Arhivă pentru ‘Endocrinologie’ categorie

Ce este hipotiroidismul si cum il tratam?

18.08.2010

Hipotiroidismul sau „glanda leneşă”, în accepţiune comună, este o afecţiune cauzată de o producţie insuficientă de hormoni.

Simptomele hipotiroidismului variază în funcţie de severitatea deficitului hormonal. Astfel că, dacă la început ele se pot manifesta printr-o stare de oboseală, cu timpul hipotiroidismul poate provoca probleme precum obezitate, probleme articulare, infertilitate şi probleme cardiace.

Ca în cazul oricărei afecţiuni, hipotiroidismul trebuie tratat pentru ca simptomele acestuia să nu se agraveze.

În general, cauzele apariţiei hipotiroidismului au la bază: bolile autoimune, terapia radioactivă (radiaţiile folosite pentru tratarea cancerului din zona capului şi a gâtului pot afecta glanda tiroidă ducând la instalarea hipotiroidiei) sau chirurgia tiroidei (prin îndepărtarea unei porţiuni mari din tiroidă) după cum aflăm din articolul “Hipotiroidism – cauze şi simptome” de pe SănătateaTV.ro.

Hipotiroidismul implică un tratament standard prin folosirea zilnică a hormonilor tiroidieni sintetici. Eficienţa tratamentului este vizibilă, de obicei după două sau trei săptămâni, perioadă în care veţi constata că starea de oboseală nu mai este la fel de proeminentă, nivelul colesterolului scade, iar kilogramele în plus nu mai sunt nici ele o problemă.

Partea mai puţin plăcută în tratamentul hipotiroidismului este aceea că el poate dura toată viaţa, însă acest lucru depinde şi de specificaţiile medicului. Mai multe informaţii despre acest subiect puteţi citi în articolul “Tratamentul hipotiroidismului” de pe SănătateaTV.ro.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 4.3/5 (3 votes cast)
Share on Facebook

Pericolul de obezitate la copii

24.07.2008

Copiii trec prin perioade în care sunt mai sensibili la pericolul reprezentat de obezitate către vârsta de 3 luni şi după 3 ani, vârste la care organismul poate crea predispoziţii spre o viitoare supraponderabilitate, conform unui studiu realizat de cercetători francezi şi publicat în numărul din luna iunie al revistei American Journal of Clinical Nutrition.

În cadrul studiului s-a ajuns la concluzia că diferitele perioade ale copilăriei nu prezintă acelaşi risc de a suferi de obezitate la adolescenţă. Două perioade însă sunt de o importanţă crucială pentru viitorii adolescenţi în ceea ce priveşte masa corporală – primele trei luni din viaţă şi apoi perioada de imediat după împlinirea vârstei de 3 ani.
Între vârsta de 2 şi 3 ani “viteza cu care organismul copiilor câştigă în greutate nu are nici o relevanţă pentru masa corporală ulterioară, de la vârsta adolescenţei.

Conform acestui studiu, pentru băieţi, viteza de creştere la vârsta de 3 luni este legată de masa corporală ulterioară dar şi de dezvoltarea masei musculare. De cealaltă parte, la fete, o creştere rapidă la această vârstă are corespondenţă ulterioară doar în creşterea masei de ţesut gras.
Conform unui alt studiu american, copiii din mame care au luat mai mult în greutate în perioada de sarcină, întâmpină un risc crescut de a prezenta un exces de greutate la vârsta de 7 ani.

Cauzele obezităţii sunt complexe şi includ factori genetici, biologici, comportamentali şi culturali. La bază obezitatea apare atunci când o persoană mănâncă mai multe calorii decât arde. Dacă un părinte este obez, există o şansă de 50% ca şi copiiii săi să devină obezi. Dacă ambii părinţi sunt obezi copilul are o şansă de 80% să fie obez. Deşi există anumite afecţiuni medicale care produc obezitatea, mai puţin de 1% dintre obezităţi sunt produse de probleme fizice.

Obezitatea la copil si adolescent poate fi legată de:
- obiceiuri alimentare proaste
- mâncatul în exces
- lipsa de exerciţiu fizic
- istoric familial de obezitate
- boli medicale endocrine sau neurologice
- medicaţie de tip steroizi, medicaţie antipsihotică, etc
- evenimente de viaţă stresante
- probleme cu familia şi colegii
- stima de sine scazută
- depresia sau alte probleme emoţionale

Indicele de greutate corporală poate determina gradul de obezitate la copii. Indicele de greutate corporală al unui copil sau adolescent se obţine prin împărţirea greutăţii la înălţime. Noile valori ale indicelui de greutate acceptate pe plan internaţional ca limită inferioară pentru obezitate sunt:

- 20.09 pentru băieţi şi 19.81 pentru fete, la vârsta de 2 ani
- 19.30 pentru băieţi şi 19.17 pentru fete, la vârsta de 5 ani
- 24.00 pentru băieţi şi 24.11 pentru fete, la vârsta de 10 ani
- 28.30 pentru băieţi şi 29.11 pentru fete, la vârsta de 15 ani
- 30 atit pentru băieţi, cât şi pentru fete, la vârsta de 18 ani sau mai târziu.

Apariţia obezităţii se datorează faptului că nivelul de activitate fizică este în continuă scădere. Foarte mulţi copii preferă să petreacă ore întregi în faţa televizorului sau în faţa calculatorului, în defavoarea practicării unui sport.
Un dispozitiv de monitorizare care reduce cu 50% timpul petrecut în faţa televizorului şi a computerului îi poate ajuta pe copiii supraponderali să mănânce mai puţin şi să piardă în greutate, conform unui nou studiu. Dispozitivul a fost testat în cadrul mai multor experimente, el dând rezultate fără a crea conflicte prea mari între părinţi şi copii. Numeroase studii precedente au demonstrat că tinerii din întreaga lume industrializată cresc nesănătos în greutate, lucru cauzat de stilul de viaţă sedentar, de alimentaţia tip fast-food şi de reclamele de la televizor care îi îndeamnă să mănânce dulciuri şi să bea băuturi carbogazoase. Alte studii au constatat o legătură directă între obezitate şi timpul petrecut în faţa televizorului.
Cercetători din cadrul Universităţii din New York au dorit, astfel, să vadă dacă un dispozitiv creat pentru limitarea perioadei de vizionare TV îi poate ajuta pe copii. Cei 70 de subiecţi monitorizaţi, cu vârste între patru şi sapte ani, aveau obiceiul de a petrece cel puţin 14 ore pe săptămână la televizor sau în faţa monitorului. Dispozitivul a fost ataşat televizoarelor şi computerelor a aproximativ 50% dintre micuţi, astfel încât timpul pierdut astfel să fie redus cu jumătate. Copiii din acest grup au fost nevoiţi să introducă un cod de acces pentru a se uita la TV sau a se juca pe computer. Când timpul care le era alocat se epuiza, aparatele încetau să mai funcţioneze.

Rezultatul a fost ca, după doi ani, 30% dintre aceştia au scăzut considerabil în greutate, fără a se constata însă o intensificare a activităţii fizice. Explicaţia ar putea consta în reducerea momentelor în care copiii mâncau haotic, în timp ce se uitau la televizor, sau a consumării de alimente intens promovate în spoturile publicitare.

