamentului, deoarece există un prag de 3 – 4 ani după care dificultăţile de vindecare cresc, fără a mai menţiona faptul că o anorexie ce durează mai mult de 4 ani poate avea consecinţe somatice grave. Primele simptome ale anorexiei nervosa sunt pierderea semnificativă în greutate, obsesivitatea asociată refuzului alimentar şi amenoreea, adică absenţa a trei cicluri menstruale consecutive. Ceea ce este mai grav este că pacienta ignoră cu obstinenţă avertizările specialiştilor şi nu acceptă ideea că se supune unor reale riscuri somatice. Pe de altă parte, bulimia se manifestă prin episoade de vomismente cu o anumită frecvenţă, printr-o stimă de sine definită în funcţie de siluetă şi comportamente compensatorii – acestea sunt deseori trecute cu vedere, luându-se în calcul doar abuzul de laxative sau diuretice, însă tot în această categorie se încadrează şi dietele frecvente, exerciţiul fizic exagerat, clismele, masajele anticelulitice.

Pentru a putea pune un diagnostic competent şi a stabili cele mai eficiente direcţii de tratament, psihologul clinician recurge la un interviu clinic structurat care urmăreşte să stabilească frecvenţa, durata şi intensitatea comportamentului, imaginea de sine şi greutatea corporală. De cele mai multe ori, pentru a garanta un diagnostic cât mai riguros, psihologul clinician colaborează cu un medic endocrinolog, ale cărui competenţe sunt esenţiale atât pentru diagnosticare, cât şi pentru monitorizarea pe întreaga durată a tratamentului.

Datele de eficacitate, studiile de specialitate şi experienţa clinică confirmă psihoterapia, prin programele cognitiv comportamentale, ca metodă – princeps de tratament a tulburărilor de alimentaţie. Aceasta urmăreşte în primă fază să structureze un program alimentar, axându-se pe numărul de mese şi nu pe calcularea caloriilor: scopul este acela de a educa pacientele să mănânce sănătos şi să privească masa ca pe un ritual benefic alături de prieteni şi familie. În cea de-a doua fază a programului se trece la o re-evaluare a vieţii, punându-se accent pe rezolvarea de probleme, altfel decât prin apelarea la diete din ce în ce mai drastice. La fel de eficientă se dovedeşte şi terapia interpersonală, deoarece pacientele se află de obicei la vârsta la care sunt extrem de interesate de relaţiile interpersonale şi pot astfel compensa frustrările din domeniul siluetei şi alimentaţiei. De asemenea, în cazurile în care tulburările de alimentaţie apar pe fondul unei depresii, psihologul poate prescrie antidepresive, la fel şi în cazurile mai grave – însă această formă de tratament este negociată cu pacientul în timpul şedinţelor de psihoterapie.

Tinerele trebuie să reducă din diete, chiar dacă nu sunt foarte suple şi să ceară sfatul unui psiholog dacă simt că au pierdut controlul asupra dietelor. De asemenea, le este recomandat să mănânce la ore regulate, fără să facă excese şi să-şi impună un program alimentar de 4 – 5 gustări pe zi la intervale de maxim 4 – 5 ore.

VEZI VIDEO – Partea I şi partea II a emisiunii „Tulburările de alimentaţie şi de greutate”
Interviu realizat cu conf. univ. dr. Oltea Joja, psiholog clinician la Institutul C.I. Parhon.
Emisiunea poate fi urmărită la Categoria Alimentaţie.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Share on Facebook

Părinţi, atenţie la sindromul oboselii cronice!

26.06.2008

Sindromul oboselii cronice este o tulburare care se caracterizează în primul rând printr-o constantă senzaţie de oboseală profundă, la care se asociază o serie de simptome fizice, sistemice şi psihologice şi care afectează activitatea obişnuită a individului, prin slăbiri frecvente ale organismului.

De cele mai multe ori pacienţii merg de la medic la medic pentru a găsi o cauză pentru aceasta stare generală de oboseală. Aceştia simt că este ceva în neregulă cu ei, cheltuiesc timp, energie şi bani pentru a găsi cauza, iar de cele mai multe ori se simt neînţeleşi de medicii la care apelează până să ajungă la un medic psihiatru.

Simptomele sindromului de oboseală cronică se confundă cu un număr enorm de mare de boli şi sindroame, cu debutul unor suferinţe organice, sau cu perioada de convalescenţă. La majoritatea pacienţilor se constată o depresie uşoară, asociată cu manifestări precum: senzaţie perpetuă de oboseală, mai ales oboseală matinală, tulburări ale ritmului alimentar manifestate prin lipsa poftei de mâncare, stare generală proastă, concentrare dificilă, scăderea libidoului sexual, tendinţa de a ne îmbolnăvi uşor de infecţii, viroze.

Opţiunile de tratament sunt legate de câţiva factori. Primul este necesitatea de a îndepărta orice cauză organică, de excludere a altor afecţiuni posibile. Spre exemplu, dacă sindromul oboselii cronice apare în cazul unei boli sistemice precum diabet, boală imunologică, cancer, insuficienţă hepatică cronică, trebuie mai întâi să se echilibreze boala care generează sindromul. În al doilea rând, trebuie să se realizeze o analiză profundă a programului, stilului de viaţă şi a comportamentului pacientului. A treia etapă este terapia propriu-zisă care cuprinde medicaţie care are ca scop îmbunătăţirea funcţionalităţii sistemului nervos şi tratarea tuturor simptomelor asociate precum depresia şi anxietatea, afecţiuni care necesită un tratament corect cu antidepresive şi anxiolitice pe o perioadă suficient de lungă. Cea de-a patra etapă este psihoterapia, prin metode cognitiv-comportamentale care urmăresc să corecteze într-o perioada medie de timp greşelile de comportament ale pacientului, habitudini care îl duc pe acesta într-o stare de impas.

Sindromul oboselii cronice se confundă cu tulburări metabolice destul de grave, provocate de faptul că pacienţii se alimentează doar seara, cu cantităţi mari de alimente, consumă alcool, toate acestea ducând la un somn de noapte agitat, neodihnitor, cu tulburări tensionale şi apnee.
Se recomandă un mic dejun consistent şi servirea mesei la ore regulate în timpul zilei pentru menţinerea energiei optime. De asemenea, este recomandat consumul de alimente în cantităţi raţionale, potrivite cu activitatea pe care o desfăşoară individul. Se consideră că 1400-1500 calorii pe zi ne permit o alimentaţie bogată şi variată. Masa de dimineaţă este deosebit de importantă, lipsa acesteia poate duce la apariţia hipoglicemiei, la stimularea adrenalinei, la scăderea performanţială şi la modificări ale dispoziţiei. Se mai recomandă exerciţiu fizic, renunţarea la fumat şi cafea şi consumul redus şi chiar renunţarea la băuturi carbogazoase, deoarece acestea modifică ph-ul general al organismului, cresc pofta de mâncare şi aciditatea digestivă.


VEZI VIDEO
: Serialul “Sindromul oboselii cronice, o afecţiune a omului modern”, o serie de trei interviuri realizate cu prof. univ. dr. Florin Tudose, şeful secţiei de Psihiatrie a Spitalului Universitar Bucureşti. Emisiunile pot fi vizionate la Categoria Psihiatrie.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Share on Facebook