Arhivă pentru ‘Boli Infectioase’ categorie

Infectiile si bacteriile de la locul de munca

21.06.2011

Persoanele care muncesc în spaţii închise sunt mult mai expuse la infecţii şi bacterii comparativ cu cele care petrec mult timp într-un spaţiu aerisit. Zonele cu mult praf şi aparatele de aer condiţionat ale căror filtre nu sunt curăţate corespunzător pot sta la baza apariţiei unor infecţii. Medicii spun că în urma timpului petrecut la serviciu sau acasă pot apărea infecţii pulmonare sau patologii non-digestive. Spălarea corectă pe mâini este o practică simplă şi eficientă.

Prof. univ. dr. Mircea Diculescu este de părere că „nu atât contaminarea prin obiectele pe care le folosim la birou este importantă ci ceea ce noi ingerăm, adică mâncăm. Alimentele pe care le consumăm la serviciu pot crea probleme ale aparatului digestiv pentru că, în general, putem mânca nespălaţi pe mâini, sau putem consuma alimente de tip fast food care sunt nocive pentru aparatul digestiv nu neapărat prin încărcătura lor bacteriană.”

Mai multe informaţii despre semnele care ne pot indica prezenţa unei afecţiuni hepatice dar şi a altor boli puteţi afla din materialul „Infecţiile şi bacteriile de la locul de muncă” de pe SănătateaTV.ro.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 3.2/5 (5 votes cast)
Share on Facebook

Tratamente naturiste in caz de raceli si gripe usoare

14.12.2010

Durerile de gât, febra, înroşirea gâtului, înfundarea nasului, respiraţia dificilă sau secreţiile nazale sunt cele mai comune simptome ale răcelii. Despre răceală, ştim cu toţii că este una dintre acele afecţiuni care, de cele mai multe ori, nu ocoleşte pe nimeni. Mai ales în sezonul rece.

Cum ne putem feri de răceală şi gripele uşoare în sezonul rece? Iată câteva tratamente naturiste care ne pot fi de un real folos.

-          Pune pe frunte 2-3 linguri de hrean ras, învelit într-o batistă. Hreanul se ţine 5-30 de minute pe frunte şi la rădăcina nasului.

-          Ia zilnic o linguriţă de măceşe pentru prevenirea gripei. Măceşele sunt cea mai importantă sursă de vitamina C.

-          Inhalaţii cu ulei de pin sub formă de picături (nu mai mult de 6 picături pe zi)

-          Zdrobiţi 5-6 căţei de usturoi, amestecaţi cu 10 linguriţe de miere şi luaţi din acest preparat o linguriţă din jumătate în jumătate de oră.

-          Frecţii cu oţet de mentă, salvie sau levănţică

-          Comprese fierbinţi pe piept cu suc de lămâie

-          Echinaceea sub formă de extract, tinctură sau comprimate. Administrarea trebuie să se facă de la debutul gripei şi până la ultimul stadiu al ei.

-          Băi fierbinţi la picioare cu făină de muştar

Mai multe informaţii despre acest subiect găsiţi şi în articolul „Tratamente naturiste în caz de răceli uşoare şi gripe” de pe SănătateaTV.ro.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook

Cum prevenim hepatita A?

29.09.2010

Hepatita A este o afecţiune ce se transmite exclusiv pe cale fecal-orală prin alimente, apă sau obiecte contaminate cu virus, prin anumite practici sexuale sau prin contact direct cu bolnavul.

Simptomele hepatitei A sunt: scăderea poftei de mâncare, astenie, apatie, greţuri şi vărsături, urina se colorează închis iar scaunul capătă o culoare deschisă, sclerotică (albul ochiului) iar pielea poate căpăta o culoare gălbuie.

Hepatita A se vindecă complet iar pacientul nu rămâne cu niciun fel de sechele.