O altă încercare de a combate obezitatea la copii este propunerea Comisiei Europeane de a distribui gratuit fructe în şcoli pentru încurajarea bunelor obiceiuri alimentare în rândul elevilor, astfel încât aceştia să nu devină supraponderali. Circa 22 de milioane de copii din spaţiul Uniunii Europene sunt supraponderali, dintre care cinci milioane sunt obezi, iar acest număr ar urma să crească cu 400.000 în fiecare an.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă un consum net zilnic de 400 de grame de fructe şi legume de persoană. Majoritatea europenilor nu ating acest obiectiv. Consumul este în scădere, în special în rândul tinerilor. Experţii coincid asupra faptului că o alimentaţie sănătoasă poate juca un rol fundamental în reducerea fenomenului obezităţii şi a riscului ca, la o vârstă mai avansată, să apară grave probleme de sănătate precum bolile cardiovasculare şi diabetul.

Iată câteva măsuri care pot fi preventive, dar si curative care pot ajuta copilul predispus la obezitate:
- Limitarea consumului de lichide carbogazoase îndulcite
- Evitarea alimentaţiei de tip fast-food.
- Micşorarea porţiilor consumate la fiecare masă, astfel se micşorează şi numărul de calorii.
- Copiii nu trebuie să fie fortaţi să “cureţe farfuria”.
- Încurajarea activităţii fizice zilnice: plimbări cu părinţii sau bunicii, joaca afară din casă, mersul pe bicicletă, practicarea sporturilor în echipă.
- Limitarea timpului acordat televizorului şi calculatorului şi evitarea consumului de alimente în timpul acestor activităţi.
- Comunicarea şi discuţiile referitoare la alimentaţia sanatoasa. Parintele trebuie să fie un model pentru copil prin modul sănătos de alimentaţie şi prin activitatea fizică zilnică.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 2.8/5 (2 votes cast)
Share on Facebook

Ceasurile biologice ale corpului nostru

24.07.2008

Medicina avansează, femeile şi bărbaţii în Occident sunt din în ce mai longevivi şi ceea ce nu ne omoară ne face mai puternici: în esenţă, trebuie să treacă ceva vreme înainte de a avea părul cărunt şi vârsta care înaintează. Totuşi, problema este că nu îmbătrânim treptat, dimpotrivă. Într-adevăr, unele dintre organele noastre se sprijină în cârjă mult înaintea noastră, notează autorul unui articol inserat în La Stampa, via Rompres.

Este cazul creierului, care începe să îmbătrânească încă de la vârsta de 20 de ani. Dacă toţi, la naştere, pornesc cu aproximativ 100 de miliarde de neuroni, la 40 de ani pierd chiar şi 10.000 de neuroni pe zi, fapt ce provoacă probleme de memorie şi de coordonare a mişcărilor. Dar ceea ce afectează mai mult capacitatea noastră cerebrală, după cum subliniază Wojtek Rakowicz, neurolog la Imperial College din Londra, este reducerea sinapselor, adică a conexiunilor dintre celulele cerebrale.

Un alt organ care, din nefericire pentru noi, începe să ne lase repede sunt plămânii. Deja la vârsta de 20 de ani apar primele simptome de reducere a capacităţii pulmonare: dacă, în medie, la 30 de ani un om reuşeşte să respire cu o singură gură de aer peste un litru de aer, la 70 de ani ”va înghiţi” numai o jumătate de litru. Respiraţia devine mai scurtă de la 40 de ani, şi chiar pielea începe să piardă din elasticitate – ‘netezind’ calea primelor riduri – în jurul vârstei de 25 de ani. Din fericire, primele semne se observă de obicei în jurul vârstei de 35 de ani, cu excepţia cazurilor în care se exagerează cu fumatul şi cu bronzatul.

Aceeaşi soartă o au muşchii, ”care – explică profesorul Roberts Moots – se regenerează şi se deteriorează în permanenţă la vârsta tinereţii”. În jurul vârstei de 30 de ani, însă, aspectul degenerativ este de obicei ”preponderent”, iar când se atinge pragul vârstei de 40-50 de ani, bărbaţii şi femeile pierd între 0,5 şi 2 la sută din masa musculară (în funcţie de stilul de viaţă).

Creierul ”durează” însă ceva mai mult şi începe să dea semne de ”declin” pe la 35 de ani. La 40 de ani este rândul sânilor. Dar sunt numai consideraţiuni de tip estetic: de pildă, cancerul la sân nu depinde de vârstă. ”Deşi – spune Gareth Evans, expert la St.Mari’S Hospital din Manchester – odată cu vârsta, celulele noastre sunt afectate iar îmbătrânirea genelor poate deschide calea tumorilor”.

Părul (30 de ani), oasele (35 de ani) şi dinţii (40 de ani) fac parte în schimb din acel grup care începe să îmbătrânească relativ repede, dar nu prea, şi prezintă puternice deosebiri de la persoană la persoană. Iar zicala populară ”ochiul nu vede, inima nu suferă”, ar putea trece de-a dreptul ca un mecanism fizic, demonstrând faptul că proverbele au întotdeauna un sâmbure de adevăr. Într-adevăr, ochii şi inima îmbătrânesc de la 40 de ani. Mai mult, un studiu efectuat de ”Lloyds Pharmacy Found” a relevat că în Marea Britanie, persoanele, în medie, au o vârstă cardiacă mai mare cu 5 ani faţă de vârsta lor anagrafică din cauza lipsei de activitate fizică şi a grăsimilor în exces.

Campion de longevitate este în schimb ficatul, care îşi arată primele semne de oboseală mult după noi: la 70 de ani. ”Celulele sale au o capacitate extraordinară de a se regenera – explică David Lloyd, chirurg la Leicester Royal Infirmary -. Dacă un donator nu bea, nu consumă droguri şi nu a suferit infecţii, este posibil chiar să se transplanteze ficatul unui om de 70 de ani unui pacient de 20”.

Ultimul tabu care cade este următorul: longevitatea mai mare a fertilităţii masculine. Ceasul biologic – potrivit unui studiu efectuat la Centrul de Fecundare Artificială din Eylau – există chiar şi pentru bărbaţi şi începe să ticăie cu insistenţă spre vârsta de 35 de ani: calitatea spermei, la vârsta aceea, începe să scadă iar probabilităţile de a duce la o întrerupere de sarcină nedorită, indiferent de vârsta propriei consoarte, cresc substanţial. Un studiu francez care a vizat un eşantion de peste 12.000 de cupluri implicate în tratamente de fertilizare a scos la iveală faptul că sansele ivirii unei sarcini cresc considerabil în cazul în care bărbatul are peste 35 de ani. Conform BBC, cercetătorii francezi au găsit şi cauza, care pare să fie deteriorarea moleculelor de ADN din lichidul seminal.

