Arhivă pentru 05.2009

100 de ani de urologie în România – ROMURO 2009

20.05.2009

Asociaţia Română de Urologie organizează, între 27 şi 30 mai, la Romexpo, al XXV-lea Congres Naţional de Urologie – ROMURO 2009. Vor discuta despre „Aspecte clinico – terapeutice ale patologiei urologice”. Aha! Fix la asta vă pricepeţi şi voi cel mai bine. nu?

La congres vor fi prezente nume sonore din domeniul urologiei, în frunte cu prof. dr. Ioanel Sinescu, preşedintele Asociației Române de Urologie. Congresul, care e cel mai tare eveniment pentru urologii de la noi, va marca 100 de ani de la apariţia acestei specialităţi în România. O SUTĂ de ani – or şti şi ei un lucru sau două despre medicină, n`est pas?

Unii dintre cei mai buni medici din acest domeniu sunt români, iar priceperea şi dedicaţia lor este recunoscută la nivel internaţional. La ROMURO 2009, va fi prezent chiar secretarul general al Societăţii Europene de Urologie, Per-Anders Abrahamsson, pentru a-i felicita pe doctorii români, dar şi pentru a susţine o conferinţă pe tema “Ce ne rezervă viitorul?”. Adică, da, vin alţii să îi felicite pe ai noştri, că să dăm cu roşii după ei ne pricepem noi!

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Share on Facebook

Alergia la polen

13.05.2009

Alergia la polen este o problema importanta cu care ne confruntam de indata ce se incalzeste putin vremea. Acele mici ghemuri de puf care ne ataca de fiecare data cand iesim la o plimbare prin parc sau la un suc cu prietenii in aer liber pot produce reactii alergice, destul de periculoase, persoanelor sensibile.

Oricine poate simti simptomele alergiilor, de la copiii de 7-8 ani, pana la adultii de pana la 40 ani. Si pentru ca vei vrea cu siguranta sa stii sa previi sau sa tratezi alergia la polen, te las sa descoperi tratamentele din emisiunea de astazi sanatateatv.ro.

Cresterea in greutate este o alta problema pe care o observam intotdeauna vara, iar aceasta nu afecteaza doar femeile, ci si barbatii. Pe sanatateatv.ro, voi, barbatilor veti gasi sfaturi despre lupta cu kilogramele in plus. Ca sa iti poti arata corpul, atat de „bine pastrat” pe timpul iernii, trebuie sa faci si sacrificii. Desi stie cat de important este pentru voi acea „bauta” cu prietenii, iubita va fi foarte fericita daca vei alege salatele si legumele fierte preparate de ea.

Iar daca nu vrei ca stresul si efectele caldurosului anotimp sa se resimta pe propria piele iti propun cateva metode de a te relaxa dupa o zi plina, intr-o atmosfera spa, chiar acasa, refugiul fiecaruia dintre noi.

Mai multe informaţii despre sănătatea ta, în cel mai accesibil mod, şi mâine!

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Share on Facebook

Bebe Sănătos – află ce e mai bun pentru bebeluşul tău!

11.05.2009

Încă nu te-ai înscris la conferinţa Bebe Sănătos ? O mai poţi face doar săptămâna aceasta. Nu rata ocazia de a te întâlni cu medici de renume şi de a participa la discuţiile despre sănătatea şi îngrijirea corectă a bebeluşilor!

Copilul este totul pentru părinţii săi, iar noi ştim asta, de aceea organizăm această conferinţă cu înscrierea gratuită. Participă la “Bebe Sănătos” şi vei afla cum să iti faci copila;ul fericit şi cum să ai grijă de sănătatea lui.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 16 mai, începând cu ora 10 la Institutul Naţional de Statistică.

Tot ce trebuie să faci este să completezi  formularul de pe bebesanatos.ro sau să trimiţi un email pe adresa pr@sanatateamediagroup.ro, iar sâmbătă vei putea sta faţă în faţă cu cei mai mari specialişti ai momentului din domeniul pediatriei, al ginecologiei şi al psihologiei.

Vei primi informaţiile de care ai nevoie pentru a-ţi îngriji corect copilul, pentru a-i înţelege comportamentul şi a comunica bine cu el. Şi dacă mai ai alte nelămuriri, îi vei putea întreba personal pe specialişti despre problemele tale, ca mămică, sau cele ale copilului tău.

Dacă vrei ca bebluşul tău să fie fericit, vino la conferinta si învată şi tu, alături de celelalte mămici din România, in sesiuni interactive şi discuţii libere cum să ai şi tu un Bebe Sănătos.

Mai sunt doar câteva zile până la conferinţa! Te aşteptăm!

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 3.9/5 (4 votes cast)
Share on Facebook

Totul despre creşterea şi îngrijirea copilului tău – Conferinţa Bebe Sănătos

7.05.2009

Sâmbăta, 16 mai, începând cu ora 10, la Institutul Naţional de Statistică Bucureşti va avea loc Conferinţa Bebe Sănătos, eveniment care va reuni cei mai buni medici din domeniul ginecologiei, pediatriei, dar şi specialişti în psihologie. Participarea este gratuită.

Orice mămică cu copii mai mici de 2 ani sau viitoare mama care doreşte să se iniţieze în creşterea nou-născuţilor se poate înscrie, completând formularul specific  de pe site-ul evenimentului, www.bebesanatos.ro sau folosind adresa de e-mail pr@sanatateamediagroup.ro. Ultima dată a înscrierilor este 9 mai.

Va fi un workshop interactiv, în care, pe parcursul a 6 ore, persoanele participante vor putea pune întrebări specialiştilor despre vestimentaţia, alimentaţia, igiena dentară şi tratarea bolilor copiilor. Alte subiecte abordate vor fi contracepţia în perioada alăptării şi reluarea activităţii sexuale după naşterea copilului.

Puteţi profita, de asemenea, şi de târgul de produse de sănătate, unde puteţi găsi şi cumpăra cele mai bune produse necesare bebeluşilor.

Mai multe informaţii despre sănătatea ta, în cel mai accesibil mod, şi mâine!

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 3.5/5 (3 votes cast)
Share on Facebook