Pentru a preveni Hepatita A se recomandă:

  • consumaţi alimente sigure – mâncare gătită, legume şi fructe bine spălate etc.
  • dacă nu sunteţi sigur că apa pe care o beţi este potabilă, fierbeţi-o.
  • spălaţi-vă pe mâini înainte de a consuma alimente.
  • spălaţi-vă intotdeuna pe mâini după ce folosiţi toaleta. Hepatita A mai poartă denumirea de „hepatita mâinilor murdare”.

Totodată, în cazul unei expuneri accidentale la virusul hepatic A, există posibilitatea vaccinării pentru a neutraliza virusul. Mai multe informaţii despre această afecţiune aflaţi din articolul „Hepatita A” de pe SănătateaTV.ro.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook

Sifilisul congenital determina malformatii ale fatului

25.08.2010

Sifilisul congenital este o afecţiune determinată de transmiterea infecţiei de la mamă la făt, iar principala cauză a apariţiei acestuia o reprezintă contaminarea cu un agent infecţios (în termeni de specialitate Treponema palidum).

Conştientizarea riscurilor la care o mamă infectată îşi poate supune fătul este una extrem de importantă, în condiţiile în care sifilisul congenital îi poate afecta acestuia organele şi funcţiile vitale.

„Un nou-născut provenit de la o mamă infectată cu Treponema palidum prezintă malformaţii osoase, reprezentate prin prăbuşirea piramidei nazale (aspectul de nas în șa),  modificări la nivelul dinţilor, prin apariţia triadei Hutchinson – incisivi bombaţi, ascuţiţi, cu o bază largă”, după cum declară dr. George Iancu, medic rezident la Spitalul Clinic Filantropia în emisiunea “Netratat, sifilisul congenital afectează sistemul cardiovascular şi nervos” de pe SănătateaTV.ro.

Infecţiile corneei sau cicatricile din jurul gurii şi a orificiilor nazale sunt şi ele efecte ale sifilisului congenital.

Printre cauzele declanşării acestei afecţiuni se numără raporturile sexuale neprotejate sau folosirea aceleiaşi seringi, dacă ne referim la persoanele care consumă droguri.

Din fericire, sifilisul se vindecă cu ajutorul antibioticelor de tip penicilină, însă pentru a evita ca boala să se transmită la făt sunt necesare un diagnostic şi un tratament început timpuriu.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Share on Facebook

Gripa porcină – subiect de agitaţie?

7.08.2009

Am aflat astăzi că numărul celor infectaţi cu gripă porcină, la noi în ţară, se apropie vertiginos de 200. Mulţi? Puţini? Azi a fost descoperit cazul cu numărul 199, primul caz la noi în ţară apărând spre sfârşitul lunii mai, mai exact, pe 23.

Aproape 200 de oameni in mai puţin de 3 luni. În Mexic (locul de unde a pornit gripa porcină, în martie) sunt peste 17.400 de bolnavi. O diferenţă de două luni şi de 87 de ori mai mulţi bolnavi la ei.

La nivel global, până acum au fost diagnosticaţi peste 200.000 de pacienţi, cu gripa A/H1N1, aceasta fiind cauza morţii pentru peste 1550 dintre ei.

Ca să vă faceţi o idee de ceea ce înseamnă asta, 200 de mii înseamnă a cincea parte dintr-un milion, care e a şaizecea parte din 60 de milioane, cea din urmă cifră însemnând aproximativ 1% din populaţia globului. După umilele mele calcule asta ar însemna că 0.0033(3) din populaţia globului are (sau a avut) gripă porcină. Până nu ajunge măcar la 0.1% pământeni internaţi nu intenţionez să mă agit, mai ales că e şi tratabilă…

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 4.5/5 (2 votes cast)
Share on Facebook

România vs. Gripa Porcină: 1-0

10.06.2009

Românii se imbolnăvesc de gripă porcină, dar le trece, hahaha!

“În România au fost descoperite 10 cazuri de gripă porcină. 9 dintre pacienţii diagnosticaţi cu virusul A/H1N1 au fost externaţi în cursul zilei de ieri.” scrie o colegă pe SănătateaTV.ro, într-un articol intitulat “Un nou caz de infectare cu virusul AH1N1 în Bucureşti

Sincer, situaţia nu mi se pare doar normală, ci şi echitabilă!