Fiecare dintre noi are două vârste. Una anagrafică, în mod inexorabil confirmată de buletinul de identitate, şi una biologică, determinată de modificările structurale şi funcţionale pe care le suferă organismul nostru de-a lungul anilor. Modificări ce pot fi de dimensiuni diferite de la subiect la subiect: foarte accentuate la unii, mult mai puţin la alţii, cu rezultatul că la subiecţii de aceeaşi vârstă anagrafică, la un moment al vieţii, va fi foarte diferit procesul de îmbătrânire şi, prin urmare, şi aspectul fizic şi starea funcţională.

Gena p53, localizată pe cromozomul 17, este cea care declanşează evenimente ce duc la apoptoză, adică la sinuciderea programată a celulelor, după ce şi-au desfăşurat propria misiune. Totuşi, desfăşurarea naturală a unui astfel de program este condiţionată de o infinitate de factori externi, mulţi dintre aceştia determinaţi de stilul de viaţă. Se întâmplă astfel ca fumul de ţigară, alimentarea incorectă, consumul în exces de băuturi alcoolice, obezitatea, nepracticarea unei activităţi fizice regulate, stressuri repetate şi prelungite, viaţa în mediu poluat – toate acestea ne împing în mod iremediabil spre o îmbătrânire precoce şi distrugem astfel o bună parte din viaţa noastră.

Reiese de aici că fiecare dintre noi este responsabil pentru o bună parte a propriei vârste biologice. Dar acest lucru poate fi oare evaluat în mod corect? Nu este simplu. Trebuie analizate diferitele caracteristici (metabolice, hormonale, psihologice, imunologice, până la entitatea stresului oxidant şi funcţionalităţii sexuale), comparându-le cu cele, calculate stastistic, a mii şi mii de persoane, de orice vârstă. Dar pot fi efectuate şi mici experienţe, ca de pildă aceea de a evalua gradul de tinereţe a propriei pieli, ridicând timp de cinci secunde cu două degete o cută de piele de pe dosul palmei, să-i dăm drumul şi să vedem în câte secunde îşi revine la normal, sau să cronometrăm cât timp reuşim să stăm într-un picior.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 3.8/5 (4 votes cast)
Share on Facebook

Infertilitatea, o boală la modă

14.07.2008

Infertilitatea a devenit o boală la modă, fiind una dintre problemele cu care se confruntă extrem de multe cupluri din Europa, Statele Unite şi Japonia. Studiile spun că, în majoritatea ţărilor europene, unul din şase cupluri are probleme de fertilitate. Şi afecţiunea este comună atât femeilor, cât şi bărbaţilor. Altfel spus, infertilitatea nu ţine cont de sex.

Perioada fertilă într-un ciclu de 28 de zile este ziua 12-14. Important este să existe contact în perioada ovulaţiei, şi este mai bine ca înainte de acel raport sexual “important”, să fie o perioadă de abstinenţă de măcar două zile. După raportul sexual se recomandă o jumătate de oră de relaxare totală, nefiind indicat un duş imediat.

Se poate vorbi de infertilitate dacă în decursul unui an în care are contacte sexuale regulate şi fără protecţie, cu un bărbat fertil, o femeie nu rămâne însărcinată. Cel care stabileşte însă diagnosticul este medicul, care va stabili care sunt problemele în cuplu.

Cele mai frecvente cauze ale infertilităţii sunt: dezechilibrele hormonale, tulburări ale ovulaţiei, infecţiile organelor genitale, trompe uterine nepermeabile, obstruate în urma unor infecţii, malformaţiile congenitale sau dobândite pe parcurs ale organelor genitale, cauze imunologice sau endometrioza.
Pe lângă aceste cauze, specialiştii susţin că femeile îşi pot face rău singure, devenind, pentru o perioadă, infertile. Între astfel de cauze care duc la lipsa ovulaţiei, sunt prea multe diete pentru slăbit însoţite de exerciţii fizice excesive şi făcute la voia întâmplării, medicamente luate în exces şi nu de fiecare dată la sfatul medicului. Şi ar mai fi o cauză majoră: toate formele de stres emoţional care persistă pe o perioadă de timp îndelungată.

Atunci când se prezintă la medic, femeia care doreşte să fie mamă trebuie să expună în detaliu stilul său de viaţă. Specialistul fiind cel care va prescrie atât medicamente, dar va indica şi posibilele aspecte din viaţă care ar împiedica conceperea unui copil. Stresul este incriminat în mai toate afecţiunile de azi. Medicul nu poate prescrie însă o reţetă pentru reducerea stresului. Soluţia ar fi în fiecare zi să existe măcar jumătate de oră de relaxare.

Alte cauze ale infertilităţii sunt alimentaţia. Nu trebuie făcut abuz de alimente suprarafinate: faină albă, zahăr rafinat, ulei rafinat, margarină. De asemenea, trebuie evitate produsele conservate cu substanţe chimice.
Nici cafeaua nu trebuie consumată în exces. Studiile arată că femeile amatoare de cafea au cu 50% mai puţine şanse de avea copii. Cea care vrea să devină mamă nu trebuie să fie sedentară, trebuie să meargă pe jos cel puţin jumătate de oră, recomandă specialiştii.

Tratamentul pentru infertilitate este în funcţie de cauză. Un tratament corect presupune tratamentul cauzei bolii. După ce s-a exclus factorul masculin, care este primul care se explorează în infertilitate, adică dacă spermograma soţului este în limitele normale, se trece la explorarea femeii.

Când cauza este una dintre următoarele: 1. trompe impermeabile; 2. tulburări de ovulaţie (ovare micropolichistice); 3. endometrioză; 4. cauze imunologice (anticorpi antispermatici), soluţia va fi tratament medicamentos şi/sau corecţie chirurgicală.
Când după tratament sarcina nu survine, se va trece la tehnici de reproducere umană asistata – FIV şi Embriotransfer.
Când problema este mai complicată, de genul: absenţa propriilor ovocite, ovare afectate în urma chimioterapiei pentru anumite tipuri de cancere, ovare îndepărtate chirurgical, anumite boli genetice, se va recurge la FIV cu donare de ovocite.

• Cele mai răspândite teste de evaluare a fertilităţii pentru femei sunt: histerosalpingograma (radiografie a trompelor şi a uterului) şi laparoscopia (examen al organelor femeieşti)
Bolile cronice care pot afecta fertilitatea sunt următoarele: diabetul de tip 1 şi 2, hipertensiunea, afecţiunile glandei tiroide, anemia şi boli autoimune.
Evaluarea medicală pentru infertilitatea unui cuplu începe cu examinări fizice, cu istoricul medical şi sexual al ambilor parteneri, teste ale spermei şi teste hormonale în cazul bărbatului şi, pentru femei, teste de verificare a ovulaţiei.
• Printre metodele pentru îmbunătăţirea relaţiilor sexuale se număra şi alimentaţia sănătoasă, exerciţii fizice regulate şi odihna suficientă.
• Pentru ca ţelina să fie eficientă în tratarea impotenţei este necesară o cură periodică şi îndelungată.
• Năutul reprezintă un remediu natural foarte eficient în tratarea impotenţei. Luaţi o mână de boabe de năut şi lăsaţi-le o noapte într-o cană cu apa căduţă; a două zi, beţi zeama rezultată.
• În cazul bărbaţilor care au o virilitate generală scăzută sau sunt supraponderali, un efect benefic îl pot avea deopotrivă seminţele de floarea-soarelui, nucile şi sâmburii de caise. Graţie vitaminei E pe care o conţin, acestea sporesc fertilitatea şi protejează împotriva impotenţei vasculare.
• Principală cauza a impotenţei hormonale o constituie consumul excesiv de alcool, iar carnea şi prăjelile, pe lângă că dăunează circulaţiei sanguine, nu ajută la tratarea acesteia.
• De altfel, un alt tonic sexual sunt condimentele, cum ar fi cardamomul, scorţişoară, nucşoară şi ghimbirul.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Share on Facebook

Vegetarianism. Beneficii şi riscuri

11.07.2008

Dieta vegetariană este pentru majoritatea oamenilor o schimbare temporară în meniul zilnic, dar pentru unii oameni dieta vegetariană este un stil de viaţă.

