Arhivă pentru ‘Medicina de familie’ categorie

Medicii de familie din mediul rural ar putea parasi sistemul

10.01.2011

Există posibilităţi din ce în ce mai mari ca medicii din spaţiul rural să migreze către oraşe, şi asta pentru că bugetul alocat medicinei din mediul rural riscă să fie diminuat. Astfel, populaţia de la sate se poate trezi fără un punct sanitar unde să i se poată acorda primul ajutor până la intervenţia medicului specialist.

Potrivit articolului „Medicii de familie din mediul rural ar putea părăsi sistemul”, de pe SănătateaTV.ro, “Modificarea criteriilor de încadrare a cabinetelor medicale din asistenţa medicală primară şi din ambulatorul de specialitate din mediul rural este gândită astfel încât Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sa nu mai ofere niciun fel de spor, spune dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei. În mediul rural, singurele servicii medicale oferite pacienţilor sunt cele din medicina de familie”.

Urmăriţi emisiunea “Medicii de familie din mediul rural ar putea părăsi sistemul” pentru a afla mai multe informaţii despre acest subiect.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Share on Facebook

Ce provoaca lesinul?

19.08.2010

Dacă ar fi să ne gândim la cauzele care ar putea produce un leşin mulţi dintre noi ar spune că el apare ca urmare a unei suprasolicitări sau din cauză că am stat foarte mult timp în soare. Lucruri care sunt complet adevărate.

De obicei, înainte să leşine, o persoană resimte câteva efecte cum ar fi: oboseală, dureri de cap, slăbiciune, greaţă sau puls rapid, moment în care se produce un şoc caloric.

Există şi alte motive care pot cauza leşinul, cum ar fi hemoragia digestivă, tensiunea arterială scăzută sau glucoza sangvină scăzută (mai ales la persoanele care au diabet sau care nu au mâncat în ultima vreme).

Stresul sau anxietatea pot provoca leşinul după un şoc emoţional sau un alt eveniment stresant. De asemenea, accidentul vascular cerebral, accidentul ischemic tranzitor poate provoca o stare bruscă de leşin, însoţit de amorţeală şi slăbiciune; posibil, vedere înceţoşată, confuzie, dificultăţi de vorbire sau paralizie. Recuperarea după accidentul vascular cerebral poate cuprinde terapie fizică şi a vorbirii, după cum aflăm din articolul “Leşinul sau pierderea conştienţei” de pe SănătateaTV.ro.

Şi persoanele care suferă de afecţiuni ale inimii pot leşina brusc datorită aritmiilor sau insuficienţei cu care inima pompează sângele. În acest caz se recomandă eliminarea stresului, dietă echilibrată şi exerciţii fizice.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook

Cum poti scapa de raul de miscare

8.07.2010

Vi s-a întâmplat vreodată ca în timp ce călătoreaţi, de pildă, cu maşina personală să simţiţi nişte senzaţii de greaţă care să ducă chiar la vărsături? Dacă da, atunci cu siguranţă ştiţi că această stare neplacută se numeşte rău de mişcare.

Cele mai comune simptome ale răului de mişcare sunt: transpiraţiile, ameţeala, paloarea şi greaţa.

O explicaţie în termeni de specialitate a răului de mişcare este aceea că el apare deoarece creierul primeşte informaţii contradictorii de la organele senzoriale: ochii pot să nu detecteze mişcarea în acelaşi grad în care mecanismul echilibrului din urechea internă înregistrează deplasarea vehiculului. Ca urmare a acestui fenomen stresant, sistemul nervos central reacţionează prin activarea centrului greţei din creier.

În cazul în care plecaţi la drum lung, luaţi-vă nişte măsuri de precauţie pentru a preveni apariţia răului de mişcare sau măcar a diminuării senzaţiilor de disconfort pe care acesta le induce. Se recomandă tablete împotriva greţei, cum este dimenhidrinatul.

De asemenea, pentru contracararea greţei sunt eficiente şi măslinele, lămâia sau alimentele ce usucă gura cum ar fi biscuiţii cu bicarbonat; se poate, totodată folosi o bere de ghimber sau orice băutură carbogazoasă tip cola, după cum aflăm şi din articolul “Cum tratăm răul de mişcare” de pe www.sanatateatv.ro

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 4.8/5 (4 votes cast)
Share on Facebook

Ingrijirea şi creşterea copilului

27.07.2009

Săptămâna aceasta veţi găsi pe SănătateaTV.ro foarte multe despre îngrijirea şi creşterea copilului, până la vârsta de 2 ani.

Îngrijirea copilului, necesită informaţii vaste referitoare atât la dezvoltarea psihică cât şi la cea fizică. Pentru a oferi cât mai multe infomaţii extrem de utile părinţilor care doresc să îşi crească bebeluşii într-un mediu propice, SănătateaTV.ro va explora subiectul îngrijirii copilului în cadrul mai multor articole.” – acesta este un extras relevant dint-un material intitulat „Creşterea şi îngrijirea copilului în primii 2 ani de viaţă – tema săptămânii pe SănătateaTV.ro”.

Îngrijirea corespunzătoare a copiilor este foarte importantă, fiind de prisos să mai subliniez că prichindelul de azi e adultul de mâine, iar creşterea are un impact enorm asupra vieţii lui ulterioare.

De reţinut că a-i asigura cele de baza nu este suficient, copiii au nevoie de mai mult decât hrană şi un pătuţ. Aflaţi mai multe despre nevoia de afectiune a bebelusului, pe SănătateaTV.ro!

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 2.8/5 (2 votes cast)
Share on Facebook

Evolutia gripei porcine

24.09.2008

Gripa porcină a afectat deja 21 de state şi 1500 de persoane. Deocamdată, în România nu au fost semnalate cazuri de persoane infectate, însă Ministerul Sănătăţii a luat deja o serie de măsuri de precauţie. Puteţi afla, în cadrul unei emisiuni de pe SanatateaTV.ro, mai multe despre evoluţia gripei porcine.

Ulcerul gastruoduodenal este un alt subiect al emisiunilor de astăzi. Un simplu click si puteţi afla mai multe despre tipurile de tratament si malignalizarea bolii. De asemenea, mai avem si un articol despre prevenirea acestui tip de ulcer.

O viaţă sănătoasă cuprinde şi activităţi sportive. Uneori, totuşi,  din cauza neatenţiei sau din variate alte motive pot apărea accidente, care se pot solda cu răni, unele lăsând urme neplăcute.

Tratamentul cicatricilor face subiectul unui articol, astăzi, pe SănătateaTV.ro

Şi pentru că discuţiile despre gripa porcină au mereu o tentă gravă, spre sfârşitul postării vă anunţ că avem pe site un material despre semnele din naştere. Care sunt, cum apar şi cum pot fi eliminate aceste semne, totul la un click distanţă.

Mai multe informaţii despre sănătatea ta, în cel mai accesibil mod, şi mâine!

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 3.7/5 (3 votes cast)
Share on Facebook

Durerea – Dr Rodica Tanasescu

4.07.2008

NOU PE SANATATEATV!

Durerea - Dr. Rodica Tănăsescu, preşedinte AMF-B

Emisiunea poate fi vizionata la categoria Medicina de Familie.

Sinopsis: Durerea este o stare de disconfort, o acuză subiectivă a pacientului, care descrie ceea ce simte. Este în mod clasic percepută ca un semn al bolii şi este cel mai frecvent motiv de prezentare la medic. Durerea furnizează date importante pentru diagnosticul pozitiv şi este folosită pentru evaluarea răspunsului la tratament. Cauzele durerii sunt extrem de numeroase, mergând de la o banală colică până la dureri severe de tip neoplazic. Potrivit OMS, există 3 trepte de tratament cu analgetice în funcţie de 3 tipuri de durere: uşoară, moderată şi severă.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook