Arhivă pentru ‘Investigatii’ categorie

Nu fi ignorant! Informeaza-te despre obezitate

28.06.2010

copil obez

Ştim cu toţii că oamenii au prejudecăţi atunci când vine vorba de persoanele cu venituri modeste sau de cele cu o situaţie materială precară.

Deşi, în mare parte, ele sunt cele mai predispuse în a se îmbolnăvi din cauza unei lipse de informare corecte, totuşi specialiştii au dovedit că ignoranţa persistă şi în rândul celor care ar avea suficiente posibilităţi sau resurse de a avea grijă de sănătatea lor. Cel puţin aşa se întâmplă în cazul obezităţii, una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă umanitatea în momentul de faţă.

Prof. univ. dr. Constantin Ionescu-Târgoviște de la Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice spune într-un articol publicat pe SănătateaTV.ro că “în România, nu există o departajare atât de clară a  obezităţii între persoanele sărace, care au venituri modeste şi cele care au venituri mai mari. Aici e vorba de mentalitate, pentru că nu se conştientizează suficient riscurile obezităţii”.

Spre deosebire de Franţa, unde obezitatea cunoaşte un grad ridicat în rândul persoanelor sărace, la noi, aşa cum reiese şi din declaraţia Prof. univ. dr. Ionescu-Târgovişte, obezităţii nu i se acordă încă importanţa necesară. De ce ne mai mirăm că această boală atinge cote alarmante, când gradul de ignoranţă este atât de ridicat?

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 3.9/5 (5 votes cast)
Share on Facebook

Ce trebuie să ştiţi despre produsele cosmetice…

24.07.2008

În general, în lume, o persoană foloseşte zilnic nouă feluri de produse cosmetice şi nu prea se preocupă nimeni care este compoziţia acestora. Toţi avem încredere în spiritul responsabil al producătorilor şi credem că reglementările existente şi autorităţile de control ne protejează. Numai că realitatea este alta, reglementările sunt slabe şi uşor de dejucat, iar în produsele folosite de noi pot exista numeroase substanţe periculoase pentru sănătate.

Efectele secundare dăunătoare sunt luate în seamă şi analizate serios de autorităţi doar după mulţi ani de la desfacerea în comerţ a produselor cosmetice, relatează Nepszabadsag, via Rompres.

Iren Darai a început să încărunţească de tânără, motiv pentru care cei din jurul ei i-au recomandat să-şi vopsească părul. Chiar după al doilea vopsit ea a început să audă zgomote în urechi şi să simtă o durere acută la ceafă. Era un efect secundar dăunător care apare la unele persoane în urma folosirii vopselei şi fixativului de păr. Dar la vremea aceea femeia, vrând să arate bine, s-a mai vopsit de zece ori în următorii doi ani. Numai că simptomele s-a acutizat, iar la analize a reieşit că avea o intoxicaţie cu metale grele, prezente atât în firele de păr cât şi în vopseaua folosită de ea. De atunci, Iren Darai a verificat toate efectele secundare posibile ale produselor cosmetice, foloseşte săpun fără substanţe parfumate, nu utilizează creme pentru corp nici deodorante, iar pe Internet atrage atenţia tuturor asupra pericolelor ce se ascund în multe cosmetice.

Potrivit directivelor UE privind produsele cosmetice, valabile şi în Ungaria, producătorii de cosmetice sunt răspunzători pentru experimentarea produselor lor privind eficienţa şi lipsa de nocivitate. Dacă în timpul utilizării respectivelor cosmetice apar probleme, comisia de resort a Uniunii Europene (SCCP) solicită din partea producătorului documentaţia, iar dacă se dovedeşte că produsul respectiv este dăunător, îl interzice. Din punctul de vedere al consumatorilor ar fi mai bine ca lucrurile să se desfăşoare invers, adică produsul să intre pe piaţă numai dacă se dovedeşte că nu este dăunător. Acum însă, dacă un produs devine suspect, abia peste 8-10 ani ajunge pe lista produselor interzise.

In prezent, cele mai mari modificări se produc în privinţa vopselelor de păr. Cu toate că după anii ‘80 mai multe vopsele au fost interzise, printre cele rămase pe piaţă multe sunt îndoielnice, având în vedere că un studiu realizat în 2001 a susţinut că printre persoanele care folosesc vopsele de păr este mai mare riscul îmbolnăvirii de cancer la vezica urinară. UE a stabilit ca producătorii să prezinte fişele cu datele de siguranţă ale substanţelor de bază ale produselor până în septembrie 2003. Dar cu toate că mulţi producători nu dispuneau de aşa ceva, produsele lor au fost interzise abia în 2006. În urma analizelor şi cercetărilor, în 2004 s-a pus problema că anumite vopsele de păr provoacă leucemie, iar SCCP a cerut noi date de la producători pentru a verifica această ipoteză. Deşi producătorii nu fac publice analizele privind eficienţa şi lipsa de nocivitate a produselor, rezultatul studiilor se poate citi pe site-ul SCCP.

Pe lângă coloranţi, o altă substanţă nocivă este conservantul. Producătorii de cosmetice doresc ca produsele lor să se păstreze bune măcar trei ani, adică să suporte timpul de transport, plus perioada cât stau pe rafturi nevândute. Propenul, o substanţă folosită la conservarea cosmeticelor, a fost descoperit în urmă cu zece ani în ţesuturile cu cancer la sân, de către un cercetător în oncologie. Numeroase alte cercetări au confirmat, iar altele au negat acest efect dăunător a propenului.

O altă substanţă periculoasă ar putea fi parfumul. Toate cele trei substanţe enumerate pot provoca alergii, ca efecte secundare cele mai frecvente. În Ungaria, un sfert din populaţie suferă de o formă de alergie. Peste jumătate din cosmeticele existente conţin parfum iar pe ambalajele lor se specifică numai acest lucru nu şi compoziţia. Începând din 2005, în Ungaria, 26 din cele mai alergice substanţe trebuie specificate pe ambalaj.

Până la aderarea la UE, în Ungaria reglementările în acest domeniu erau mult mai permisive: nu producătorii erau obligaţi să raporteze despre efectele secundare dăunătoare ale produselor lor, ci autoritatea de stat analiza respectivele substanţe, înaintea desfacerii lor pe piaţă. Dar în UE mărfurile circulă liber, iar pentru respectarea normelor unitare fiecare ţară răspunde cum poate, neexistând un control în acest sens.

În UE, ca de altfel în plan mondial, nu este reglementat ce este un produs biocosmetic. Fiecare firmă producătoare poate decide de la sine putere dacă să înscrie sau nu calificativul de bio sau natural pe produsul ei. În acest fel există cosmetice chimice, la care s-a adăugat o cantitate mică de extras de urzică, pe ambalajul cărora scrie că este un produs natural, dar există şi cosmetice produse din substanţe provenite din surse ecologice care nu conţin urme de pesticide sau de îngrăşăminte chimice. Potrivit unui specialist în domeniul cosmeticelor, substanţele naturale pot fi şi ele la fel de toxice precum cele sintetice, mai ales dacă au fost produse, culese şi tratate chimic.
Volumul mărfurilor industriei cosmetice în lume este în valoare de 190 miliarde de euro, numai în Europa fiind de 67 miliarde de euro. Vânzările cosmeticelor înregistrează cele mai mari creşteri în America Latină şi în Europa de Est, şi anume cu circa 12,5 la sută. Îngrijirea frumuseţii este o afacere profitabilă astăzi, aşa cum o dovedeşte Francoise Mayers, nepoata fondatorului firmei L’Oreal, care cu averea sa de 18,8 miliarde de dolari este cea mai bogată femeie din lume. Un mijloc eficient de a câştiga mai mulţi bani este vânzarea produselor cosmetice în farmacii, bazat pe încrederea cumpărătorilor că farmaciile vând produse mai sigure, mai eficiente şi mai sănătoase decât un magazin de cosmetice.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 4.5/5 (6 votes cast)
Share on Facebook

Ceasurile biologice ale corpului nostru

24.07.2008

Medicina avansează, femeile şi bărbaţii în Occident sunt din în ce mai longevivi şi ceea ce nu ne omoară ne face mai puternici: în esenţă, trebuie să treacă ceva vreme înainte de a avea părul cărunt şi vârsta care înaintează. Totuşi, problema este că nu îmbătrânim treptat, dimpotrivă. Într-adevăr, unele dintre organele noastre se sprijină în cârjă mult înaintea noastră, notează autorul unui articol inserat în La Stampa, via Rompres.

Este cazul creierului, care începe să îmbătrânească încă de la vârsta de 20 de ani. Dacă toţi, la naştere, pornesc cu aproximativ 100 de miliarde de neuroni, la 40 de ani pierd chiar şi 10.000 de neuroni pe zi, fapt ce provoacă probleme de memorie şi de coordonare a mişcărilor. Dar ceea ce afectează mai mult capacitatea noastră cerebrală, după cum subliniază Wojtek Rakowicz, neurolog la Imperial College din Londra, este reducerea sinapselor, adică a conexiunilor dintre celulele cerebrale.

Un alt organ care, din nefericire pentru noi, începe să ne lase repede sunt plămânii. Deja la vârsta de 20 de ani apar primele simptome de reducere a capacităţii pulmonare: dacă, în medie, la 30 de ani un om reuşeşte să respire cu o singură gură de aer peste un litru de aer, la 70 de ani ”va înghiţi” numai o jumătate de litru. Respiraţia devine mai scurtă de la 40 de ani, şi chiar pielea începe să piardă din elasticitate – ‘netezind’ calea primelor riduri – în jurul vârstei de 25 de ani. Din fericire, primele semne se observă de obicei în jurul vârstei de 35 de ani, cu excepţia cazurilor în care se exagerează cu fumatul şi cu bronzatul.

Aceeaşi soartă o au muşchii, ”care – explică profesorul Roberts Moots – se regenerează şi se deteriorează în permanenţă la vârsta tinereţii”. În jurul vârstei de 30 de ani, însă, aspectul degenerativ este de obicei ”preponderent”, iar când se atinge pragul vârstei de 40-50 de ani, bărbaţii şi femeile pierd între 0,5 şi 2 la sută din masa musculară (în funcţie de stilul de viaţă).

Creierul ”durează” însă ceva mai mult şi începe să dea semne de ”declin” pe la 35 de ani. La 40 de ani este rândul sânilor. Dar sunt numai consideraţiuni de tip estetic: de pildă, cancerul la sân nu depinde de vârstă. ”Deşi – spune Gareth Evans, expert la St.Mari’S Hospital din Manchester – odată cu vârsta, celulele noastre sunt afectate iar îmbătrânirea genelor poate deschide calea tumorilor”.

Părul (30 de ani), oasele (35 de ani) şi dinţii (40 de ani) fac parte în schimb din acel grup care începe să îmbătrânească relativ repede, dar nu prea, şi prezintă puternice deosebiri de la persoană la persoană. Iar zicala populară ”ochiul nu vede, inima nu suferă”, ar putea trece de-a dreptul ca un mecanism fizic, demonstrând faptul că proverbele au întotdeauna un sâmbure de adevăr. Într-adevăr, ochii şi inima îmbătrânesc de la 40 de ani. Mai mult, un studiu efectuat de ”Lloyds Pharmacy Found” a relevat că în Marea Britanie, persoanele, în medie, au o vârstă cardiacă mai mare cu 5 ani faţă de vârsta lor anagrafică din cauza lipsei de activitate fizică şi a grăsimilor în exces.

Campion de longevitate este în schimb ficatul, care îşi arată primele semne de oboseală mult după noi: la 70 de ani. ”Celulele sale au o capacitate extraordinară de a se regenera – explică David Lloyd, chirurg la Leicester Royal Infirmary -. Dacă un donator nu bea, nu consumă droguri şi nu a suferit infecţii, este posibil chiar să se transplanteze ficatul unui om de 70 de ani unui pacient de 20”.

Ultimul tabu care cade este următorul: longevitatea mai mare a fertilităţii masculine. Ceasul biologic – potrivit unui studiu efectuat la Centrul de Fecundare Artificială din Eylau – există chiar şi pentru bărbaţi şi începe să ticăie cu insistenţă spre vârsta de 35 de ani: calitatea spermei, la vârsta aceea, începe să scadă iar probabilităţile de a duce la o întrerupere de sarcină nedorită, indiferent de vârsta propriei consoarte, cresc substanţial. Un studiu francez care a vizat un eşantion de peste 12.000 de cupluri implicate în tratamente de fertilizare a scos la iveală faptul că sansele ivirii unei sarcini cresc considerabil în cazul în care bărbatul are peste 35 de ani. Conform BBC, cercetătorii francezi au găsit şi cauza, care pare să fie deteriorarea moleculelor de ADN din lichidul seminal.

Fiecare dintre noi are două vârste. Una anagrafică, în mod inexorabil confirmată de buletinul de identitate, şi una biologică, determinată de modificările structurale şi funcţionale pe care le suferă organismul nostru de-a lungul anilor. Modificări ce pot fi de dimensiuni diferite de la subiect la subiect: foarte accentuate la unii, mult mai puţin la alţii, cu rezultatul că la subiecţii de aceeaşi vârstă anagrafică, la un moment al vieţii, va fi foarte diferit procesul de îmbătrânire şi, prin urmare, şi aspectul fizic şi starea funcţională.

Gena p53, localizată pe cromozomul 17, este cea care declanşează evenimente ce duc la apoptoză, adică la sinuciderea programată a celulelor, după ce şi-au desfăşurat propria misiune. Totuşi, desfăşurarea naturală a unui astfel de program este condiţionată de o infinitate de factori externi, mulţi dintre aceştia determinaţi de stilul de viaţă. Se întâmplă astfel ca fumul de ţigară, alimentarea incorectă, consumul în exces de băuturi alcoolice, obezitatea, nepracticarea unei activităţi fizice regulate, stressuri repetate şi prelungite, viaţa în mediu poluat – toate acestea ne împing în mod iremediabil spre o îmbătrânire precoce şi distrugem astfel o bună parte din viaţa noastră.

Reiese de aici că fiecare dintre noi este responsabil pentru o bună parte a propriei vârste biologice. Dar acest lucru poate fi oare evaluat în mod corect? Nu este simplu. Trebuie analizate diferitele caracteristici (metabolice, hormonale, psihologice, imunologice, până la entitatea stresului oxidant şi funcţionalităţii sexuale), comparându-le cu cele, calculate stastistic, a mii şi mii de persoane, de orice vârstă. Dar pot fi efectuate şi mici experienţe, ca de pildă aceea de a evalua gradul de tinereţe a propriei pieli, ridicând timp de cinci secunde cu două degete o cută de piele de pe dosul palmei, să-i dăm drumul şi să vedem în câte secunde îşi revine la normal, sau să cronometrăm cât timp reuşim să stăm într-un picior.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 3.8/5 (4 votes cast)
Share on Facebook

Alergiile la copii

24.07.2008

Alergiile la copii reprezintă în prezent a doua cauză de îmbolnăvire după infecţiile de căi respiratorii. De aceea, este bine de ştiut ca în prezent, când factorii de mediu (apă, aer) şi alimentaţia sunt din ce în ce mai importanţi pentru declanşarea alergiilor, părinţii să înveţe să ia pentru copii lor măsuri de prevenire ale alergiilor.

Alergia constituie o reactie a organismului unei persoane la contactul cu anumite substante alergene ce se gasesc in alimente, medicamente, praf, aer etc. Unele forme de reactivitate alergică, precum atopia, apar numai la indivizii care au o predispoziţie încă neexplicată la alergenii din mediu şi care asociază niveluri ridicate de IG-E serice. Bolile atopice includ astmul bronşic, rinita alergică şi eczema atopică a sugarului.

Putem recunoaşte semnele unei boli alergice după următoarele simptome: cutanate (dermatită, eczemă, urticarii, angioedem, transpiraţii), oculare (edem al pleoapei inferioare), la urechi (senzaţii de înfundare, prurit, înroşire), torace (tuse, wheezing, dispnee).