Vegetarianismul este un termen general, care reuneşte mai multe tipuri de regim. Ceea ce e comun şi foarte cunoscut este că vegetarienii sunt acele persoane care refuză să mănânce carne. Motivele sunt multiple: etică, religie, stil de viaţă, sănătate, modă, respectul faţă de viaţa animalelor, criza alimentară globală, Prin dieta vegetariană se înţelege, în general, consumul de cereale, oleaginoase, multe fructe şi legume.

Regimurile vegetariene pot fi împărţite în 5 categorii:

1. Regimul vegetarian: este vegetarianismul împins la extrem, fiind eliminate toate produsele de origine animală, este regimul vegetal pur. Proteinele sunt de origine vegetală, aduse în alimentaţie prin consumul de mazăre, năut, fasole, dar şi legume verzi, fructe şi uleiuri vegetale, cereale, legume şi fructe uscate. Vegetalianismul este foarte drastic, nepermiţând consumarea niciunui aliment provenit de la animale, inclusiv mierea, gelatina sau praful de ouă de la spaghete. Vegetalianismul sau veganismul este adoptat de către cei care acuză exploatarea animalelor şi deci se interzice, de asemenea, purtarea oricărui produs care are provenienţă animală: încălţăminte, haine din lână sau piele. Veganii nu cumpară nici produse cosmetice care conţin ingrediente testate pe animale.

2. Regimul ovo-lacto-vegetarian: nu se pot consuma produse animale în afară de ouă, lapte, brânză şi alte produse lactate. Aceasta este cea mai întâlnită formă de vegetarianism în Europa şi America.

3. Regimul lacto-vegetarian: la fel ca şi în regimul de mai sus, nu se pot consuma produse animale, dar nici ouă, ci doar vegetale şi produse lactate. Aceasta formă de vegetarianism este foarte răspândita în India.

4. Regimul ovo-vegetarian: pe lângă vegetale se consumă şi ouă, dar fară alte produse din carne sau de origine animală ca lactatele.

5. Regimul pesco-vegetarian: nu se consumă carne, numai vegetale, produse de origine animală (ouă, lactate) şi peşte.

Aceste regimuri sunt unele destul de dezechilibrate, dar cel mai periculos este departe cel vegetarian, pentru că organismul este total lipsit de proteine de calitate superioară, cum sunt cele animale. Toate aceste regimuri antrenează carenţe importante de vitamina D, B12, calciu, fier, iod, zinc, ale căror repercusiuni sunt diminuarea masei musculare, oboseală, crampe musculare, insomnii.

Proteinele sunt indispensabile organismului nostru, iar principalele surse de proteine rămân carnea şi peştele. Există şi proteine vegetale care pot compensa în parte absenţa cărnii. Dar proteinele vegetale sunt mult mai sărace sau nu conţin deloc aminoacizi esenţiali, deosebit de importanţi pentru organism. Singurii aliaţi ai vegetarienilor care permit acumularea de proteine sunt produsele lactate şi derivaţii de cereale (pâine, făină, paste, orez, griş), ouăle, legumele uscate (fasolea uscată şi mazărea).

În ceea ce priveşte fierul, e adevarat că alimentul cel mai bogat în fier este carnea rosie, însă se găseşte şi în unele vegetale precum seminţe de soia şi cereale. Problema dietei vegetariene apare mai degrabă la depozitarea fierului. Dietele vegetariene conţin în mod tipic nivel de fier similar cu cele non-vegetariene, dar acestea au biovalabilitate scăzută faţă de fierul din surse de carne. Fierul din vegetale se absoarbe şi se metabolizează mai greu decât cel din carne. Pentru a remedia cât de cât acest neajuns, trebuie să se consume alimente bogate în vitamina C (cereale, lapte de soia, spanac, seminţe de susan, broccoli).
Singurul avantaj pe care aceste regimuri îl au, născute din dorinţa de a mânca sănătos şi a preveni diferite boli, este că diminuează riscul apariţiei unor afecţiuni precum hipercolesterolemia, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială şi cancerul de colon. Dietele vegetariene vestice sunt, în mod tipic, crescute în carotenoide, dar relativ scăzute în acizi graşi şi vitamina B12. Deoarece această vitamină se regăseşte în principal în carne, lactate şi ouă, “veganii” trebuie să o ia din alte surse, precum suplimentele alimentare sau cereale cu adaos de vitamine. Lipsa vitaminei B12 poate duce la afecţiuni ireversibile ale sistemului nervos.

Vegetarienii stricţi pot avea insuficienţă de vitamina B şi calciu dacă nu mănâncă destule alimente precum verdeţuri, plante frunzose sau tofu. Nivele crescute de fibră, acid folic, vitamina C şi E, şi magneziu, precum şi consumul scăzut de grăsimi saturate sunt toate beneficii ale dietei vegetariene. Vegetarienii au un nivel mai mic al colesterolului decât cei care mănâncă carne, iar bolile de inimă nu sunt răspândite în acelaşi grad printre vegetarieni.

Dietele vegetariene contribuie la ameliorarea sănătăţii diabeticilor, este concluzia unui studiu american. Diabeticii care au o dietă lipsită de produse pe bază de carne şi lactate slăbesc, iar nivelul de zahăr din sânge scade.
Un alt motiv invocat de vegetarieni este faptul că animalelor din fermele industriale le sunt administraţi hormoni de creştere pentru a spori producţia. Acesti hormoni ajung apoi în organismul consumatorului, pe lângă alte substanţe chimice precum acidul uric ori antibioticele.
Datorită uşurintei traiectului alimentar şi a eliminării toxinelor conţinute în produsele de origine animală, vegetarienii obosesc mai puţin, sunt capabili de efort mai susţinut, dorm mai uşor.

Pe de altă parte, de curând, subiectul vegetarianismului a fost extrem de dezbătut şi controversat. Cazul unei fetiţe de 12 ani, adeptă a vegetarianismului extrem, a fost internată, în Scoţia, pentru rahitism. Rahitismul, o boală care duce la curbarea coloanei şi la fracturi osoase, este cauzat de lipsa de vitamina D. Vitamina D are un rol esenţial în dezvoltarea sistemului osos la copii. Uleiul de peşte este o sursă foarte bună de vitamina D, însa vegetarienii extremi o pot obţine doar din cereale cu adaos de vitamine sau din margarină, ceea ce nu este deloc suficient.

Regimurile vegetariene nu sunt recomandate pentru copiii care nu au trecut de pubertate. Trebuie să aştepte să se dezvolte fizic şi abia apoi să decidă dacă vor să adopte acest stil de viaţă sau nu. Pentru a se dezvolta, muşchii au nevoie de proteine din peşte, pui sau vită slabă, iar scheletul are nevoie de calciu.

Un alt caz a fost constatat de medicii francezi în urma decesului unei fetite de 11 luni, ai cărei părinţi erau vegetarieni. Cauza decesului a fost stabilită imediat: malnutriţia. Fetiţa cântarea doar 5,7 kilograme, faţă de opt kilograme greutatea normală pentru un copil de 11 luni. Regimul vegetarian nu este deloc recomandat femeii gravide, aceasta are nevoie de o dietă cât mai echilibrată, cu produse din absolut toate grupele alimentare, pentru ca organismul ei să-şi ia toate nutrientele necesare creşterii şi dezvoltării unui copil sănătos. Acelaşi raţionament se aplică şi în cazul mamelor vegetariene care alaptează. Copiii sunt foarte vulnerabili la deficienţele nutriţionale.

Conform The Independent, o treime dintre vegani prezintă un nivel foarte scăzut al vitaminei B12, riscând afecţiuni ale coloanei vertebrale sau ale inimii. Mamele “vegane” care nu iau vitamina B12 pot cauza sugarului afecţiuni cerebrale. Lipsa laptelui, deci a calciului, cauzează oase fragile şi fracturi, însă “veganii” pot apela la alte surse de calciu precum laptele din soia.

Sfatul nostru este să vă informaţi foarte bine asupra beneficiilor şi riscurilor dietei vegetariene înainte să adoptaţi acest stil de viaţă. Motivaţia trebuie să fie solidă, şi este crucial să ştii cum să combini felurile de mâncare, astfel încat să beneficiezi de toţi nutrienţii necesari unei bune funţionări a organismului.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook

Acneea şi principalele cauze de apariţie

26.06.2008

Acneea este o afecţiune cutanată caracterizată prin apariţia coşurilor prin obstruarea porilor. Apare la 4 din 5 indivizii cu vârste între 12 şi 24 de ani. În 3-5% din cazuri afectiunea poate dura mai mulţi ani, provocând cicatrici inestetice, cu impact serios asupra dezvoltării psihosociale a adolescentului şi tânărului, putând conduce la apariţia depresiei şi izolării de societate.

La vârsta adolescenţei coşurile sunt mai uşor trecute cu vedere, pot reprezenta un semn al pubertăţii şi al procesului de maturizare. Când trecem de 20 de ani şi faţa noastră este încă sub asediul coşurilor, această situaţie ni se pare inacceptabilă şi deprimantă, acneea afectând în mod semnificativ psihicul şi viaţa socială a individului. Afecţiunea poate apărea, însă, la orice vârstă. Aproximativ 1 din 5 adulţi cu vârsta între 25 şi 44 de ani au acnee şi aproape jumătate dintre toate femeile de vârstă adultă au acnee uşoară-moderată.

Acneea apare atunci când foliculii piloşi cutanaţi se obturează. Fiecare folicul conţine glande sebacee care secretă o substanţă grasă (sebum) ce lubrifiază părul şi pielea. Atunci când organismul produce sebum, iar celulele mor mai repede decât pot fi eliminate prin pori, cele două componente se solidifică sub forma unui dop moale, alb. Acest dop poate obstrua porii, ducând la umflarea peretelui foliculului şi la apariţia punctelor albe. Dacă porul rămâne deschis, suprafaţa externă a dopului se poate înnegri, ducând la apariţia punctelor negre. Coşul este o inflamaţie care apare atunci când un punct alb rupe peretele foliculului pilos sub suprafaţa pielii. După rupere, pielea va fi invadată de sebum, celule moarte şi bacterii. Rupturile produse în profunzime duc la apariţia leziunilor asemănătoare furunculelor, numite acnee chistică. În unele cazuri, glandele sebacee continuă să secrete material care nu iese din piele, în schimb, se formează sub piele o umflatură represibilă, plată. Acesta se numeste chist sebaceu.

Glandele sebacee sunt stimulate de hormoni pentru a secreta sebum. Tenul acneic poate fi şi o consecinţă a unei afecţiuni precum chisturile ovariene. Acneea reprezintă un semn al apariţiei chisturilor pe ovare atunci când este asociată căderii excesive a părului, apariţiei de păr în exces, menstruaţiei neregulate şi coşurilor apărute înainte sau după menstruaţie.

Un alt factor care cauzează apariţia acneei este alimentaţia defectuoasă. Specialiştii recomandă evitarea ciocolatei, a produselor de tip fast-food, a snacks-uri, a mâncărurilor grase şi a multor produse lactate sau celor care conţin mult zahăr. Este recomandată o alimentaţie cât mai naturală, bazată pe consumul de fructe şi legume proaspete, de carne cât mai slabă.

Cercetătorii de la Wake Forest University School of Medicine au realizat cel mai mare studiu realizat despre acnee şi nivelul de stres, ca factor cauzator al acneei. Acest studiu arată că tinerii care au fost sub niveluri mari de stres au cu 23% mai multe şanse să sufere de un grad mai sever de acnee. Studiul a cercetat modul în care nivelurile de sebum cresc în momentele de stres şi modul cum acestea sunt legate de severitatea acneei. Adolescenţii, de aproximativ 14 ani, au raportat nivelurile de stres singuri, iar severitatea acneei a fost măsurată în două momente diferite ale experinţei lor: în timpul examenelor de la jumătatea anului şi în vacanţa de vară.

Un rol important în apariţia acneei îl constituie factorul ereditar. Dacă o persoană prezintă istoric familial de acnee, atunci este foarte posibil să sa confrunte şi ea cu această afecţiune. Un alt tip de persoane predispuse la apariţia acneei sunt cele care utilizează medicamente pe baza de steroizi, cum este cazul culturiştilor.

Tratamentul acneei complexe trebuie stabilit în urma unui consult interdisciplinar între medicul dermatolog, endocrinolog, nutriţionist şi ginecolog. Tratamentul depinde de multe ori de vârsta pacientului, de tipul de acnee, de factorii cauzatori sau de asocierea cu alte afecţiuni din sfera ginecologică sau endocrinologică.

În timp ce tratamentul acneei juvenile este local, bazat pe creme şi geluri speciale, în acneea severă tratamentul este complex: se urmăreşte diminuarea seboreei, introducerea tratamentelor microchirurgicale, peelingului chimic, tratamentelor IPL (lumină pulsată). Cel mai nou tratament al acneei este cel cu laser Dye, care are dublă acţiune: urmăreşte distrugerea bacteriilor şi stimularea colagenului propriu fără a arde pielea. Este o procedură simplă care implică doar o uşoară iritaţie a pielii, fără riscuri şi cu rezultate spectaculoase. O altă metodă revoluţionară de tratament este reprezentată de terapia laser de joasă energie (LLLT). Procedura acţionează prin efecte bio-stimulante, anti-inflamatorii şi anti-alergice, regenerare şi reparare a tesuturilor. Pentru fiecare terapie cu laser sau fără trebuie să consultaţi medicul dermatolog pentru a fi sigure că nu prezentaţi contraindicaţii la acest tip de terapii.

Recomandarea dermatologilor este ca persoanele cu ten acneic să nu înţepe şi să nu stoarcă niciodată coşurile. Acest lucru poate duce la apariţia semnelor şi cicatricelor sau la infecţie prin interacţiunea dintre bacteriile saprofite şi o piele anormal de grasă. Este recomandată utilizarea produselor de curăţare antibacteriene, dar non-uleioase. Pentru a întări rezistenţa pielii sunt recomandate suplimentele de vitamina B complex şi zinc luate în fiecare zi.

VEZI VIDEO: Emisiunea “Acneea – aspecte generale”, interviu realizat cu dr. Bogdan-Dimitrie Niculae, specialist dermatolog, preşed. Asociaţiei Medicale Româneşti de Medicină “Anti-Aging”, director al Centrului Medical Lasermed. Emisiunea poate fi vizionată la categoria Dermatologie estetică.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Share on Facebook

Investigaţii de laborator utile în monitorizarea sarcinii

26.06.2008

Analizele de laborator efectuate înainte de sarcină şi în timpul sarcinii au rolul de a informa şi de a depista şi trata eventuale afecţiuni pentru a nu exista consecinţe grave asupra fătului şi cuplului.

Analizele de laborator sunt necesare şi profilactice, reprezintă o responsabilizare şi informare a părinţilor asupra sănătăţii lor şi a micuţului lor şi nu ar trebui să fie privite ca un motiv de panică. După prima ecografi, de regulă transvaginală, medicul ginecolog şi cel de familie vor stabili un plan de analize pentru a se verifica starea de sănătate a viitoarei mame şi, implicit, a fătului.

Investigaţiile de laborator care sunt necesare în cursul unei sarcini normale sunt următoarele:

1. Hemograma trebuie efectuată imediat după stabilirea sarcinii pentru depistarea precoce a anemiei. Începând cu săptămâna 21 trebuie repetată hemograma la fiecare 4 săptămâni, urmărindu-se în special valoarea hemoglobinei. Germanii recomandă ca valoarea hemoglobinei să fie menţinută peste 11.2 g/dl, iar americanii recomandă peste 10.5 g/dl.

2. Stabilirea grupei de sange (A, B, O, AB) şi factorului Rh. Factorul Rh este desemnat fie pozitiv (adică prezent), fie negativ (adică absent). Majoritatea oamenilor (85% din rasa albă) au factorul Rh pozitiv. Grupul sangvin si factorul Rh trebuie efectuate cât mai rapid la ambii parteneri pentru a identifica o posibilă incompatibilitate de grup sangvin şi Rh şi de a permite o corectă monitorizare în timpul sarcinii. Determinarea factorului Rh este obligatorie in sarcină. În cazul în care gravida are Rh negativ, se va stabili şi Rh-ului tatălui, pentru că factorul Rh este mostenit întotdeauna de la tată. Dacă se descoperă incompatibilitate Rh, se dozează lunar aglutininele în sângele gravidei, începând din luna a VI-a de sarcină

3. Examenul de urină trebuie efectuat la fiecare 4 săptămâni pentru a depista o eventuală infecţie (fiind necesară în acest caz şi urocultura), posibilele pierderi de proteine, prezenţa de glucoză. Sunt necesare investigaţii suplimentare în vederea diabetului zaharat şi gestaţional.

4. Diagnosticul infecţiilor congenitale este deosebit de important, datorită impactului pe care acestea îl pot avea asupra dezvoltării fătului şi nou-născutului. Infecţiile dobândite în cursul sarcinii pot avea consecinţe deosebit de grave, precum: avortul spontan, naşterea prematură, malformaţii congenitale.

Screeningul pentru infecţii congenitale are rolul de a evalua statusul imun matern faţă de un anumit patogen şi de a detecta prezenţa unei infecţii active. Sunt recomandate următoarele teste:

► Anticorpii IgG şi IgM pentru virusul rubeolei – cât mai devreme în sarcină. Dacă anticorpii IgG sunt pozitivi şi cei IgM sunt negativi înseamnă că pacienta are imunitate faţă de acest virus şi nu mai trebuie efectuate testări ulterioare. Dacă însă se constată absenţa imunităţii (IgG negativ) serologia pentru rubeolă va fi repetată în cursul săptămânilor 16-18. În cazul infecţiilor acute IgM este pozitiv de obicei pe o perioadă de 4-8 săptămâni de la debutul simptomatologiei. Un IgM pozitiv trebuie verificat prin cel puţin 2 metode.

► Anticorpii IgG şi IgM pentru citomegalovirus. Citomegalovirusul are aceleaşi efecte asupra embrionului ca şi virusul rubeolei, trebuind depistat în primul trimestru de sarcină, cât mai rapid. Numai în cazul în care mama se infectează prima dată în cursul sarcinii cu acest virus există riscul afectării fătului. Un IgM pozitiv ridică posibilitatea unei infecţii active, care însă necesită evaluări ulterioare. Dacă la un screening înainte de sarcină sau la prima determinare la începutul sarcinii se constată IgG pozitiv şi IgM negativ se consideră că există un risc minim de infecţie congenitală şi nu sunt necesare evaluări ulterioare. Dacă însă se obţine IgG negativ şi IgM negativ este necesară repetarea determinărilor în luna a 4-a.

► Anticorpii IgG şi IgM pentru toxoplasmă trebuie testaţi înainte de sarcină sau cât mai rapid în sarcină. Anticorpii IgG pozitivi şi IgM negativ demonstrează prezenţa imunităţii şi nu este necesară repetarea testelor în cursul sarcinii. Dacă imunitatea este absentă (IgG negativ) testarea se va repeta la intervale de 8-12 săptămâni. Dacă la prima determinare în cursul sarcinii se depistează atât IgG pozitiv şi IgM pozitiv pacienta este suspectată de o infecţie activă. Totuşi, având în vedere faptul că anticorpii IgM pot persista până la un an de la infecţie, diagnosticul de toxoplasmoză activă este dificil de pus şi necesită determinări de IgG cantitativ în dinamică precum şi confirmarea pozitivităţii IgM prin cel puţin 2 metode (eventual determinarea să fie cantitativă!).

În aceste cazuri, trebuie să existe o colaborare strânsă între medicul generalist, ginecolog, parazitolog şi medicul de laborator. Contactul cu animale (pisici), consumul de carne insuficient preparată constituie factori de risc.

Un test mai nou care permite diferenţierea unei infecţii recente de o infecţie mai veche, folosindu-se o singură probă de ser, se referă la determinarea avidităţii anticorpilor IgG. Metoda evaluează intensitatea legării anticorpilor specifici IgG de antigenul multivalent Toxoplasma şi introducerea ei în practica laboratorului clinic a revoluţionat diagnosticul serologic al infecţiei. Aviditatea anticorpilor IgG este scăzută în cursul infecţiei primare, dar creşte treptat în decurs de săptămâni sau luni, ca urmare a selectării celulelor B capabile să producă imunoglobuine specifice.

Datele actuale indică faptul că testul de aviditate reprezintă o metodă de confirmare suplimentară a cărei principală valoare este demonstrată în situaţia în care se obţine un index crescut de aviditate, care exclude posibilitatea unei infecţii recente. Efectuarea testului la pacientele gravide în cursul primelor 16 săptămâni de sarcină oferă şansa de a reduce monitorizările în dinamică şi de asemenea necesitatea de a recurge la metode invazive (amniocenteză cu determinări PCR din lichidul amniotic). Reduce de asemenea şi riscul de tratament nenecesar cu spiramicină sau alte medicamente, precum şi anxietatea pacientelor asociată cu testări suplimentare. Astfel, demonstrarea prezenţei anticorpilor IgG de aviditate înaltă în primul trimestru de sarcină exclude net infecţia maternă primară. În aceste situaţii fătul are o şansă foarte mică de a dezvolta infecţie congenitală, intervenţia terapeutică nefiind necesară.

Deşi serologia pentru virusul rubeolei, citomegalovirus şi Toxoplasmă se recomandă a se efectua cât mai precoce în sarcină, cel mai corect ar fi ca acestea să fie solicitate înainte de concepţie (dacă se urmăreşte o planificare a sarcinii), pentru a se reduce erorile de interpretare care pot apărea în cazul obţinerii unor rezultate pozitive în cursul sarcinii.

► Anticorpii IgG şi IgM pentru virusul herpetic tip I şi II. Există 2 tipuri distincte de virus herpetic: HSV I şi HSV II. HSV I este asociat în principal cu infecţii oculare şi orale, în timp ce HSV II determină leziuni genitale. Ambele virusuri rămân într-o stare latentă şi pot fi reactivate în cursul sarcinii. Infecţia primară a gravidei cu HSV II se manifestă prin leziuni veziculare dureroase la locul inoculării. Totuşi, există situaţii în care boala poate rămâne subclinică, mai ales la gravidele care au venit anterior în contact cu HSV I. Se consideră că frecvenţa infecţiilor congenitale cu HSV II este de 1 la 2000-5000 de naşteri. În cele mai multe cazuri infecţia se transmite în cursul travaliului, la trecerea prin canalul cervical. Transmiterea infecţiei în primele săptămâni de sarcină se poate asocia cu pierderea sarcinii. Infecţiile dezvoltate mai tarziu pot determina microcefalie sau hidrancefalie şi leziuni oculare. Screeningul serologic se face doar la gravidele care au factori de risc crescut pentru infecţie. Depistarea anticorpilor de tip IgM este utilă pentru confirmarea unei infecţii active.

► Serologia pentru sifilis (VDRL şi TPHA) se efectuează atât la începutul sarcinii, cât şi în trimestrul III. Forma cea mai obişnuită de sifilis activ la viitoarele mame este sifilisul secundar stadiu care poate rămâne infecţios până la 2 ani de la infecţia primară. În schimb, se consideră că pasajul transplacentar al treponemei este posibil doar din luna a 5-a. Gravitatea infecţiei congenitale este deosebită în cazul în care mama contactează boala în primele două luni de sarcină.

► Serologie pentru HIV. Se face numai cu acordul pacientei la debutul sarcinii. Rata de transmitere a infecţiei la făt este de 25-50%.

► AgHBs se determină cât mai aproape de momentul naşterii la pacientele cu risc crescut faţă de această infecţie. În ultimul timp s-a introdus analiza de rutină pentru depistarea antigenului HBs, deoarece virusul hepatitei B poate fi transmis copilului la naştere sau transplacentar.

► Serologia pentru Listeria monocytogenes. Listeria monocytogenes este o bacterie ce se transmite la om prim consumul de alimente contaminate: lapte nepasteurizat şi derivate ale acestuia, carne şi legume crude, produse de tip fast-food. Gravidele se infectează cel mai adesea în trimestrul III de sarcină, datorită scăderii imunitaţii de tip celular înregistrată în această perioadă, infecţia se poate transmite transplacentar la făt. Listerioza congenitală este o afecţiune de natură septică, care nu induce malformaţii, în 70-80% din cazuri sunt provocate de naşteri premature, în timp ce în restul cazurilor se poate produce moartea fătului în utern. Tratamentul precoce al bolii previne infecţia congenitală.

► Examenul secreţiei vaginale trebuie efectuat ori de câte ori pacientă prezintă leucoree. Infecţia gonococică contractată în sarcină poate determina infecţii neonatale.

► Determinările antigenului Chlamydia în secreţiile genitale sau în urină fac parte, în unele ţări, din programul de screening prenatal. Infecţia chlamidiană congenitală este produsă de serotipul D-K şi evoluează de obicei cronic şi asimptomatic, aceasta creşte riscul de naştere prematură, avort spontan şi poate determina la nou născut conjunctivită şi pneumonie. Infecţiile genitale cu Chlamydia trachomatis constituie cele mai frecvente boli cu transmitere sexuală.

► Cultură secreţie genitală pentru Streptococ de grup B. Streptococul de grup B reprezintă unul dintre cei mai importanţi agenţi patogeni în periaoda neonatală. Aproximativ 5-30% din gravide sunt purtătoare ale bacteriei, cu localizare vaginală şi-sau rectală. Cel mai frecvent, nou-născutul dobândeşte infecţia în momentul ruperii membranelor sau la trecerea prin canalul cervical. Există 2 forme clinice de manifestare a infecţiei neonatale: septicemie, cu debut precoce în primele zile de viaţă, meningită cu debut tardiv în decursul primelor luni. Pentru prevenirea acestor complicaţii, se recomandă screeningul pentru Streptococul de grup B (prin cultura secreţiei genitale) la toate gravidele aflate în săptămânile 35-37 de sarcină.

► Diabetul gestaţional. Gravidele care prezintă stres metabolic dezvoltă această afecţiune. Se recomandă modificarea dietei, exerciţiu fizic usor, urmărirea valorilor glicemiei. Glicemia creşte de obicei între săptămânile 24 şi 28 ale sarcinii.

► Screeningul prenatal pentru anomalii fetale. Sindromul Down (trisomia 21) este cea mai frecventă aberaţie cromozomială de tip autozomal. În afară de factorii etnici şi geografici prevalenţa sa este legată în special de vârsta mamei. Pacientele peste 35 ani au un risc crescut de a dezvolta această anomalie. Riscul individual de a naşte un copil cu sindrom Down poate fi calculat atât în funcţie de vârsta mamei cât şi pe baza valorilor obţinute la unul dintre cele 2 teste de screening prenatal, efectuate fie în trimestrul I (dublu test), fie în trimestru II de sarcină (triplu test). Pentru interpretarea rezultatelor este foarte important să se cunoască cu precizie vârsta gestaţională (stabilită, cel mai corect, pe baza ecografiei). Au indicaţie pentru screening-urile prenatale în special pacientele peste 35 ani şi cu istoric familial pozitiv pentru anomalii fetale.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook

Acneea-aspecte generale

29.05.2008

Joi 29 mai a fost postata emisiunea Acneea-aspecte generale, interviu realizat cu dr. Bogdan-Dimitrie Niculae, specialist dermatolog, presed. Asociatiei Medicale Romanesti de Medicina “Anti-Aging”, director Centrul Medical Lasermed.

Emisiunea poate fi vizionata la Categoria Dermatologie Estetica.

Sinopsis: Acneea este o afectiune cutanata caracterizata prin aparitia cosurilor prin obstruarea porilor. Cauzele aparitiei acneei sunt: hormonale-hipersecretia glandelor sebacee, alimentatia defectuoasa, ereditare.  Tratamentul acneei complexe trebuie stabilit in urma unui consult interdisciplinar intre medicul dermatolog, endocrinolog, nutritionist si ginecolog. Tratamentul depinde de multe ori de varsta pacientului, de tipul de acnee, de factorii cauzatori sau de asocierea cu alte afectiuni din sfera ginecologica sau endocrinologica. In timp ce tratamentul acneei juvenile este local, bazat pe creme si geluri speciale, in acneea severa tratamentul este complex: se urmareste diminuarea seboreei, introducerea tratamentelor microchirurgicale, peelingului chimic, tratamentelor IPL (lumina pulsata).  Cel mai nou tratament al acneei este cel cu laser cu dubla actiune : urmareste distrugerea bacteriilor si stimularea colagenului propriu fara a arde pielea. Este o procedura simpla care implica doar o usoara iritatie a pielii, fara riscuri si cu rezultate spectaculoase.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook

Analiza Minerala Tisulara (AMT) – 3 parti

22.05.2008

SanatateaTV a postat astazi, 22 mai, serialul Analiza Minerala Tisulara, o serie de 3 interviuri realizate cu dr. Stefan Tiron, medic posturolog.

Toate cele 3 parti pot fi vizionate la categoria Analize Medicale.

Analiza minerala tisulara (AMT) – Partea 1

AMT este printre cele mai mai moderne, complete si neinvazive metode de laborator pentru evaluarea starii de sanatate a unui pacient. AMT se bazeaza pe o tehnologie de ultima ora, pusa la punct de NASA: spectrofotometria cu absorbtie atomica. Printr-o singura determinare, AMT evalueaza nivelul a celor mai importante 36 de minerale din organism: 30 esentiale pentru sanatate + 6 minerale toxice. Esantionul din parul pacientului se obtine prin taierea firelor de par, cat mai aproape de pielea scalpului. AMT determina prezenta in organism a metalelor toxice provenite din mediu (alimente, aer, apa, expuneri profesionale). Firul de par constituie tesutul de electie pentru depozitarea acestor substante, si reprezinta deci un material optim de analiza.

Analiza Minerala Tisulara (AMT) – Partea 2

AMT permite aprecierea nivelului mediu de minerale existente in celule si a principalelor metale toxice depozitate in organism. Cele mai frecvente metale toxice evidentiate prin analiza minerala tisulara sunt cadmiul, plumbul, arsenicul. Impreuna cu examenul clinic, AMT permite elaborarea unei strategii nutritionale strict individualizate si recomandarea unei scheme cu integratori (combinatie sinergica de vitamine + minerale + extracte din plante), conform necesitatilor particulare ale pacientului. AMT depisteaza dezechilibrele inainte ca boala sa se manifeste clinic sau paraclinic si indica tendinta catre dezvoltarea modificarilor metabolismului glucidic, infectiilor, osteoporozei, litiazei, anemiei, disfunctiilor tiroidiene si suprarenalice, patologiilor aparatului digestiv.

Analiza Minerala Tisulara (AMT) – Partea 3

Printre cele mai importante aplicatii ale AMT se numara si determinarea fazei de raspuns la stres si a tratamentului corespunzator, cresterea randamentului profesional printr-o corecta remineralizare a organismului (prin scheme individualizate) si determinarea tendintei la maladii grave si prevenirea acestora prin tratamentul cu integratori si prin dieta adecvata care se recomanda consecutiv analizei.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Share on Facebook

Osteoporoza-boala oaselor fragile

15.05.2008

Joi 15 mai SanatateaTV transmite emisiunea Osteoporoza - Boala oaselor fragile, interviu realizat cu dr. Carmen Mestecaneanu, medic specialist endocrinolog. Emisiunea se gaseste la categoria Endocrinologie.

Sinopsis: Osteoporoza este o afectiune scheletica, care se caracterizeaza prin scaderea rezistentei osoase, oasele devin fragile, slabe si se rup usor. Densitatea minerala osoasa este scazuta si mineralele cum ar fi calciul nu mai sunt asimilate de os. Dupa varsta de 35 de ani, pierderea de os depaseste depunerea. Cand acest proces este accelerat, oasele devin tot mai fragile, structura lor semanand cu un burete cu gauri mari in interior. Pe masura ce oasele devin mai poroase si mai fragile creste riscul de a avea o fractura. Pentru depistarea osteoporozei se poate face un test de determinare a densitatii si grosimii osoase: osteodensitometria.

Alte emisiuni din categoria Endocrinologie: Primul serial medical dedicat afectiunilor glandei tiroide – realizat impreuna cu prof. univ. dr. Constantin Dumitrache, clinica GRAL Medical.

Alte emisiuni ce trateaza subiectul osteoporozei :

  • Osteoporoza - Interviu realizat cu prof. univ. dr. Daniel Popescu, directorul Policlinicii Serban Voda. Osteoporoza este o afectiune fiziologica, o boala a oaselor aparuta ca urmare a imbatranirii acestora. Dupa varsta de 30 ani, calciul ionic, cel care formeaza structura interna a osului incepe sa se indeparteze, sa iasa din os, conducand la rarefierea structurii de rezistenta a osului. Intr-un studiu efectuat in Bucuresti pe un esantion de 1000 de femei s-a demonstrat ca aceasta afectiune in Romania este cu 10 procente mai mare decat procentul prezent in Europa.
  • Osteoporoza I – Simptome, factori de risc, diagnostic si Osteoporoza II – Tratament si masuri generale - Interviuri realizate cu dr. Serghei Gorbacevski, medic specialist endocrinolog, GRAL Medical. Fractura in osteoporoza este o fractura de fragilitate (pe un os normal nu ar aparea), apare la efort minim si este deosebita de fracturile traumatice, cele cauzate de stres sau cele patologice. Fracturile sunt localizate la 3 nivele. Prima localizare este la antebrat. A doua localizare este cea vertebrala. A treia localizare este cea femurala. Exista 2 grupe de tratament: tratament nefarmacologic si farmacologic. Tratamentul nefarmacologic se bazeaza pe administrarea de vitamina D (in forma pura) si calciu (1200 mg de calciu pe zi si 400-800 unitati de vitamina D pe zi). Tratamentul farmacologic se bazeaza pe administrarea de estrogen si progesterol.
VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook