Arhivă pentru 10.2008

Un an de SănătateaTV!

10.10.2008

SănătateaTV a împlinit 1 an! Ce am făcut noi în aceste ultime 365 de zile? Am devenit cea mai importantă sursă de informare online din domeniul sănătăţii, am realizat şi difuzat emisiuni medicale cu cei mai buni medici specialişti şi am transmis cele mai importante ştiri medicale ale zilei.

Pentru vizitatorii noştri care vor să afle mai multe despre un anumit tratament sau despre o anumită afecţiune am pus la dispoziţie rubrica de Ghid Terapeutic. Pentru vizitatorii care s-au confruntat sau se confruntă cu o anumită problemă medicală şi nu au curajul să întrebe încă medicul specialist, le-am dedicat rubrica de Sfaturi Medicale.

De curând, toţi cei interesaţi de frumuseţe, de relaţia de cuplu, de problemele pe care le întâmpină părinţii în îngrijirea copiilor sau de ultimele tratamente naturiste au pe site o secţiune de „Pagini Speciale”. De ce? Pentru că suntem atenţi la ceea ce îi interesează pe vizitatorii noştri şi pentru că vrem să le fim alături pentru a avea o viaţă sănătoasă.

Am lansat săptămâna aceasta site-ul www.operatie-estetica.ro, site coordonat de Dr. Cristian Niţescu, pentru vizitatoarele noastre care fie ne-au cerut recomandări, fie ne-au solicitat mai multe informaţii despre chirurgia estetică.

Ce facem acum? Încercăm să consolidăm o echipă creativă şi plină de entuziasm pentru o televiziune dinamică, în permanenţă conectată la pulsul vieţii medicale din România. Încercăm să le oferim celor peste 30.000 de vizitatori unici toate informaţiile de care au nevoie din domeniul sănătăţii şi să îi ajutăm să ţină departe toate problemele medicale. De aceea, credem că orice click pe www.sanatateatv.ro e o investiţie în sănătatea proprie!

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Share on Facebook

Tehnologie revoluţionară de diagnosticare precoce a cancerului

7.10.2008

SĂNĂTATEA TV difuzează o emisiune despre modalitatea de diagnosticare precoce a cancerului cu ajutorul unui aparat medical de ultimă generaţie. Emisiunea este transmisă în cadrul rubricii de „Diagnostic” şi prezintă în detaliu maniera în care cancerul poate fi depistat la timp.

Emisiunea evidenţiază rolul vital al noului sistem de diagnosticare ce face posibilă depistarea cancerului chiar înainte ca efectele acestei boli grave să devină vizibile. Pacienţii pot vedea în detaliu cum funcţionează acest sistem, cum se desfăşoară şedinţa de diagnosticare, ce proceduri implică aceasta şi mai ales, maniera în care sunt detectate eventualele nereguli din organism.

Datorită abilităţii acestei tehnologii de a combina fotografia computerizată obişnuită cu tomografia cu emisie de pozitroni, a devenit posibilă semnalarea maladiei cu mult timp înaintea manifestării oricărui simptom.

Aparatul revoluţionar utilizat de medicii specialişti de la Oradea, este capabil să analizeze în detaliu raportul anatomic al organelor, caracteristica funcţională a ţesuturilor, chiar şi leziunile de câţiva milimetri care pot indica prezenţa cancerului.

Scanarea de tip PET/CT are avantajul de a evidenţia toate aspectele bolilor oncologice de la localizare până la stadializarea bolii şi determinarea eficienţei tratamentului curent. Examinarea PET/CT conferă aşadar o şansă unică bolnavului de a se vindeca, dar şi o mai mare siguranţă diagnosticului stabilit de medic. Aparatul se află în posesia Centrului Privat de Diagnosticare Pozitron-Diagnosztika PET/CT de la Oradea.

Înainte de înfiinţarea acestui centru, pacienţii români erau trimişi la Budapesta pentru investigaţii care să releve posibilitatea instalării unei boli canceroase în organism. Deşi astfel de teste reprezintă o rutină pentru bolnavii din străinătate, în ţara noastră nu au existat până acum metode de diagnosticare la fel de eficiente, astfel că lunar, peste 30-40 de pacienţi români suspecţi de cancer se îndreptau spre Budapesta pentru a efectua testul de diagnostic.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 4.3/5 (4 votes cast)
Share on Facebook

Lansarea celui mai complex site de chirurgie estetică

7.10.2008

SănătateaTV a lansat astăzi cel mai complex site de chirurgie estetică din România – www.operatie-estetica.ro.

Site-ul coordonat de Dr. Cristian Niţescu nu reprezintă un simplu portal informativ, ci este un mijloc foarte eficient de a comunica direct cu doctorul estetician şi de a afla chiar de la sursă ce implică o operaţie estetică.

Din orice raţiuni ar fi realizată, o operaţie estetică implică întotdeauna o decizie foarte greu de luat. Printr-un dialog constant cu medicul, pacientul are posibilitatea de a afla toate detaliile legate de intervenţia chirurgicală şi de a lua astfel o decizie sigură, bine fundamentată.

Mai mult decât atât, www.operatie-estetica.ro cuprinde o secţiune de întrebări frecvente despre aceste proceduri care au rolul de a clarifica într-o manieră concisă şi accesibilă probleme legate de riscurile unei operaţii estetice, ce înseamnă o mărire de sâni, care sunt contraindicaţiile diverselor intervenţii sau cum se pot pregăti pacienţii pentru operaţie.

Pe site va fi disponibil şi blogul Dr. Cristian Niţescu, primul blog de chirurgie estetică din România, unde vizitatorii pot să iniţieze un dialog cu medicul specialist despre operaţiile estetice şi unde pot afla toate informaţiile de care au nevoie în legătură cu acestea direct de la cel care efectuează intervenţiile.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Share on Facebook