De ce normală?

Păi, suntem o ţară de oi, conduse de boi; printre noi se află şi câţiva măgari mai răsăriţi. Câinii de pază dorm în pace. Aşadar, cum să ne afecteze pe noi ceva legat de porci?

De ce echitabilă?

Şi mai simplu! Aşa cum somalezii sunt blestemaţi cu foame, arabii cu căldură, şi românii cu un comunism nemuritor – cum era să mai primim şi gripa porcină? Era prea mult! Alţii cu pedepse mai uşoare pot să facă şi gripă porcină, e treaba lor!

În teorie, cel puţin, n-o să păţească nimeni nimic!

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook

Soluţii pentru mătreaţă

11.07.2008

Suntem în plină vară, părul se poartă cât mai liber şi îngrijit cu produse speciale cu filtru UV. Îţi doreşti să te bucuri de noile achiziţii în materie de produse de păr, să le asortezi la ţinutele legere de vară, la costumul de baie, la ochelarii de soare. Din păcate, pielea capului tău este sensibilă, mătreaţa te impiedică să fii foarte creativă cu părul tău şi să îl porţi aşa cum vrei, bucurându-te cum ar trebui de razele soarelui şi adierea vântului prin el.

Mătreaţa în cele mai simple forme nu este decât o descuamare a celulelor moarte ale pielii scalpului. Exfolierea normală este asimptomatică şi aproape nesesizabilă, doar în cazurile în care părul este murdar. Formele vizibile ale dermatitei seboreice (denumire medicală pentru mătreaţă) sunt întreţinute de prezenţa unei ciuperci numite Pityrosporum ovale, întalnită în sebumul produs de scalp. Din momentul în care mătreaţa devine vizibilă şi provoacă iritaţii sau mâncărime aceasta trebuie tratată.

Din punct de vedere medical, există două forme de mătreaţă: uscată şi grasă. Cea uscată apare îndeosebi iarna şi este mai frecvent întâlnită. Se caracterizează prin scuame mici, care se desprind uşor şi sunt inestetice. Mătreaţa grasă provoacă iritaţii, specifică scalpului seboreic şi provoacă iritaţii, apare în sezonul cald. Se caracterizează prin scuame mari, greu de îndepărtat.

Dermatita seboreică este o boală cronică pe care medicii specialişti o încadrează în grupul dermatozelor, apărând pe un teren familial predispotant, sub influenţa anumitor factori care ţin de propria noastră stare de sănătate-cum ar fi cei endogeni şi cei etogeni. Se poate clasifica în funcţie de vârsta la care apare, putând surveni atât la adulţi, cât şi la sugari. Dermatita seboreică din jurul capului (scalpului) este cunoscută şi sub numele de pitiriatis-mătreaţa. Dermatitele pot apărea la nivelul feţei, la nivelul trunchiului, în zona presternala şi zona interscapulovertebrală. Se localizează pe arii bogate în glande sebacee, în funcţie de aceste zone topografice având anumite aspecte clinice.
Zonele cel mai frecvente afectate de dermatită seboreica sunt zonele centrofaciale-fruntea, jumătatea mediană a frunţii, porţiunea sprâncenelor-zona interspraâncenoasă, zona periorală şi scalpul.

Şamponul medicinal se foloseşte de două ori pe săptămână, timp de două luni. Dacă în timpul tratamentului nu se observă nicio ameliorare, se administrează tratament local pe bază de soluţie cu cortizon, reductor de oxigen sau soluţii antimicotice, eliberate cu reţetă medicală.
Tratatele medicale afirmă că dermatita seboreică este mai frecventă la bărbaţi decât la femei cu toate că în stare clinici se adresează mai degrabă femeile-afecţiunea se manifestă cu 2-3% mai mult la bărbaţi.

Tratamentele sunt de obicei locale, însă în cazul acut se prescriu şi tratamente medicamentose orale cu derivaţi antimicotici. Tratamentul formelor clinice de mătreaţă se bazează în primul rând pe antimicotice active: bifonazol cremă, piritionat de zinc, piroctone olamine, gudron sau sulfură de seleniu. Şampoanele, cremele sunt recomandate odată ce este evaluată starea pacientului şi se face un examen alergologic. Suplimentele nutritive pe bază de zinc şi seleniu sunt recomandate pentru tratarea mătreţii, deoarece intervin în scăderea secreţiei de sebuum. Produsele de styling-fixativ, ceara, gelul şi spuma de păr determină îngrăşarea scalpului şi au acţiune iritantă, motive pentru care e bine să le evitaţi.

Cât de des ar trebui să vă spălaţi pe cap? Răspunsul este relativ, deoarece există produse care sunt concepute pentru spălarea zilnică a părului, în timp ce altele vor fi folosite de 2-3 ori pe săptămână. Citiţi cu atenţie instrucţiunile de utilizare şi respectaţi-le cu stricteţe.
Factorii declanşatori ai mătreţii sunt: secreţia excesivă de substanţă grasă a scalpului, microorganismele fungice (în special Malassezia globosa, care există în mod normal pe pielea capului, dar şi pe faţă şi în zonele pielii cu multe glande sebacee. În mătreaţă, această ciupercă se înmulţeşte considerabil şi poate determina multiplicarea mai rapidă a celulelor pielii capului şi apariţia peliculelor), predispoziţia individuală, o reacţie alergică la unele produse cosmetice (toleranţa personală este definitorie, dar reacţia alergică poate fi declanşată şi de ingredienţii anti-mătreaţă din aceste produse), alţi factori precum regim alimentar deficitar şi dezechilibre hormonale.

Printre tratamentele naturiste împotriva mătreţii se regăsesc seminţele de cimbrişor. Se lasă la înmuiat peste noapte, se pasează şi se aplică pasta la rădăcina părului. Se lasă să acţioneze 20 minute, apoi se îndepărtează cu şampon. Se repetă de două ori pe săptămână. O altă metodă este amestecarea sucului unei jumătăţi de lămâie cu două linguriţe de ulei de măsline sau migdale. Se masează pielea capului şi se clăteşte din abundenţă.

Una dintre cele mai eficiente căi de a înlătura matreaţa este să folosiţi un amestec de oţet şi apă pe pielea capului. Amestecaţi 2 linguriţe de oţet şi 6 linguriţe de apă, după care aplicaţi pe pielea capului noaptea, înainte de culcare. Ţineţi capul înfăşurat într-un prosop peste noapte. Dimineaţa clătiţi iar capul cu oţet şi apă.

Pentru prevenirea formării de mătreaţă sunt indicate frecţiile pielii capului cu infuzie din frunze de castan (60 g la un litru de apă), cu decoct din coji mărunţite de stejar şi de plop (30 g din fiecare la 1 l de apă; se fierbe 20 min, fără acoperirea vasului) sau cu ulei de ricin.

Un alt preparat împotriva mătreţii este maceratul de urzici. În 500 ml oţet de mere se pune un pumn de frunze de urzici proaspete, care se lasă la macerat timp două săptămâni. Lichidul se “trage” apoi în sticluţe prevăzute cu dop. Se îmbibă un tampon de vată cu acest amestec şi se freacă puternic rădăcina părului, de doua ori pe săptămână.

Decoct din 3-4 linguri rădăcină de brustur pulbere, 3-4 linguri frunze de mesteacăn marunţite şi o lingură de oţet la un litru de apă; se fierb 20 minute; se ia de pe foc şi se lasă decoctul acoperit 30 minute pentru a se răci; se strecoară; se fac frecţii locale după ce în prealabil pielea capului a fost spalată cu apă caldă şi săpun. Previne căderea părului şi îi stimuleaza creşterea. Combate seboreea şi mătreaţa.
Mască preparată din două gălbenuşuri, o lingură de ulei de ricin şi una de alcool medicinal. Se masează rădăcina firului de păr o dată pe săptămână şi se clăteşte.

Se mai poate prepara o mască din iaurt şi zeamă de lămâie. Se freacă bine două linguri de iaurt cu două linguriţe de suc proaspăt de lămâie, se aplică la rădăcina părului şi se masează bine scalpul. Se acoperă capul şi după 30 de minute se spală părul cu şampon.

Mituri despre mătreaţă:
• Numai un scalp deshidratat este predispus apariţiei mătreţii. Fals. Aceasta poate apărea indiferent de tipul de piele sau de cel al firului de păr.
• Este transmisibilă prin împrumutarea piptenului, pernei. Fals.
• Stresul poate fi o cauză frecventă. Acesta o agravează, dar nu o generează.
• Igiena precară provoacă şi favorizează apriţia mătreţii. Există factori ce nu pot fi controlaţi chiar dacă igiena este riguroasă.
• Mătreaţa dispare de la sine. Fals. Aceasta trebuie tratată imediat. Nu doar pentru că este inestetică, ci şi din cauză că se poate asocia în timp cu o altă afecţiune.
• Dacă folosesc mai multe persoane aceeaşi perie de păr, mătreaţa se poate transmite. Adevărat: Mătreaţa se poate transmite foarte uşor dacă mai multe persoane folosesc aceeaşi perie de păr sau aceleaşi instrumente de coafat.
• Matreaţa este contagioasă. Malassezia se găseşte pe scalpul fiecăruia dintre noi. Uneori aceasta devine hiper-activă, generând mâncărimi şi apariţia mătreţei. Studiile clinice au arătat că peste 90% din persoanele care cred că au pielea capului uscată au, în realitate, mătreaţă.
• “Fulgii” de mătreaţă reprezintă singurul simptom al mătreţei. “Fulgii” de mătreaţă, senzaţia de mâncărime, iritaţiile şi senzaţia de piele a capului uscată sunt toate simptome asociate mătreţii.
• Şampoanele antimătreaţă decolorează părul şi chiar degradează părul vopsit. Şampoanele antimătreaţă ce conţin piritionat de zinc nu afectează parul vopsit mai mult decat şampoanele cosmetice. Pot fi folosite zilnic pentru orice tip de păr (inclusiv pentru păr vopsit sau tratat cu soluţie de permanent).

VEZI VIDEO: Emisiunea Dermatita seboreică , interviu realizat cu dr. Alice Solomon, medic specialist dermato-venerolog, GRAL Medical. Emisiunea se regaseste la Categoria Dermatologie.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook

Acneea-aspecte generale

29.05.2008

Joi 29 mai a fost postata emisiunea Acneea-aspecte generale, interviu realizat cu dr. Bogdan-Dimitrie Niculae, specialist dermatolog, presed. Asociatiei Medicale Romanesti de Medicina “Anti-Aging”, director Centrul Medical Lasermed.

Emisiunea poate fi vizionata la Categoria Dermatologie Estetica.

Sinopsis: Acneea este o afectiune cutanata caracterizata prin aparitia cosurilor prin obstruarea porilor. Cauzele aparitiei acneei sunt: hormonale-hipersecretia glandelor sebacee, alimentatia defectuoasa, ereditare.  Tratamentul acneei complexe trebuie stabilit in urma unui consult interdisciplinar intre medicul dermatolog, endocrinolog, nutritionist si ginecolog. Tratamentul depinde de multe ori de varsta pacientului, de tipul de acnee, de factorii cauzatori sau de asocierea cu alte afectiuni din sfera ginecologica sau endocrinologica. In timp ce tratamentul acneei juvenile este local, bazat pe creme si geluri speciale, in acneea severa tratamentul este complex: se urmareste diminuarea seboreei, introducerea tratamentelor microchirurgicale, peelingului chimic, tratamentelor IPL (lumina pulsata).  Cel mai nou tratament al acneei este cel cu laser cu dubla actiune : urmareste distrugerea bacteriilor si stimularea colagenului propriu fara a arde pielea. Este o procedura simpla care implica doar o usoara iritatie a pielii, fara riscuri si cu rezultate spectaculoase.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook