Tulburări de alimentaţie şi greutate – bulimia şi anorexia

26.06.2008 prin admin Lasă un raspuns »

Potrivit datelor Asociaţiei Medicale Europene, din 10.000 de persoane, 8,5 suferă de bulimie, 6 de anorexie, iar dintre pacienţii diagnosticaţi cu anorexie, 3 au şi episoade de bulimie. Aceste tulburări de alimentaţie se înregistrează cu precădere în adolescenţă, la tinerele femei extrem de preocupate de aspectul lor fizic. De la dietele ţinute cu regularitate şi exerciţiile fizice epuizante până la anorexia nervosa sau bulimia nervosa nu este decât un singur pas, făcut deseori de persoanele aflate într-o perioadă marcată de incertitudini.

Pot exista anumiţi marcheri biologici care, pe fondul vulnerabilităţii intrafamiliale să ducă la tulburări de alimentaţie, îndeosebi în cazul anorexiei nervosa. Predispoziţia pentru dezvoltarea acestor tipuri de tulburări poate fi transmisă genetic, cu amendamentul că nu vorbim despre o cauzalitate directă, ci mai degrabă de una circumstanţială, instalarea anorexiei sau bulimiei fiind de obicei asociată anxietăţii ori tulburărilor depresive. Mass-media pot alcătui în egală măsură o cauză psiho-socială, impactul modei, impunerea unui ideal feminin şi promovarea unui anumit rol al femeii în societate contribuind la dezvoltarea tulburărilor de alimentaţie la tinerele femei.

Cei mai importanţi factori de risc sunt însă cei psihologici, motiv pentru care tulburările de alimentaţie sunt subsumate tulburărilor psihosomatice, ceea ce înseamnă că manifestările de ordin psihic sunt strâns legate de cele somatice. Spre exemplu, de curând s-a remarcat la generaţiile noi o potenţială transmitere psihologică de la mamă la fiică a acestor tulburări, mai ales în cazurile în care obsesivitatea manifestată de mamă vizazi de siluetă este prezentă şi la fiică. La generaţiile vechi, afirmă psihologul, tulburările de alimentaţie pot surveni ca urmare a valorizării tradiţiilor familiale prin intermediul alimentaţiei.

De cele mai multe ori anorexia nervosa şi bulimia nervosă coexistă cu depresia şi cu tulburările afective (despărţiri, eşecuri, moartea cuiva apropiat). Acestea debutează împreună, iar mare parte dintre simptome sunt similare, ceea ce impune un diagnostic cât mai riguros.
Vârsta la care apar de obicei aceste tulburări este de 11 – 13 ani, în cazul anorexiei nervosa, manifestarea atingând apogeul la 12 – 14 ani. În cazul bulimiei, apogeul este atins în jurul vârstei de 16 ani, însă există şi femei de 20 – 30 de ani care maschează (cu succes) această tulburare.

Spre deosebire de anorectice, care se definesc doar prin siluetă şi transformă slăbitul în scop unic al vieţii şi principală prioritate, bulimicele sunt de obicei femei de carieră, inteligente şi competitive, punând pe acelaşi plan investiţia în carieră şi cea în siluetă.

Un risc major îl constituie şi dietele restrictive ţinute cu regularitate. Bulimia nervosa, spre exemplu, debutează după o istorie de diete şi este strâns legată de acest comportament alimentar. Un risc pe care multe dintre paciente nu îl cunosc este acela că dietele repetate duc în timp la mari dificultăţi de a pierde în greutate şi de a ajunge la o greutate normală, ceea ce înseamnă că silueta noastră are de suferit pe termen lung. De asemenea, modificările biologice şi endocrine semnificative care au loc în corpul unei anorectice se agravează, iar în timp duc la numeroase complicaţii, cum ar fi cele cardiovasculare, gastrointestinale, renale sau cele ale sistemului osos (osteoporoza este doar un exemplu). Cel mai mare risc la care se supun bulimicele îl reprezintă pierderea de potasiu, prin vomismente repetate, care le poate fi letală.
Raţionamentul care stă la baza tulburărilor de alimentaţie este următorul: pentru că mass-media promovează femei suple şi atrăgătoare, pacienta consideră că nu poate fi atrăgătoare decât dacă este suplă, iar dacă nu reuşeşte să fie suplă, devine nefericită. Pentru o persoană care suferă de astfel de tulburări de alimentaţie, obsesia supleţei este sinonimă cu şansele în viaţă şi cu competitivitatea.

Durata tulburării este esenţială în garantarea eficacităţii tratamentului, deoarece există un prag de 3 – 4 ani după care dificultăţile de vindecare cresc, fără a mai menţiona faptul că o anorexie ce durează mai mult de 4 ani poate avea consecinţe somatice grave. Primele simptome ale anorexiei nervosa sunt pierderea semnificativă în greutate, obsesivitatea asociată refuzului alimentar şi amenoreea, adică absenţa a trei cicluri menstruale consecutive. Ceea ce este mai grav este că pacienta ignoră cu obstinenţă avertizările specialiştilor şi nu acceptă ideea că se supune unor reale riscuri somatice. Pe de altă parte, bulimia se manifestă prin episoade de vomismente cu o anumită frecvenţă, printr-o stimă de sine definită în funcţie de siluetă şi comportamente compensatorii – acestea sunt deseori trecute cu vedere, luându-se în calcul doar abuzul de laxative sau diuretice, însă tot în această categorie se încadrează şi dietele frecvente, exerciţiul fizic exagerat, clismele, masajele anticelulitice.

Pentru a putea pune un diagnostic competent şi a stabili cele mai eficiente direcţii de tratament, psihologul clinician recurge la un interviu clinic structurat care urmăreşte să stabilească frecvenţa, durata şi intensitatea comportamentului, imaginea de sine şi greutatea corporală. De cele mai multe ori, pentru a garanta un diagnostic cât mai riguros, psihologul clinician colaborează cu un medic endocrinolog, ale cărui competenţe sunt esenţiale atât pentru diagnosticare, cât şi pentru monitorizarea pe întreaga durată a tratamentului.

Datele de eficacitate, studiile de specialitate şi experienţa clinică confirmă psihoterapia, prin programele cognitiv comportamentale, ca metodă – princeps de tratament a tulburărilor de alimentaţie. Aceasta urmăreşte în primă fază să structureze un program alimentar, axându-se pe numărul de mese şi nu pe calcularea caloriilor: scopul este acela de a educa pacientele să mănânce sănătos şi să privească masa ca pe un ritual benefic alături de prieteni şi familie. În cea de-a doua fază a programului se trece la o re-evaluare a vieţii, punându-se accent pe rezolvarea de probleme, altfel decât prin apelarea la diete din ce în ce mai drastice. La fel de eficientă se dovedeşte şi terapia interpersonală, deoarece pacientele se află de obicei la vârsta la care sunt extrem de interesate de relaţiile interpersonale şi pot astfel compensa frustrările din domeniul siluetei şi alimentaţiei. De asemenea, în cazurile în care tulburările de alimentaţie apar pe fondul unei depresii, psihologul poate prescrie antidepresive, la fel şi în cazurile mai grave – însă această formă de tratament este negociată cu pacientul în timpul şedinţelor de psihoterapie.

Tinerele trebuie să reducă din diete, chiar dacă nu sunt foarte suple şi să ceară sfatul unui psiholog dacă simt că au pierdut controlul asupra dietelor. De asemenea, le este recomandat să mănânce la ore regulate, fără să facă excese şi să-şi impună un program alimentar de 4 – 5 gustări pe zi la intervale de maxim 4 – 5 ore.

VEZI VIDEO – Partea I şi partea II a emisiunii „Tulburările de alimentaţie şi de greutate”
Interviu realizat cu conf. univ. dr. Oltea Joja, psiholog clinician la Institutul C.I. Parhon.
Emisiunea poate fi urmărită la Categoria Alimentaţie.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Share on Facebook
Publicitate

Comentariile sunt inchise.