Arhivă pentru 11.07.2008

Vegetarianism. Beneficii şi riscuri

11.07.2008

Dieta vegetariană este pentru majoritatea oamenilor o schimbare temporară în meniul zilnic, dar pentru unii oameni dieta vegetariană este un stil de viaţă.

Vegetarianismul este un termen general, care reuneşte mai multe tipuri de regim. Ceea ce e comun şi foarte cunoscut este că vegetarienii sunt acele persoane care refuză să mănânce carne. Motivele sunt multiple: etică, religie, stil de viaţă, sănătate, modă, respectul faţă de viaţa animalelor, criza alimentară globală, Prin dieta vegetariană se înţelege, în general, consumul de cereale, oleaginoase, multe fructe şi legume.

Regimurile vegetariene pot fi împărţite în 5 categorii:

1. Regimul vegetarian: este vegetarianismul împins la extrem, fiind eliminate toate produsele de origine animală, este regimul vegetal pur. Proteinele sunt de origine vegetală, aduse în alimentaţie prin consumul de mazăre, năut, fasole, dar şi legume verzi, fructe şi uleiuri vegetale, cereale, legume şi fructe uscate. Vegetalianismul este foarte drastic, nepermiţând consumarea niciunui aliment provenit de la animale, inclusiv mierea, gelatina sau praful de ouă de la spaghete. Vegetalianismul sau veganismul este adoptat de către cei care acuză exploatarea animalelor şi deci se interzice, de asemenea, purtarea oricărui produs care are provenienţă animală: încălţăminte, haine din lână sau piele. Veganii nu cumpară nici produse cosmetice care conţin ingrediente testate pe animale.

2. Regimul ovo-lacto-vegetarian: nu se pot consuma produse animale în afară de ouă, lapte, brânză şi alte produse lactate. Aceasta este cea mai întâlnită formă de vegetarianism în Europa şi America.

3. Regimul lacto-vegetarian: la fel ca şi în regimul de mai sus, nu se pot consuma produse animale, dar nici ouă, ci doar vegetale şi produse lactate. Aceasta formă de vegetarianism este foarte răspândita în India.

4. Regimul ovo-vegetarian: pe lângă vegetale se consumă şi ouă, dar fară alte produse din carne sau de origine animală ca lactatele.

5. Regimul pesco-vegetarian: nu se consumă carne, numai vegetale, produse de origine animală (ouă, lactate) şi peşte.

Aceste regimuri sunt unele destul de dezechilibrate, dar cel mai periculos este departe cel vegetarian, pentru că organismul este total lipsit de proteine de calitate superioară, cum sunt cele animale. Toate aceste regimuri antrenează carenţe importante de vitamina D, B12, calciu, fier, iod, zinc, ale căror repercusiuni sunt diminuarea masei musculare, oboseală, crampe musculare, insomnii.

Proteinele sunt indispensabile organismului nostru, iar principalele surse de proteine rămân carnea şi peştele. Există şi proteine vegetale care pot compensa în parte absenţa cărnii. Dar proteinele vegetale sunt mult mai sărace sau nu conţin deloc aminoacizi esenţiali, deosebit de importanţi pentru organism. Singurii aliaţi ai vegetarienilor care permit acumularea de proteine sunt produsele lactate şi derivaţii de cereale (pâine, făină, paste, orez, griş), ouăle, legumele uscate (fasolea uscată şi mazărea).

În ceea ce priveşte fierul, e adevarat că alimentul cel mai bogat în fier este carnea rosie, însă se găseşte şi în unele vegetale precum seminţe de soia şi cereale. Problema dietei vegetariene apare mai degrabă la depozitarea fierului. Dietele vegetariene conţin în mod tipic nivel de fier similar cu cele non-vegetariene, dar acestea au biovalabilitate scăzută faţă de fierul din surse de carne. Fierul din vegetale se absoarbe şi se metabolizează mai greu decât cel din carne. Pentru a remedia cât de cât acest neajuns, trebuie să se consume alimente bogate în vitamina C (cereale, lapte de soia, spanac, seminţe de susan, broccoli).
Singurul avantaj pe care aceste regimuri îl au, născute din dorinţa de a mânca sănătos şi a preveni diferite boli, este că diminuează riscul apariţiei unor afecţiuni precum hipercolesterolemia, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială şi cancerul de colon. Dietele vegetariene vestice sunt, în mod tipic, crescute în carotenoide, dar relativ scăzute în acizi graşi şi vitamina B12. Deoarece această vitamină se regăseşte în principal în carne, lactate şi ouă, “veganii” trebuie să o ia din alte surse, precum suplimentele alimentare sau cereale cu adaos de vitamine. Lipsa vitaminei B12 poate duce la afecţiuni ireversibile ale sistemului nervos.

Vegetarienii stricţi pot avea insuficienţă de vitamina B şi calciu dacă nu mănâncă destule alimente precum verdeţuri, plante frunzose sau tofu. Nivele crescute de fibră, acid folic, vitamina C şi E, şi magneziu, precum şi consumul scăzut de grăsimi saturate sunt toate beneficii ale dietei vegetariene. Vegetarienii au un nivel mai mic al colesterolului decât cei care mănâncă carne, iar bolile de inimă nu sunt răspândite în acelaşi grad printre vegetarieni.

Dietele vegetariene contribuie la ameliorarea sănătăţii diabeticilor, este concluzia unui studiu american. Diabeticii care au o dietă lipsită de produse pe bază de carne şi lactate slăbesc, iar nivelul de zahăr din sânge scade.
Un alt motiv invocat de vegetarieni este faptul că animalelor din fermele industriale le sunt administraţi hormoni de creştere pentru a spori producţia. Acesti hormoni ajung apoi în organismul consumatorului, pe lângă alte substanţe chimice precum acidul uric ori antibioticele.
Datorită uşurintei traiectului alimentar şi a eliminării toxinelor conţinute în produsele de origine animală, vegetarienii obosesc mai puţin, sunt capabili de efort mai susţinut, dorm mai uşor.

Pe de altă parte, de curând, subiectul vegetarianismului a fost extrem de dezbătut şi controversat. Cazul unei fetiţe de 12 ani, adeptă a vegetarianismului extrem, a fost internată, în Scoţia, pentru rahitism. Rahitismul, o boală care duce la curbarea coloanei şi la fracturi osoase, este cauzat de lipsa de vitamina D. Vitamina D are un rol esenţial în dezvoltarea sistemului osos la copii. Uleiul de peşte este o sursă foarte bună de vitamina D, însa vegetarienii extremi o pot obţine doar din cereale cu adaos de vitamine sau din margarină, ceea ce nu este deloc suficient.

Regimurile vegetariene nu sunt recomandate pentru copiii care nu au trecut de pubertate. Trebuie să aştepte să se dezvolte fizic şi abia apoi să decidă dacă vor să adopte acest stil de viaţă sau nu. Pentru a se dezvolta, muşchii au nevoie de proteine din peşte, pui sau vită slabă, iar scheletul are nevoie de calciu.

Un alt caz a fost constatat de medicii francezi în urma decesului unei fetite de 11 luni, ai cărei părinţi erau vegetarieni. Cauza decesului a fost stabilită imediat: malnutriţia. Fetiţa cântarea doar 5,7 kilograme, faţă de opt kilograme greutatea normală pentru un copil de 11 luni. Regimul vegetarian nu este deloc recomandat femeii gravide, aceasta are nevoie de o dietă cât mai echilibrată, cu produse din absolut toate grupele alimentare, pentru ca organismul ei să-şi ia toate nutrientele necesare creşterii şi dezvoltării unui copil sănătos. Acelaşi raţionament se aplică şi în cazul mamelor vegetariene care alaptează. Copiii sunt foarte vulnerabili la deficienţele nutriţionale.

Conform The Independent, o treime dintre vegani prezintă un nivel foarte scăzut al vitaminei B12, riscând afecţiuni ale coloanei vertebrale sau ale inimii. Mamele “vegane” care nu iau vitamina B12 pot cauza sugarului afecţiuni cerebrale. Lipsa laptelui, deci a calciului, cauzează oase fragile şi fracturi, însă “veganii” pot apela la alte surse de calciu precum laptele din soia.

Sfatul nostru este să vă informaţi foarte bine asupra beneficiilor şi riscurilor dietei vegetariene înainte să adoptaţi acest stil de viaţă. Motivaţia trebuie să fie solidă, şi este crucial să ştii cum să combini felurile de mâncare, astfel încat să beneficiezi de toţi nutrienţii necesari unei bune funţionări a organismului.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook

Soluţii pentru mătreaţă

11.07.2008

Suntem în plină vară, părul se poartă cât mai liber şi îngrijit cu produse speciale cu filtru UV. Îţi doreşti să te bucuri de noile achiziţii în materie de produse de păr, să le asortezi la ţinutele legere de vară, la costumul de baie, la ochelarii de soare. Din păcate, pielea capului tău este sensibilă, mătreaţa te impiedică să fii foarte creativă cu părul tău şi să îl porţi aşa cum vrei, bucurându-te cum ar trebui de razele soarelui şi adierea vântului prin el.

Mătreaţa în cele mai simple forme nu este decât o descuamare a celulelor moarte ale pielii scalpului. Exfolierea normală este asimptomatică şi aproape nesesizabilă, doar în cazurile în care părul este murdar. Formele vizibile ale dermatitei seboreice (denumire medicală pentru mătreaţă) sunt întreţinute de prezenţa unei ciuperci numite Pityrosporum ovale, întalnită în sebumul produs de scalp. Din momentul în care mătreaţa devine vizibilă şi provoacă iritaţii sau mâncărime aceasta trebuie tratată.

Din punct de vedere medical, există două forme de mătreaţă: uscată şi grasă. Cea uscată apare îndeosebi iarna şi este mai frecvent întâlnită. Se caracterizează prin scuame mici, care se desprind uşor şi sunt inestetice. Mătreaţa grasă provoacă iritaţii, specifică scalpului seboreic şi provoacă iritaţii, apare în sezonul cald. Se caracterizează prin scuame mari, greu de îndepărtat.

Dermatita seboreică este o boală cronică pe care medicii specialişti o încadrează în grupul dermatozelor, apărând pe un teren familial predispotant, sub influenţa anumitor factori care ţin de propria noastră stare de sănătate-cum ar fi cei endogeni şi cei etogeni. Se poate clasifica în funcţie de vârsta la care apare, putând surveni atât la adulţi, cât şi la sugari. Dermatita seboreică din jurul capului (scalpului) este cunoscută şi sub numele de pitiriatis-mătreaţa. Dermatitele pot apărea la nivelul feţei, la nivelul trunchiului, în zona presternala şi zona interscapulovertebrală. Se localizează pe arii bogate în glande sebacee, în funcţie de aceste zone topografice având anumite aspecte clinice.
Zonele cel mai frecvente afectate de dermatită seboreica sunt zonele centrofaciale-fruntea, jumătatea mediană a frunţii, porţiunea sprâncenelor-zona interspraâncenoasă, zona periorală şi scalpul.

Şamponul medicinal se foloseşte de două ori pe săptămână, timp de două luni. Dacă în timpul tratamentului nu se observă nicio ameliorare, se administrează tratament local pe bază de soluţie cu cortizon, reductor de oxigen sau soluţii antimicotice, eliberate cu reţetă medicală.
Tratatele medicale afirmă că dermatita seboreică este mai frecventă la bărbaţi decât la femei cu toate că în stare clinici se adresează mai degrabă femeile-afecţiunea se manifestă cu 2-3% mai mult la bărbaţi.

Tratamentele sunt de obicei locale, însă în cazul acut se prescriu şi tratamente medicamentose orale cu derivaţi antimicotici. Tratamentul formelor clinice de mătreaţă se bazează în primul rând pe antimicotice active: bifonazol cremă, piritionat de zinc, piroctone olamine, gudron sau sulfură de seleniu. Şampoanele, cremele sunt recomandate odată ce este evaluată starea pacientului şi se face un examen alergologic. Suplimentele nutritive pe bază de zinc şi seleniu sunt recomandate pentru tratarea mătreţii, deoarece intervin în scăderea secreţiei de sebuum. Produsele de styling-fixativ, ceara, gelul şi spuma de păr determină îngrăşarea scalpului şi au acţiune iritantă, motive pentru care e bine să le evitaţi.

Cât de des ar trebui să vă spălaţi pe cap? Răspunsul este relativ, deoarece există produse care sunt concepute pentru spălarea zilnică a părului, în timp ce altele vor fi folosite de 2-3 ori pe săptămână. Citiţi cu atenţie instrucţiunile de utilizare şi respectaţi-le cu stricteţe.
Factorii declanşatori ai mătreţii sunt: secreţia excesivă de substanţă grasă a scalpului, microorganismele fungice (în special Malassezia globosa, care există în mod normal pe pielea capului, dar şi pe faţă şi în zonele pielii cu multe glande sebacee. În mătreaţă, această ciupercă se înmulţeşte considerabil şi poate determina multiplicarea mai rapidă a celulelor pielii capului şi apariţia peliculelor), predispoziţia individuală, o reacţie alergică la unele produse cosmetice (toleranţa personală este definitorie, dar reacţia alergică poate fi declanşată şi de ingredienţii anti-mătreaţă din aceste produse), alţi factori precum regim alimentar deficitar şi dezechilibre hormonale.

Printre tratamentele naturiste împotriva mătreţii se regăsesc seminţele de cimbrişor. Se lasă la înmuiat peste noapte, se pasează şi se aplică pasta la rădăcina părului. Se lasă să acţioneze 20 minute, apoi se îndepărtează cu şampon. Se repetă de două ori pe săptămână. O altă metodă este amestecarea sucului unei jumătăţi de lămâie cu două linguriţe de ulei de măsline sau migdale. Se masează pielea capului şi se clăteşte din abundenţă.

Una dintre cele mai eficiente căi de a înlătura matreaţa este să folosiţi un amestec de oţet şi apă pe pielea capului. Amestecaţi 2 linguriţe de oţet şi 6 linguriţe de apă, după care aplicaţi pe pielea capului noaptea, înainte de culcare. Ţineţi capul înfăşurat într-un prosop peste noapte. Dimineaţa clătiţi iar capul cu oţet şi apă.

Pentru prevenirea formării de mătreaţă sunt indicate frecţiile pielii capului cu infuzie din frunze de castan (60 g la un litru de apă), cu decoct din coji mărunţite de stejar şi de plop (30 g din fiecare la 1 l de apă; se fierbe 20 min, fără acoperirea vasului) sau cu ulei de ricin.

Un alt preparat împotriva mătreţii este maceratul de urzici. În 500 ml oţet de mere se pune un pumn de frunze de urzici proaspete, care se lasă la macerat timp două săptămâni. Lichidul se “trage” apoi în sticluţe prevăzute cu dop. Se îmbibă un tampon de vată cu acest amestec şi se freacă puternic rădăcina părului, de doua ori pe săptămână.

Decoct din 3-4 linguri rădăcină de brustur pulbere, 3-4 linguri frunze de mesteacăn marunţite şi o lingură de oţet la un litru de apă; se fierb 20 minute; se ia de pe foc şi se lasă decoctul acoperit 30 minute pentru a se răci; se strecoară; se fac frecţii locale după ce în prealabil pielea capului a fost spalată cu apă caldă şi săpun. Previne căderea părului şi îi stimuleaza creşterea. Combate seboreea şi mătreaţa.
Mască preparată din două gălbenuşuri, o lingură de ulei de ricin şi una de alcool medicinal. Se masează rădăcina firului de păr o dată pe săptămână şi se clăteşte.

Se mai poate prepara o mască din iaurt şi zeamă de lămâie. Se freacă bine două linguri de iaurt cu două linguriţe de suc proaspăt de lămâie, se aplică la rădăcina părului şi se masează bine scalpul. Se acoperă capul şi după 30 de minute se spală părul cu şampon.

Mituri despre mătreaţă:
• Numai un scalp deshidratat este predispus apariţiei mătreţii. Fals. Aceasta poate apărea indiferent de tipul de piele sau de cel al firului de păr.
• Este transmisibilă prin împrumutarea piptenului, pernei. Fals.
• Stresul poate fi o cauză frecventă. Acesta o agravează, dar nu o generează.
• Igiena precară provoacă şi favorizează apriţia mătreţii. Există factori ce nu pot fi controlaţi chiar dacă igiena este riguroasă.
• Mătreaţa dispare de la sine. Fals. Aceasta trebuie tratată imediat. Nu doar pentru că este inestetică, ci şi din cauză că se poate asocia în timp cu o altă afecţiune.
• Dacă folosesc mai multe persoane aceeaşi perie de păr, mătreaţa se poate transmite. Adevărat: Mătreaţa se poate transmite foarte uşor dacă mai multe persoane folosesc aceeaşi perie de păr sau aceleaşi instrumente de coafat.
• Matreaţa este contagioasă. Malassezia se găseşte pe scalpul fiecăruia dintre noi. Uneori aceasta devine hiper-activă, generând mâncărimi şi apariţia mătreţei. Studiile clinice au arătat că peste 90% din persoanele care cred că au pielea capului uscată au, în realitate, mătreaţă.
• “Fulgii” de mătreaţă reprezintă singurul simptom al mătreţei. “Fulgii” de mătreaţă, senzaţia de mâncărime, iritaţiile şi senzaţia de piele a capului uscată sunt toate simptome asociate mătreţii.
• Şampoanele antimătreaţă decolorează părul şi chiar degradează părul vopsit. Şampoanele antimătreaţă ce conţin piritionat de zinc nu afectează parul vopsit mai mult decat şampoanele cosmetice. Pot fi folosite zilnic pentru orice tip de păr (inclusiv pentru păr vopsit sau tratat cu soluţie de permanent).

VEZI VIDEO: Emisiunea Dermatita seboreică , interviu realizat cu dr. Alice Solomon, medic specialist dermato-venerolog, GRAL Medical. Emisiunea se regaseste la Categoria Dermatologie.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Share on Facebook

Pilates – Echilibru, control, respiraţie, calitate

11.07.2008

Echilibru, control, respiraţie, calitate. Acestea sunt principiile Pilates, iar elementele de bază apropie Pilates de yoga. Pilates combină exerciţiile pentru streching cu cele pentru o respiraţie adecvată şi menţinerea echilibrului. În yoga, poziţiile sunt fixe, muşchii dezvoltându-se prin forţarea de a te menţine în aceeaşi poziţie timp îndelungat. La Pilates nimic nu e static, mişcările sunt lente, se succed în ritm constant.

Joseph Hubertus Pilates este inventatorul faimoaselor exercitii Pilates care au devenit o modă şi o metodă care a demontrat rezultate excepţionale. Exerciţiile au fost create cu scopul de a reprezenta un program de recuperare fizică pentru soldaţii răniţi în Primul Război Mondial. Au fost puse la punct o serie de tehnici menite să sporească controlul şi tonifierea unor muşchi cheie precum cei ai abdomenului inferior şi ai spatelui. Se susţine ideea unităţii între minte şi materie, individul să se mişte cu eficienţă, echilibru, punându-se accentul pe concentrare şi corectarea slăbiciunilor. Se obţin beneficii atât la nivelul corpului, prin scăderea în greutate, tonifiere musculară, creşterea flexibilităţii şi coordonării corpului, cât şi la nivel psihic, gândire liberă, concentrare, stăpânire şi atitudine pozitivă.

La baza tehnicii Pilates stau opt principii fundamentale: concentrare, respiraţia, precizia, energia, centrul de gravitaţie, controlul, armonia mişcărilor şi relaxarea. Metoda Pilates dezvoltă armonia trupului, îmbunătăţeşte starea de bine a organismului şi tonifică întreaga musculatură.

Exerciţiile Pilates sunt uşor de efectuat, se pot practica şia acasă, nu necesită echipament special (decât o salteluţă, un tricou de bumbac, o pereche de pantaloni lejeri), iar după două săptămâni de exerciţiu timp de 10 minute pe zi rezultatele apar. Pilates nu pune accent pe cantitate, ci pe calitate.

Exerciţiile trebuie executate cât mai lent, cu accent pe conştientizarea tuturor mişcărilor şi a respiraţiei. Nu se pune accent pe cantitate, ci pe calitate, deci nu e nevoie sa îţi dai sufletul pe saltea. Nu uitaţi poziţia corectă din care trebuie să lucraţi: spatele şi abdomenul usor încordate, umerii relaxaţi, bazinul uşor către faţă.
Unul dintre principiile de bază în Pilates este tehnica specială a respiraţiei, care are ca scop circulaţia sângelui printr-o oxigenare adecvată, care se realizează prin inspiraţie şi expiraţie. Expiraţia forţată este cheia inspiraţiei totale. Mişcările sunt lente, controlate, astfel se permite izolarea zonei vizate. Ritmul reaspiraţiei trebuie să fie constant, întotdeauna corelat cu mişcarea. Trebuie să vă concentraţi pe a umple cu aer partea de jos a plămânilor, astfel încât să ne putem întinde muşchii fără a restricţiona cantitatea de oxigen primită de organism.

Regula de bază este să expiri la partea cea mai dificilă a exerciţiului (când depui efort) şi să inspiri în momentul în care te relaxezi.
Prin aceste exerciţii creşte flexibilitatea corpului, se dezvoltă musculatura abdominală şi pelviană, cu rezultate benefice chiar şi asupra vieţii sexuale, iar dacă sunt practicate regulat, mişcarile Pilates măresc capacitatea pulmonară şi au efecte pozitive asupra circulaţiei sângelui în corp.
Pilates a numit muşchii din centrul corpului (muşchii abdominali, spate, coapse şi fese) „the powerhouse”. Toată energia necesară exerciţiilor Pilates vine din „centrul puterii-nucleul” către extremităţi. Importante sunt menţinerea stabilităţii bazinului, poziţia cervicală, activarea musculaturii interne abdominale şi menţinerea dreaptă a coloanei vertebrale. Pentru prima dată, veţi începe cu exersarea grupelor de muşchi mici şi nu trebuie să repetaţi de mai mult de zece ori aceeaşi mişcare.

Exerciţiile pentru zona abdominală se execută cu spatele şi abdomenul bine încordate. Veţi alterna mereu repetări scurte şi rapide cu mişcări lente şi concentrate. Spatele trebuie menţinut drept şi bărbia scoasă din piept pentru a respira corect. Exerciţiile pentru picioare şi zona pelviană trebuie executate întotdeauna cu fesele uşor încordate. Veţi menţine astfel coloana vertebrală într-o poziţie neutră.
Pilates nu implică o uzare a articulaţiilor, exerciţiile sunt special create pentru a fi sigure şi eficiente. Este o metodă care poate fi practicată la orice vârstă, la sală sau chiar şi în intimitatea propriei locuinţe. Pilates abordează un tip de mişcare soft, fiind recomandabil şi persoanelor care nu fac faţă unor exerciţii ce presupun o rezistenţă a organismului mai mare. Pilates conţine atât exerciţii care se execută la sol, cât şi elemente ce presupun folosirea unor instrumente, cum ar fi mingiuţe, bare, benzi elastice, gantere pe care le utilizaţi când practicaţi Pilates la sală mai ales. Acasă, aceste instrumente pentru Pilates pot fi înlocuite cu succes de o coadă de mătură, prosop răsucit, sticle cu apă sau săculeţi cu nisip. Fiecare program poate fi construit şi personalizat în funcţie de nevoile şi posibilităţile fiecăruia, de către o persoană specializată la o sală de antrenament sau ajutându-vă de materialele de promovare existente pe piaţă (cărţi, casete video sau DVD) dacă executaţi Pilates acasă.

Metoda Pilates prezintă şi un sistem ideal de exerciţii uşoare şi eficiente pe perioada sarcinii şi în lunile de după naştere, dar acestea trebuie efectuate cu acordul medicului curant şi sub supravegherea unui instructor specializat.

VN:F [1.2.2_602]
Rating: 3.8/5 (2 votes cast)
Share on Facebook