Arhivă pentru 03.2009

Importanţa contracepţiei la adolescenţi

28.03.2009

Mi se pare o idee bună ca adolescenţii să primească o educaţie sexuală facută cum trebuie, asta în cazul în care la 14 ani nu ştiu deja totul despre sex.

De ce e important? Păi, pentru că sexul e ca tăiatul lemnelor şi nu mă refer doar la faptul că te face să transpiri şi ca nu te mai ţine la bătrâneţe! E ca tăiatul lemnelor, în sensul că presupune şi un grad de risc, un copil nedorit fiind cea mai mică problemă, iar o boală venerică fiind ceva grav.

Atunci când iei prima dată un topor în mână trebuie să ţi se spună cum se foloseşte, altfel rişti să îţi dai cu el în picior. Sigur că mulţi nu primesc această instruire şi au noroc – dar de ce să lăsăm totul în voia hazardului?

Pentru că vârsta la care oamenii îşi încep viaţa sexuală e din ce în ce mai fragedă, e important ca adolescenţii să ştie suficiente despre contracepţie, beneficiile ei şi despre cum să se apere împotriva bolilor. În acest sens, astăzi pe SănătateaTV.ro a apărut un articol despre Importanţa contracepţiei la adolescenţi.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook

Vreau un tatuaj!

24.03.2009

Tatuajele sunt prea tari! Tot zic că îmi fac unul de vreo 2 ani sau aşa ceva. Luna viitoare, stai aşa să strâng nişte bani, dar nu acum, că vreau bilet la Depeche, nici acuma că merg la Moby şi aşa mai departe…

Unii zic că nu sunt aşa de scumpe, dar dacă vrei ceva ca lumea e mai bine să dai nişte bani în plus şi să fii sigur că nu păţeşti nimic. Da, ştiu că puşcăriaşii îşi fac tatuaje în cele mai dubioase condiţii şi n-au nimic, dar, ca sa vezi, nu toţi suntem puşcăriaşi, ca sa nu mai zic că nu toţi avem pielea la fel.

O colegă  a scris astăzi despre tatuaje şi citez “În urma realizării unui tatuaj, apar o serie de factori de risc care predispun la apariţia unor probleme de sănătate, cum ar fi malformaţiile congenitale, diabetul zaharat, obezitatea, bolile hematologice sau anemiile.”

Hopa, nu sună prea bine. Ca sa nu mai vorbesc de faptul evident că tatuarea poate provoca tot felul de infecţii, care de care mai draguţă. Desigur, mă îndoiesc că nişte tatuatori tari cum ar fi ăia de la Miami Ink sau alţii ca ei lucrează cu instrumente murdare ori substanţe de slabă calitate, dar dacă îţi faci un tatuaj la Grigore Seringă de la colţul blocului ai toate şansele să te trezeşti cu nişte probleme.

Oricum, sunt de părere că nu trebuie să fii nici medic, nici geniu ca să te prinzi că ar fi o idee rea ca un nene care a uitat să se spele pe mâini anul ăsta să îţi bage “cerneală” prin piele într-o locaţie medievală.

Până la urmă, atunci când îţi faci un tatuaj, ai de ales – dai banii unui tatuator bun şi eşti OK sau dai mai tarziu bani doctorului ca să te aducă la stadiul de OK. Eu aleg să mai strâng bani până să îl pot face cum trebuie.

Cât despre cei care doresc un tatuaj ca să acopere vreun semn de pe corp sau ceva de care nu sunt mulţumiţi, eu aş zice ca înainte să vă faceţi un desen care s-ar putea să nu vă mai placă peste câţiva ani, mai bine discutaţi cu un medic chirurg estetician

Pe final, iată cum e făcut un tatuaj profesionist:

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (5 votes cast)
Share on Facebook