Grupele de vârstă între 3 luni şi 9 luni, precum şi grupele 2 ani şi 5 ani sunt cele mai predispuse la a dezvolta alergii. 8% dintre copiii sub trei ani sufeă din cauza alergiilor alimentare, până în prezent singura modalitate de vindecare fiind evitarea alimentelor care declanşează boala.
Sugarii sunt predispuşi în perioada când vin în contact cu alimente noi. proximativ unul din 20 de copii are o alergie la alimente diagnosticata medical. Cele mai alergizante alimente sunt: proteine de origine animală (unt, smântână, albuş de ou, arahide, căpşuni, fructe de pădure, cacao, ciocolată). Părinţii nu trebuie să se grăbească cu introducerea timpurie a unor alimente pe care copii nu sunt pregătiţi să le tolereze. Alimentaţia naturală este cea mai indicată în perioada de nou-născut şi sugar şi ea trebuie menţinută cât mai mult timp posibil, dar atunci când alăptarea nu este posibilă, să se recurgă la formule de lapte praf hipoalergice care exclud de la început riscul de a dezvolta o alergie la proteina laptelui de vacă. Apariţia bolilor atopice cum ar fi eczema, astmul sau alergiile provocate de mâncare poate fi întârziată sau chiar prevenită la bebeluşi cu un grad mare de risc dacă sunt hrăniţi numai la sân timp de cel puţin 4-6 luni.
Alergiile pot fi însă declanşate nu numai de alergeni alimentari, ci şi de alergenii din mediu: praf, polen, mucegai, păr de animal, mai ales dacă unul dintre părinţi sau ambii sunt alergici.

Tratamentul alergiilor, în general, este de lungă durată mai ales dacă este vorba de forme cronice care se manifestă cu simptome respiratorii sau dermatologice şi constă în administrarea de antihistaminice o perioadă mai lungă de timp, dar numai la sfatul medicului alergolog şi dermatolog. Una dintre cele mai eficiente metode terapeutice în alergologie este „evicţiunea”, evitarea contactului cu alergenul cauzal. La copii, o interdicţie seacă şi categorică a medicului alergolog poate antrena o gamă largă de frustrări ce pot atinge nivelul anxietăţii, chiar şi al depresiei, deci atât părinţii, cât şi medicul curant vor fi foarte atenţi la managementul alergiilor la copii, pentru ca acestea să afecteze cât mai puţin calitatea vieţii micuţilor.

Pe plan mondial, s-a născut „teoria igienei în alergologie”, alimentată şi de exemplul ratei scăzute a alergiilor copiilor de fermieri americani în raport cu frecvenţa crescută a alergiei la copiii de la oraş, supuşi unei igiene mult mai riguroase, a cărei consecinţe pe plan imunitar a fost reprezentată de lipsa de antrenament a anticorpilor antibacterieni, atiparazitari, etc şi dezvoltarea, în compensaţiei, a anticorpilor alergiei, aşa numitele imunoglobuline E (IgE).

„Beneficiarii” acestei creşteri ameninţătoare a bolilor alergice sunt copiii şi tineri, la care, de la naştere, dar în special după vârsta de 2-3 ani, alergiile ating p incidenţă foarte crescută până la vârsta pubertaţii.
Pentru diagnosticul de alergie sunt utile testările alergologice, dar acestea nu se fac la orice vârstă, ci numai după şapte ani, întrucât pot exista rezultate fals pozitive.

Măsurile de prevenire pe care le pot lua părinţii pentru a nu dezvolta un teren alergic copiilor lor constau în primul rând într-o alimentaţie corectă, sănătoasă, lipsită de conservanţi, coloranţi şi E-uri, iar alimentaţia naturală este cea mai importantă. Un alt aspect îl reprezintă existenţa animalelor de companie şi joaca prin preajma animalelor fără stăpân.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 3.5/5 (3 votes cast)
Share on Facebook

Infertilitatea, o boală la modă

14.07.2008

Infertilitatea a devenit o boală la modă, fiind una dintre problemele cu care se confruntă extrem de multe cupluri din Europa, Statele Unite şi Japonia. Studiile spun că, în majoritatea ţărilor europene, unul din şase cupluri are probleme de fertilitate. Şi afecţiunea este comună atât femeilor, cât şi bărbaţilor. Altfel spus, infertilitatea nu ţine cont de sex.

Perioada fertilă într-un ciclu de 28 de zile este ziua 12-14. Important este să existe contact în perioada ovulaţiei, şi este mai bine ca înainte de acel raport sexual “important”, să fie o perioadă de abstinenţă de măcar două zile. După raportul sexual se recomandă o jumătate de oră de relaxare totală, nefiind indicat un duş imediat.

Se poate vorbi de infertilitate dacă în decursul unui an în care are contacte sexuale regulate şi fără protecţie, cu un bărbat fertil, o femeie nu rămâne însărcinată. Cel care stabileşte însă diagnosticul este medicul, care va stabili care sunt problemele în cuplu.

Cele mai frecvente cauze ale infertilităţii sunt: dezechilibrele hormonale, tulburări ale ovulaţiei, infecţiile organelor genitale, trompe uterine nepermeabile, obstruate în urma unor infecţii, malformaţiile congenitale sau dobândite pe parcurs ale organelor genitale, cauze imunologice sau endometrioza.
Pe lângă aceste cauze, specialiştii susţin că femeile îşi pot face rău singure, devenind, pentru o perioadă, infertile. Între astfel de cauze care duc la lipsa ovulaţiei, sunt prea multe diete pentru slăbit însoţite de exerciţii fizice excesive şi făcute la voia întâmplării, medicamente luate în exces şi nu de fiecare dată la sfatul medicului. Şi ar mai fi o cauză majoră: toate formele de stres emoţional care persistă pe o perioadă de timp îndelungată.

Atunci când se prezintă la medic, femeia care doreşte să fie mamă trebuie să expună în detaliu stilul său de viaţă. Specialistul fiind cel care va prescrie atât medicamente, dar va indica şi posibilele aspecte din viaţă care ar împiedica conceperea unui copil. Stresul este incriminat în mai toate afecţiunile de azi. Medicul nu poate prescrie însă o reţetă pentru reducerea stresului. Soluţia ar fi în fiecare zi să existe măcar jumătate de oră de relaxare.

Alte cauze ale infertilităţii sunt alimentaţia. Nu trebuie făcut abuz de alimente suprarafinate: faină albă, zahăr rafinat, ulei rafinat, margarină. De asemenea, trebuie evitate produsele conservate cu substanţe chimice.
Nici cafeaua nu trebuie consumată în exces. Studiile arată că femeile amatoare de cafea au cu 50% mai puţine şanse de avea copii. Cea care vrea să devină mamă nu trebuie să fie sedentară, trebuie să meargă pe jos cel puţin jumătate de oră, recomandă specialiştii.

Tratamentul pentru infertilitate este în funcţie de cauză. Un tratament corect presupune tratamentul cauzei bolii. După ce s-a exclus factorul masculin, care este primul care se explorează în infertilitate, adică dacă spermograma soţului este în limitele normale, se trece la explorarea femeii.

Când cauza este una dintre următoarele: 1. trompe impermeabile; 2. tulburări de ovulaţie (ovare micropolichistice); 3. endometrioză; 4. cauze imunologice (anticorpi antispermatici), soluţia va fi tratament medicamentos şi/sau corecţie chirurgicală.
Când după tratament sarcina nu survine, se va trece la tehnici de reproducere umană asistata – FIV şi Embriotransfer.
Când problema este mai complicată, de genul: absenţa propriilor ovocite, ovare afectate în urma chimioterapiei pentru anumite tipuri de cancere, ovare îndepărtate chirurgical, anumite boli genetice, se va recurge la FIV cu donare de ovocite.

• Cele mai răspândite teste de evaluare a fertilităţii pentru femei sunt: histerosalpingograma (radiografie a trompelor şi a uterului) şi laparoscopia (examen al organelor femeieşti)
Bolile cronice care pot afecta fertilitatea sunt următoarele: diabetul de tip 1 şi 2, hipertensiunea, afecţiunile glandei tiroide, anemia şi boli autoimune.
Evaluarea medicală pentru infertilitatea unui cuplu începe cu examinări fizice, cu istoricul medical şi sexual al ambilor parteneri, teste ale spermei şi teste hormonale în cazul bărbatului şi, pentru femei, teste de verificare a ovulaţiei.
• Printre metodele pentru îmbunătăţirea relaţiilor sexuale se număra şi alimentaţia sănătoasă, exerciţii fizice regulate şi odihna suficientă.
• Pentru ca ţelina să fie eficientă în tratarea impotenţei este necesară o cură periodică şi îndelungată.
• Năutul reprezintă un remediu natural foarte eficient în tratarea impotenţei. Luaţi o mână de boabe de năut şi lăsaţi-le o noapte într-o cană cu apa căduţă; a două zi, beţi zeama rezultată.
• În cazul bărbaţilor care au o virilitate generală scăzută sau sunt supraponderali, un efect benefic îl pot avea deopotrivă seminţele de floarea-soarelui, nucile şi sâmburii de caise. Graţie vitaminei E pe care o conţin, acestea sporesc fertilitatea şi protejează împotriva impotenţei vasculare.
• Principală cauza a impotenţei hormonale o constituie consumul excesiv de alcool, iar carnea şi prăjelile, pe lângă că dăunează circulaţiei sanguine, nu ajută la tratarea acesteia.
• De altfel, un alt tonic sexual sunt condimentele, cum ar fi cardamomul, scorţişoară, nucşoară şi ghimbirul.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Share on Facebook

Investigaţii în prevenirea cancerului mamar

14.07.2008

Serialul Investigaţii în prevenirea cancerului mamar difuzat de SănătateaTV urmăreşte să familiarizeze doamnele cu paşii pe care trebuie să-i urmeze un astfel de consult, precum şi să dărâme câteva mituri care, din păcate, sunt actuale.

Explorarea mamografică a glandelor mamare nu prezintă niciun factor de risc, chiar mai mult este recomandată cu tărie de către specialişti femeilor cu vârste între 40 şi 60 de ani. Acest examen de depistare poate fi extins şi către ceilalţi poli de vârstă, în special pentru a depista în stadiu incipient orice afecţiune la nivelul sânilor.

În primul episod veţi putea vedea cum se efectuează în mod corect explorarea mamografică, urmând sfaturile şi îndrumările date de dr. Aurel Diculescu. Cel de-al doilea epidod este dedicat mamografiei, luând în calcul maniera în care se realizează, dar şi citirea rezultatelor – aspect deseori neclar pentru paciente.
Mamografia reprezintă radiografia glandelor mamare, care se face la nivel bilateral, în două incidenţe, eventual şi cu o incidenţă suplimentară, şi care nu prezintă din punct de vedere al iradierii niciun fel de risc pentru pacientă. După vârsta de 35 de ani se recomandă ca femeile să-şi facă o astfel de radiografie a sânului cel puţin o dată pe an. În momentul în care vă prezentaţi la mamografie, nu trebuie să aveţi cunoştinţe sau o pregătire anterioară, graţie adaptabilităţii aparatelor la fiziologia sânului, dar şi a unei scurte şedinţe de instruire pe care v-o face doctorul dumneavoastră. O mamografie este cea mai bună metoda radiologică disponibilă astăzi ce poate detecta cancerul de sân precoce.

Marea problemă ce poate fi relevată de o mamografie este identificarea unei tumori la nivelul sânului, de natură benignă sau malignă. Limitele dintre acestea două sunt destul de puţin tranşante, de aceea când există o supoziţie de malignitate, adesea este bine să cerem de urgenţă un control de certitudine, cum ar fi examenul histopatologic. De cele mai multe ori certitudinea diagnostică nu poate fi stabilită numai pe baza examenului mamografic. Se poate întâmpla ca, în proporţie de 8-10 %, în funcţie şi de experienţa medicului care interpretează mamografia, examenul histopatologic să furnizeze date inverse privind un rezultat benign/malign. Acesta este un aspect foarte delicat, căci rezultatul fals negativ mamografic poate crea prejudicii mari, dând asigurări pacientei că anomalia pe care o are nu are nicio importanţă, iar după o perioadă de un an sau un an jumătate, aceasta să degenereze în metastaze – astfel momentul terapeutic se pierde, iar şansele pacientei de însănătoşire scad dramatic.

O mamografie poate fi prescrisă unei femei ce are antecedente personale sau familiale de cancer la sân sau la alte organe, în funcţie de vârsta ei. Pacientele care sunt fertile încă trebuie să se asigure că nu sunt însărcinate înainte de efectuarea mamografiei. Pentru femeile care au implant de sân există o şansă extrem de mică ca presiunea exercitată în timpul procedurii să cauzeze o ruptură sau o herniere, apoi fiind necesară o intervenţie pentru scoaterea implantului. Pentru femeile cu implant la sân, abilitatea unei mamografii de a detecta anomaliile scade de la 92% la 33%, deoarece conţinutul implantului (gel sau lichid) poate bloca vederea.
Episodul al treilea introduce o nouă metodă de investigare a glandelor mamare, continuând apoi să explice pacientelor maniera în care mamografia ajută la punerea diagnosticului.

În acest sens, ductografia constituie acea metodă de investigaţie ce se aplică unui sân secretant – pacienta poate să constate ca, în anumite momente, între cicluri spre exemplu, una din glandele mamare are o secreţie: seroasă, sero-sanghinolentă, sanghinolentă, fiind vorba în aceste situaţii de un posibil fibroadenom dendiritic intracanalicular. Ductografia se face, de obicei, intraspitalicesc şi mai rar în ambulatoriu, şi constă în introducerea unei substanţe de contrast pentru radiografierea canalelor galactoforme.

Revenind la mamografie, dr. Aurel Diculescu menţionează că mamografia evidentiază, pe lângă structura glandei mamare, şi prezenţa la nivelul ei a unor formaţiuni care în mod normal nu au ce căuta pe respectiva imagine mamografică. Mamografia se efectuează cu un aparat radiologic special numit mamograf, iar pentru a obţine o expunere optimă este necesară comprimarea sânului. În funcţie de experienţa radiologului care interpretează imaginea mamografică, analizând elementele de contur, de intensitate, de prezenţa sau absenţa microcalcificarilor la nivelul sânului, se pot trage concluzii, apropiate de certitudinea diagnostică, asupra aspectului benign sau malign. Trebuie însă reţinut că biopsia este arbitrul suprem în materie de diagnostic al cancerului mamar. Niciun chirurg nu va efectua o ablaţie a glandei mamare şi niciun oncolog chimioterapeut nu va lua în tratament o pacientă, până nu are certitudinea histopatologică.

Odată pus diagnosticul clar, stabilindu-se că este vorba de o leziune mamografică cert malignă, trebuie să se asigure certitudinea diagnostică prin examen histopatologic, aplicându-se apoi tratamentul conform stadiului şi schemei terapeutice de principiu. Dacă leziunea prezintă numai suspiciuni de malignitate (elementele la un anumit nivel nu sunt suficient de clare), se cere extinderea investigaţiilor: ultrasunete sau control periodic la 3 luni, 6 luni; în funcţie de modificările care apar pe imagine stabilindu-se actul terapeutic.

Pentru ca mamografia să aiba rezultate cât mai concludente, trebuie urmate câteva repere şi anume: efectuarea acesteia la mijlocul perioadei între cele două cicluri menstruale (între a XIV-a şi a XVII-a zi); daca în trecut pacienta a mai făcut mamografii, este bine să se prezinte cu ele la consult pentru a putea fi analizată situaţia în ansamblu.
În final, specialistul atenţioneaza femeile cu privire la prezentarea tardivă la control: faptul că nimeni din familie nu a suferit de o afecţiune neoplazică, nu înseamnă că noi suntem ferite! Mai mult, adaugă doctorul, mamografia nu este dăunătoare organismului şi nu este dureroasă, iar costul ei este de obicei acoperit de Casa Asigurărilor de Sănătate. Pentru a veni în sprijinul dumneavoastră s-a înfiinţat în cadrul Institutului Oncologic Bucureşti un Centru de Depistare Precoce a Cancerului unde fiecare femeie asimptomatică beneficiază gratuit de un examen clinic, un examen Papanicolau şi eventual o mamografie.

Societatea americană pentru cancer recomandă tuturor femeilor care nu prezinta niciun fel de simtome şi care nu detectează noduli mamari să urmeze aceste indicaţii:
• După 20 de ani să se autoexamineze (să-şi palpeze sânii) o dată pe lună;
• Femeile cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani trebuie să fie examinate de către un medic la fiecare 3 ani şi anual după ce împlinesc 40 de ani;
• Prima mamografie, de bază, se efectuează între 35-40 de ani;
• Femeile cu vârste cuprinse între 40-49 de ani mamografia se efectuează la fiecare 1-2 ani;
• După 50 de ani, mamografia trebuie să se facă anual. Femeile ce au un istoric personal sau familial de tumori mamare trebuie să colaboreze cu doctorul lor şi să se programeze pentru examinare mai frecvent. Oricum, ţesutul mamar la femeile mai tinere (mai tinere de 30 de ani) tinde să fie mai dens, ceea ce face mai dificilă detectarea micilor modificări ce pot să apară pe mamografie. Aceste femei pot face examen screening pentru tumorile mamare cu ajutorul ecografiei sau ultrasunetelor o dată la fiecare 2-3 ani.

VEZI VIDEO: Serialul Investigatii in prevenirea cancerului mamar, ce reuneste 3 emisiuni realizate in colaborare cu dr. Aurel Diculescu, medic primar radiolog, Centrul GRAL Medical. Serialul poate fi urmarit la categoria Obstetrica – Ginecologie.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 2.8/5 (2 votes cast)
Share on Facebook

Tulburări de alimentaţie şi greutate – bulimia şi anorexia

26.06.2008

Potrivit datelor Asociaţiei Medicale Europene, din 10.000 de persoane, 8,5 suferă de bulimie, 6 de anorexie, iar dintre pacienţii diagnosticaţi cu anorexie, 3 au şi episoade de bulimie. Aceste tulburări de alimentaţie se înregistrează cu precădere în adolescenţă, la tinerele femei extrem de preocupate de aspectul lor fizic. De la dietele ţinute cu regularitate şi exerciţiile fizice epuizante până la anorexia nervosa sau bulimia nervosa nu este decât un singur pas, făcut deseori de persoanele aflate într-o perioadă marcată de incertitudini.

Pot exista anumiţi marcheri biologici care, pe fondul vulnerabilităţii intrafamiliale să ducă la tulburări de alimentaţie, îndeosebi în cazul anorexiei nervosa. Predispoziţia pentru dezvoltarea acestor tipuri de tulburări poate fi transmisă genetic, cu amendamentul că nu vorbim despre o cauzalitate directă, ci mai degrabă de una circumstanţială, instalarea anorexiei sau bulimiei fiind de obicei asociată anxietăţii ori tulburărilor depresive. Mass-media pot alcătui în egală măsură o cauză psiho-socială, impactul modei, impunerea unui ideal feminin şi promovarea unui anumit rol al femeii în societate contribuind la dezvoltarea tulburărilor de alimentaţie la tinerele femei.

Cei mai importanţi factori de risc sunt însă cei psihologici, motiv pentru care tulburările de alimentaţie sunt subsumate tulburărilor psihosomatice, ceea ce înseamnă că manifestările de ordin psihic sunt strâns legate de cele somatice. Spre exemplu, de curând s-a remarcat la generaţiile noi o potenţială transmitere psihologică de la mamă la fiică a acestor tulburări, mai ales în cazurile în care obsesivitatea manifestată de mamă vizazi de siluetă este prezentă şi la fiică. La generaţiile vechi, afirmă psihologul, tulburările de alimentaţie pot surveni ca urmare a valorizării tradiţiilor familiale prin intermediul alimentaţiei.

De cele mai multe ori anorexia nervosa şi bulimia nervosă coexistă cu depresia şi cu tulburările afective (despărţiri, eşecuri, moartea cuiva apropiat). Acestea debutează împreună, iar mare parte dintre simptome sunt similare, ceea ce impune un diagnostic cât mai riguros.
Vârsta la care apar de obicei aceste tulburări este de 11 – 13 ani, în cazul anorexiei nervosa, manifestarea atingând apogeul la 12 – 14 ani. În cazul bulimiei, apogeul este atins în jurul vârstei de 16 ani, însă există şi femei de 20 – 30 de ani care maschează (cu succes) această tulburare.

Spre deosebire de anorectice, care se definesc doar prin siluetă şi transformă slăbitul în scop unic al vieţii şi principală prioritate, bulimicele sunt de obicei femei de carieră, inteligente şi competitive, punând pe acelaşi plan investiţia în carieră şi cea în siluetă.

Un risc major îl constituie şi dietele restrictive ţinute cu regularitate. Bulimia nervosa, spre exemplu, debutează după o istorie de diete şi este strâns legată de acest comportament alimentar. Un risc pe care multe dintre paciente nu îl cunosc este acela că dietele repetate duc în timp la mari dificultăţi de a pierde în greutate şi de a ajunge la o greutate normală, ceea ce înseamnă că silueta noastră are de suferit pe termen lung. De asemenea, modificările biologice şi endocrine semnificative care au loc în corpul unei anorectice se agravează, iar în timp duc la numeroase complicaţii, cum ar fi cele cardiovasculare, gastrointestinale, renale sau cele ale sistemului osos (osteoporoza este doar un exemplu). Cel mai mare risc la care se supun bulimicele îl reprezintă pierderea de potasiu, prin vomismente repetate, care le poate fi letală.
Raţionamentul care stă la baza tulburărilor de alimentaţie este următorul: pentru că mass-media promovează femei suple şi atrăgătoare, pacienta consideră că nu poate fi atrăgătoare decât dacă este suplă, iar dacă nu reuşeşte să fie suplă, devine nefericită. Pentru o persoană care suferă de astfel de tulburări de alimentaţie, obsesia supleţei este sinonimă cu şansele în viaţă şi cu competitivitatea.

Durata tulburării este esenţială în garantarea eficacităţii tratamentului, deoarece există un prag de 3 – 4 ani după care dificultăţile de vindecare cresc, fără a mai menţiona faptul că o anorexie ce durează mai mult de 4 ani poate avea consecinţe somatice grave. Primele simptome ale anorexiei nervosa sunt pierderea semnificativă în greutate, obsesivitatea asociată refuzului alimentar şi amenoreea, adică absenţa a trei cicluri menstruale consecutive. Ceea ce este mai grav este că pacienta ignoră cu obstinenţă avertizările specialiştilor şi nu acceptă ideea că se supune unor reale riscuri somatice. Pe de altă parte, bulimia se manifestă prin episoade de vomismente cu o anumită frecvenţă, printr-o stimă de sine definită în funcţie de siluetă şi comportamente compensatorii – acestea sunt deseori trecute cu vedere, luându-se în calcul doar abuzul de laxative sau diuretice, însă tot în această categorie se încadrează şi dietele frecvente, exerciţiul fizic exagerat, clismele, masajele anticelulitice.

Pentru a putea pune un diagnostic competent şi a stabili cele mai eficiente direcţii de tratament, psihologul clinician recurge la un interviu clinic structurat care urmăreşte să stabilească frecvenţa, durata şi intensitatea comportamentului, imaginea de sine şi greutatea corporală. De cele mai multe ori, pentru a garanta un diagnostic cât mai riguros, psihologul clinician colaborează cu un medic endocrinolog, ale cărui competenţe sunt esenţiale atât pentru diagnosticare, cât şi pentru monitorizarea pe întreaga durată a tratamentului.

Datele de eficacitate, studiile de specialitate şi experienţa clinică confirmă psihoterapia, prin programele cognitiv comportamentale, ca metodă – princeps de tratament a tulburărilor de alimentaţie. Aceasta urmăreşte în primă fază să structureze un program alimentar, axându-se pe numărul de mese şi nu pe calcularea caloriilor: scopul este acela de a educa pacientele să mănânce sănătos şi să privească masa ca pe un ritual benefic alături de prieteni şi familie. În cea de-a doua fază a programului se trece la o re-evaluare a vieţii, punându-se accent pe rezolvarea de probleme, altfel decât prin apelarea la diete din ce în ce mai drastice. La fel de eficientă se dovedeşte şi terapia interpersonală, deoarece pacientele se află de obicei la vârsta la care sunt extrem de interesate de relaţiile interpersonale şi pot astfel compensa frustrările din domeniul siluetei şi alimentaţiei. De asemenea, în cazurile în care tulburările de alimentaţie apar pe fondul unei depresii, psihologul poate prescrie antidepresive, la fel şi în cazurile mai grave – însă această formă de tratament este negociată cu pacientul în timpul şedinţelor de psihoterapie.

Tinerele trebuie să reducă din diete, chiar dacă nu sunt foarte suple şi să ceară sfatul unui psiholog dacă simt că au pierdut controlul asupra dietelor. De asemenea, le este recomandat să mănânce la ore regulate, fără să facă excese şi să-şi impună un program alimentar de 4 – 5 gustări pe zi la intervale de maxim 4 – 5 ore.

VEZI VIDEO – Partea I şi partea II a emisiunii „Tulburările de alimentaţie şi de greutate”
Interviu realizat cu conf. univ. dr. Oltea Joja, psiholog clinician la Institutul C.I. Parhon.
Emisiunea poate fi urmărită la Categoria Alimentaţie.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Share on Facebook

Organismele Modificate Genetic – un pericol pentru sănătate şi mediu

26.06.2008

Ce sunt OMG-urile?
Organismele Modificate Genetic (OMG) sunt create în laboratoare prin tehnici crude de inginerie genetică. Ele sunt entităţi biologice noi născute prin forţarea unor gene între specii diferite care sunt de cele mai multe ori pe trepte diferite ale evoluţiei, uneori chiar din regnuri diferite.

OMG au fost introduse pentru prima dată în mediu în 1994 înainte să fie dovedit că ele sunt sigure. Ca să se asigure că nu vor pierde nici un dolar, companiile agrochimice şi-au pus licenţa pe aceste seminţe. Astfel fermierii sunt obligaţi să plătească seminţele în fiecare an, chiar dacă îşi păstrează din propria recoltă.
Până acum cercetătorii mânaţi de industrie au creat două tipuri de OMG. Primul tip este cel al OMG cu toleranţă la erbicide, de exemplu soia MG (modificata genetic) care a fost împuşcată cu o genă de la o bacterie pentru a absorbi pesticidele fără să moară, spre deosebire de toate celelalte plante din jur care vor fi distruse total. Al doilea tip este cel al OMG cu rezistenţă la unii dăunători.

Ce pot păţi de la OMG?
Nu o să îţi crească coadă sau un ochi la ceafă, dar alergiile şi efectele toxice asupra organelor interne cauzate de OMG au ieşit la iveală după cercetări de numai 3 luni.
Studii pe termen lung (2 ani) nici nu s-au făcut, deşi legea spune că pesticidele trebuie testate timp de 2 ani, ori porumbul Bt produce pesticid. În cazul OMG cu toleranţă la erbicide s-a demonstrat că apar schimbări în chimia proteinelor, dar nimeni nu ştie ce efecte au aceste proteine asupra organismului nostru. Se ştie însă că utilizarea erbicidului total Roundup în asociere cu soia MG ucide întreaga floră şi poate cauza disfuncţii sexuale, avorturi şi naşteri premature.

Ce părere au consumatorii?
Mulţi consumatori din toată lumea sunt împotriva plantelor şi alimentelor MG deoarece ingineria genetică a fost asociată cu riscuri pentru sănătate, pierderi de biodiversitate, utilizare sporită de erbicide toxice şi alte probleme de mediu.

Sondajul de opinie la nivel naţional comandat de Greenpeace România a confirmat că 67% dintre români nu vor să mănânce alimente MG. Sondajul este întărit şi de eurobarometrele făcute în toate celelalte ţări europene din care rezultă că respingerea faţă de OMG este cu atât mai mare cu cât procentul celor care nu cunosc această problemă este mai mic.

Potrivit H.G. 173/2006, în România toate alimentele care conţin OMG în procent mai mare de 0,9% trebuie etichetate. Greenpeace a chestionat supermarket-urile care opereazã în România pentru a afla în interesul consumatorilor care dintre acestea vând alimente MG şi care nu.

Supermarket-urile verzi au oferit Greenpeace România o declaraţie în scris conform cãreia acestea nu vând produse etichetate care conţin OMG, supermarket-urile orange au oferit o declaraţie în scris conform cãreia acestea nu folosesc OMG în produsele propriilor mãrci, iar supermarket-urile roşii nu au dorit sau nu au putut sã garanteze în nici un fel cã nu vând alimente MG. La prima ediţie supermarket-urile verzi erau doar Billa, Kaufland, Plus şi Profi. La ediţia a doua, s-au înverzit şi Cora, Penny şi XXL, iar la a III-a ediţie a ghidului consumatorului pentru alimentele MG alte două supermarket-uri (Auchan şi Real) au trecut pe lista verde.

Care este situaţia OMG ?
Până acum succesul industriei agrochimice este limitat. 85% din culturile modificate genetic sunt concentrate în doar trei ţări: SUA, Argentina şi Canada. Mai mult, doar patru culturi MG (bumbac, rapiţă, soia şi porumb) au fost cultivate în scop comercial.
La nivel mondial, culturile MG acoperă mai puţin de 1% din suprafaţa arabilă. În multe părţi ale lumii (de exemplu, Europa, Rusia, Africa şi majoritatea ţărilor din Asia), majoritatea companiilor din industria alimentară şi comercianţii refuză să producă şi să vândă alimente MG. De asemenea, multe guverne au interzis cultivarea culturilor transgenice sau importul seminţelor MG. Compania Monsanto, care a creat şi deţine 90% din seminţele MG din lume continuă să promoveze introducerea în cultură a plantelor MG şi a alimentelor MG în consum, în pofida dovezilor din ce în ce mai numeroase că acestea dăunează mediului şi prezintă riscuri pentru sănătatea omului. Singura plantă MG autorizată pentru cultivare în UE este porumbul MON810. În prezent autorizaţia acestuia a expirat, iar noile dovezi ştiinţifice sunt folosite la reevaluarea acestui soi şi chiar pentru interzicere. Franţa, Ungaria, Polonia, Grecia şi Austria l-au interzis deja.

Cum poţi ajuta?
Dacă eşti unul dintre românii care nu îşi doresc să fie cobai pentru OMG, atunci te invităm pentru început să devii detectiv de gene ”Gene-peace” sau mai pe româneşte detectiv pentru ”Pacea-genelor” şi să ajuţi Greenpeace să găsească cât mai multe plantaţii de porumb MON810 pe care se le facem publice. Mai multe detalii la http://greenpeace.ro/articol.php?aID=171

Sursa: Greenpeace România www.greenpeace.ro

VEZI VIDEO: Emisiunea  “Organisme modificate genetic”, partile I si II, interviu realizat cu Paun Gabriel, coordonator campanii Greenpeace Romania. Emisiunile pot fi vizionate la categoria Alimentatie.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 3.7/5 (3 votes cast)
Share on Facebook

Vreau un bebe! Ce trebuie să ştiu înainte de a rămâne însărcinată?

26.06.2008

Dacă vă planificaţi sarcina şi v-aţi pus în plan să rămâneţi însărcinată, atunci dumneavoastră deţineţi controlul asupra acestei perioade. Informaţi-vă, mergeţi la medic de urgenţă pentru a vă asigura o sarcină sănătoasă şi pentru a preveni complicaţiile în timpul graviditatii şi ulterior, a naşterii.

În cazul în care rămâneţi însărcinată accidental, este foarte important să fiţi permanent atentă la ce mâncaţi şi să nu omiteţi legumele, fructele, alimentele bogate în calciu, să aveţi o alimentaţie corectă, să consumaţi puţine băuturi cu conţinut ridicat de cofeină, să spălaţi corect fructele şi legumele, precum şi să evitaţi consumul de lapte nepasteurizat, primele două săptămâni de sarcină fiind esenţiale în evoluţia ulterioară a mamei şi bebeluşului.

Perioada cea mai potrivită pentru a deveni mamă este între 20 şi 30 de ani. Femeia trebuie să consulte medicul specialist pentru a se asigura că nu suferă de afecţiuni ginecologice care ar putea pune în pericol sănătatea viitorului bebeluş: procese inflamatorii cronice pelviene, în special inflamatia trompelor uterine sau boli cu transmitere sexuală. Este esenţial ca şi femeia şi bărbatul să se supună unei serii de teste specifice şi să înceapă modificarea stilului de viaţă: o dietă echilibrată, respectarea programului de odihnă, renunţarea la fumat. Este indicat ca toate aceste schimbări să aibă loc înainte de conceperea copilului.

Dacă vă propuneţi să concepeţi imediat după ce aţi întrerupt anticoncepţionalele, va fi foarte greu să stabiliţi data la care veţi naşte. După ce încetaţi să luaţi anticoncepţionale, ciclul menstrual este neregulat, de aceea momentul ovulaţiei în primul ciclu este foarte greu de prevăzut. De altfel, doctorii chiar recomandă renunţarea la pilule cu cel puţin 6 luni înainte de a concepe, pentru a evita ca dumneavoastră sau fătul să întâmpinaţi probleme pe tipul sarcinii. Se poate întâmpla ca ciclu menstrual să nu apară imediat după încetarea pilulelor, deoarece ovarele dumneavoastră au nevoie de un timp pentru a se recupera. Dacă ciclul nu apare însă în trei luni de zile, se recomandă să consultaţi un specialist.

Trebuie să ştiţi că nu există nicio dovadă că nicotina din ţigările sau cofeina din cafeaua consumată de bărbat afectează capacitatea de concepere sau cauzează defecte ale fătului. Însă mama trebuie să evite fumul de ţigară al altora pe durata sarcinii şi evident să nu fumeze.
Dacă nu vă mai amintiţi să fii făcut vărsat de vânt pe perioada copilăriei, faceţi un test de sânge. În cazul în care se dovedeşte că nu aţi avut, vaccinaţi-vă chiar în acel moment. Unii medici recomandă, ca metodă de precauţie, să aşteptaţi în jur de 3 luni de la imunizare până a concepe copilul, deoarece contactarea vărsatului de vânt în timpul sarcinii are efecte dramatice şi extrem de grave asupra mamei şi fătului.
Dacă observaţi că nu aţi reuşit să rămâneţi însărcinată în decursul unui an de zile, problema dumneavoastră ar putea fi mai gravă, ţinând de fertilitatea dumneavoastră sau a tatălui şi, de aceea trebuie să vă adresaţi medicului pentru consult şi analize.

Deficienţa de iod în alimentaţia viitoarei mămici poate afecta foarte grav viitorul bebeluş, care riscă să se nască cu retard mintal sau chiar să moară pe parcursul graviditatii. De aceea este necesară testarea glandei tiroide înainte de concepere, dar şi pe parcursul primului an după naştere.

Se recomandă administrarea de acid folic cu 3 luni înainte de concepere şi în primele 12 săptămâni de sarcină. Luarea acidului folic înainte de a concepe şi în primele săptămâni de sarcină reduce riscul anomaliilor congenitale ale sistemului nervos la copii.

Deficienţa de fier în timpul sarcinii este una din cauzele hemoragiilor după naştere, infecţiilor, greutăţii mici la naştere, mortalităţii materne şi infantile. Chiar şi o deficienţă moderată de fier are consecinţe negative: performanţă intelectuală scăzută; dezvoltarea fizică inadecvată a copiilor mici, a prescolarilor şi elevilor; imunitate scăzută şi predispoziţie la bolile infecţioase.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook

Investigaţii de laborator utile în monitorizarea sarcinii

26.06.2008

Analizele de laborator efectuate înainte de sarcină şi în timpul sarcinii au rolul de a informa şi de a depista şi trata eventuale afecţiuni pentru a nu exista consecinţe grave asupra fătului şi cuplului.

Analizele de laborator sunt necesare şi profilactice, reprezintă o responsabilizare şi informare a părinţilor asupra sănătăţii lor şi a micuţului lor şi nu ar trebui să fie privite ca un motiv de panică. După prima ecografi, de regulă transvaginală, medicul ginecolog şi cel de familie vor stabili un plan de analize pentru a se verifica starea de sănătate a viitoarei mame şi, implicit, a fătului.

Investigaţiile de laborator care sunt necesare în cursul unei sarcini normale sunt următoarele:

1. Hemograma trebuie efectuată imediat după stabilirea sarcinii pentru depistarea precoce a anemiei. Începând cu săptămâna 21 trebuie repetată hemograma la fiecare 4 săptămâni, urmărindu-se în special valoarea hemoglobinei. Germanii recomandă ca valoarea hemoglobinei să fie menţinută peste 11.2 g/dl, iar americanii recomandă peste 10.5 g/dl.

2. Stabilirea grupei de sange (A, B, O, AB) şi factorului Rh. Factorul Rh este desemnat fie pozitiv (adică prezent), fie negativ (adică absent). Majoritatea oamenilor (85% din rasa albă) au factorul Rh pozitiv. Grupul sangvin si factorul Rh trebuie efectuate cât mai rapid la ambii parteneri pentru a identifica o posibilă incompatibilitate de grup sangvin şi Rh şi de a permite o corectă monitorizare în timpul sarcinii. Determinarea factorului Rh este obligatorie in sarcină. În cazul în care gravida are Rh negativ, se va stabili şi Rh-ului tatălui, pentru că factorul Rh este mostenit întotdeauna de la tată. Dacă se descoperă incompatibilitate Rh, se dozează lunar aglutininele în sângele gravidei, începând din luna a VI-a de sarcină

3. Examenul de urină trebuie efectuat la fiecare 4 săptămâni pentru a depista o eventuală infecţie (fiind necesară în acest caz şi urocultura), posibilele pierderi de proteine, prezenţa de glucoză. Sunt necesare investigaţii suplimentare în vederea diabetului zaharat şi gestaţional.

4. Diagnosticul infecţiilor congenitale este deosebit de important, datorită impactului pe care acestea îl pot avea asupra dezvoltării fătului şi nou-născutului. Infecţiile dobândite în cursul sarcinii pot avea consecinţe deosebit de grave, precum: avortul spontan, naşterea prematură, malformaţii congenitale.

Screeningul pentru infecţii congenitale are rolul de a evalua statusul imun matern faţă de un anumit patogen şi de a detecta prezenţa unei infecţii active. Sunt recomandate următoarele teste:

► Anticorpii IgG şi IgM pentru virusul rubeolei – cât mai devreme în sarcină. Dacă anticorpii IgG sunt pozitivi şi cei IgM sunt negativi înseamnă că pacienta are imunitate faţă de acest virus şi nu mai trebuie efectuate testări ulterioare. Dacă însă se constată absenţa imunităţii (IgG negativ) serologia pentru rubeolă va fi repetată în cursul săptămânilor 16-18. În cazul infecţiilor acute IgM este pozitiv de obicei pe o perioadă de 4-8 săptămâni de la debutul simptomatologiei. Un IgM pozitiv trebuie verificat prin cel puţin 2 metode.

► Anticorpii IgG şi IgM pentru citomegalovirus. Citomegalovirusul are aceleaşi efecte asupra embrionului ca şi virusul rubeolei, trebuind depistat în primul trimestru de sarcină, cât mai rapid. Numai în cazul în care mama se infectează prima dată în cursul sarcinii cu acest virus există riscul afectării fătului. Un IgM pozitiv ridică posibilitatea unei infecţii active, care însă necesită evaluări ulterioare. Dacă la un screening înainte de sarcină sau la prima determinare la începutul sarcinii se constată IgG pozitiv şi IgM negativ se consideră că există un risc minim de infecţie congenitală şi nu sunt necesare evaluări ulterioare. Dacă însă se obţine IgG negativ şi IgM negativ este necesară repetarea determinărilor în luna a 4-a.

► Anticorpii IgG şi IgM pentru toxoplasmă trebuie testaţi înainte de sarcină sau cât mai rapid în sarcină. Anticorpii IgG pozitivi şi IgM negativ demonstrează prezenţa imunităţii şi nu este necesară repetarea testelor în cursul sarcinii. Dacă imunitatea este absentă (IgG negativ) testarea se va repeta la intervale de 8-12 săptămâni. Dacă la prima determinare în cursul sarcinii se depistează atât IgG pozitiv şi IgM pozitiv pacienta este suspectată de o infecţie activă. Totuşi, având în vedere faptul că anticorpii IgM pot persista până la un an de la infecţie, diagnosticul de toxoplasmoză activă este dificil de pus şi necesită determinări de IgG cantitativ în dinamică precum şi confirmarea pozitivităţii IgM prin cel puţin 2 metode (eventual determinarea să fie cantitativă!).

În aceste cazuri, trebuie să existe o colaborare strânsă între medicul generalist, ginecolog, parazitolog şi medicul de laborator. Contactul cu animale (pisici), consumul de carne insuficient preparată constituie factori de risc.

Un test mai nou care permite diferenţierea unei infecţii recente de o infecţie mai veche, folosindu-se o singură probă de ser, se referă la determinarea avidităţii anticorpilor IgG. Metoda evaluează intensitatea legării anticorpilor specifici IgG de antigenul multivalent Toxoplasma şi introducerea ei în practica laboratorului clinic a revoluţionat diagnosticul serologic al infecţiei. Aviditatea anticorpilor IgG este scăzută în cursul infecţiei primare, dar creşte treptat în decurs de săptămâni sau luni, ca urmare a selectării celulelor B capabile să producă imunoglobuine specifice.

Datele actuale indică faptul că testul de aviditate reprezintă o metodă de confirmare suplimentară a cărei principală valoare este demonstrată în situaţia în care se obţine un index crescut de aviditate, care exclude posibilitatea unei infecţii recente. Efectuarea testului la pacientele gravide în cursul primelor 16 săptămâni de sarcină oferă şansa de a reduce monitorizările în dinamică şi de asemenea necesitatea de a recurge la metode invazive (amniocenteză cu determinări PCR din lichidul amniotic). Reduce de asemenea şi riscul de tratament nenecesar cu spiramicină sau alte medicamente, precum şi anxietatea pacientelor asociată cu testări suplimentare. Astfel, demonstrarea prezenţei anticorpilor IgG de aviditate înaltă în primul trimestru de sarcină exclude net infecţia maternă primară. În aceste situaţii fătul are o şansă foarte mică de a dezvolta infecţie congenitală, intervenţia terapeutică nefiind necesară.

Deşi serologia pentru virusul rubeolei, citomegalovirus şi Toxoplasmă se recomandă a se efectua cât mai precoce în sarcină, cel mai corect ar fi ca acestea să fie solicitate înainte de concepţie (dacă se urmăreşte o planificare a sarcinii), pentru a se reduce erorile de interpretare care pot apărea în cazul obţinerii unor rezultate pozitive în cursul sarcinii.

► Anticorpii IgG şi IgM pentru virusul herpetic tip I şi II. Există 2 tipuri distincte de virus herpetic: HSV I şi HSV II. HSV I este asociat în principal cu infecţii oculare şi orale, în timp ce HSV II determină leziuni genitale. Ambele virusuri rămân într-o stare latentă şi pot fi reactivate în cursul sarcinii. Infecţia primară a gravidei cu HSV II se manifestă prin leziuni veziculare dureroase la locul inoculării. Totuşi, există situaţii în care boala poate rămâne subclinică, mai ales la gravidele care au venit anterior în contact cu HSV I. Se consideră că frecvenţa infecţiilor congenitale cu HSV II este de 1 la 2000-5000 de naşteri. În cele mai multe cazuri infecţia se transmite în cursul travaliului, la trecerea prin canalul cervical. Transmiterea infecţiei în primele săptămâni de sarcină se poate asocia cu pierderea sarcinii. Infecţiile dezvoltate mai tarziu pot determina microcefalie sau hidrancefalie şi leziuni oculare. Screeningul serologic se face doar la gravidele care au factori de risc crescut pentru infecţie. Depistarea anticorpilor de tip IgM este utilă pentru confirmarea unei infecţii active.

► Serologia pentru sifilis (VDRL şi TPHA) se efectuează atât la începutul sarcinii, cât şi în trimestrul III. Forma cea mai obişnuită de sifilis activ la viitoarele mame este sifilisul secundar stadiu care poate rămâne infecţios până la 2 ani de la infecţia primară. În schimb, se consideră că pasajul transplacentar al treponemei este posibil doar din luna a 5-a. Gravitatea infecţiei congenitale este deosebită în cazul în care mama contactează boala în primele două luni de sarcină.

► Serologie pentru HIV. Se face numai cu acordul pacientei la debutul sarcinii. Rata de transmitere a infecţiei la făt este de 25-50%.

► AgHBs se determină cât mai aproape de momentul naşterii la pacientele cu risc crescut faţă de această infecţie. În ultimul timp s-a introdus analiza de rutină pentru depistarea antigenului HBs, deoarece virusul hepatitei B poate fi transmis copilului la naştere sau transplacentar.

► Serologia pentru Listeria monocytogenes. Listeria monocytogenes este o bacterie ce se transmite la om prim consumul de alimente contaminate: lapte nepasteurizat şi derivate ale acestuia, carne şi legume crude, produse de tip fast-food. Gravidele se infectează cel mai adesea în trimestrul III de sarcină, datorită scăderii imunitaţii de tip celular înregistrată în această perioadă, infecţia se poate transmite transplacentar la făt. Listerioza congenitală este o afecţiune de natură septică, care nu induce malformaţii, în 70-80% din cazuri sunt provocate de naşteri premature, în timp ce în restul cazurilor se poate produce moartea fătului în utern. Tratamentul precoce al bolii previne infecţia congenitală.

► Examenul secreţiei vaginale trebuie efectuat ori de câte ori pacientă prezintă leucoree. Infecţia gonococică contractată în sarcină poate determina infecţii neonatale.

► Determinările antigenului Chlamydia în secreţiile genitale sau în urină fac parte, în unele ţări, din programul de screening prenatal. Infecţia chlamidiană congenitală este produsă de serotipul D-K şi evoluează de obicei cronic şi asimptomatic, aceasta creşte riscul de naştere prematură, avort spontan şi poate determina la nou născut conjunctivită şi pneumonie. Infecţiile genitale cu Chlamydia trachomatis constituie cele mai frecvente boli cu transmitere sexuală.

► Cultură secreţie genitală pentru Streptococ de grup B. Streptococul de grup B reprezintă unul dintre cei mai importanţi agenţi patogeni în periaoda neonatală. Aproximativ 5-30% din gravide sunt purtătoare ale bacteriei, cu localizare vaginală şi-sau rectală. Cel mai frecvent, nou-născutul dobândeşte infecţia în momentul ruperii membranelor sau la trecerea prin canalul cervical. Există 2 forme clinice de manifestare a infecţiei neonatale: septicemie, cu debut precoce în primele zile de viaţă, meningită cu debut tardiv în decursul primelor luni. Pentru prevenirea acestor complicaţii, se recomandă screeningul pentru Streptococul de grup B (prin cultura secreţiei genitale) la toate gravidele aflate în săptămânile 35-37 de sarcină.

► Diabetul gestaţional. Gravidele care prezintă stres metabolic dezvoltă această afecţiune. Se recomandă modificarea dietei, exerciţiu fizic usor, urmărirea valorilor glicemiei. Glicemia creşte de obicei între săptămânile 24 şi 28 ale sarcinii.

► Screeningul prenatal pentru anomalii fetale. Sindromul Down (trisomia 21) este cea mai frecventă aberaţie cromozomială de tip autozomal. În afară de factorii etnici şi geografici prevalenţa sa este legată în special de vârsta mamei. Pacientele peste 35 ani au un risc crescut de a dezvolta această anomalie. Riscul individual de a naşte un copil cu sindrom Down poate fi calculat atât în funcţie de vârsta mamei cât şi pe baza valorilor obţinute la unul dintre cele 2 teste de screening prenatal, efectuate fie în trimestrul I (dublu test), fie în trimestru II de sarcină (triplu test). Pentru interpretarea rezultatelor este foarte important să se cunoască cu precizie vârsta gestaţională (stabilită, cel mai corect, pe baza ecografiei). Au indicaţie pentru screening-urile prenatale în special pacientele peste 35 ani şi cu istoric familial pozitiv pentru anomalii fetale.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook